Evagrie Ponticul TRATATUL PRACTIC GNOSTICUL

Carte disponibilă în format word 110 pag.

În 1997, cînd a apărut prima ediţie a acestei cărţi, Evagrie era un autor încă puţin cunoscut şi tradus în România. între timp, lucrurile s-au schimbat simţitor şi în bine. Editura Deisis a iniţiat o serie de Opere complete, proiect foarte important, dar şi ambiţios, dat fiind că o parte din scrierile monahului egiptean (sau despre el) trebuie traduse după versiuni siriene, armene, copte. Aceeaşi excelentă editură sibiană a publicat mai multe lucrări pe care părintele Gabriel Bunge i le-a consacrat lui Evagrie (parte din ele sînt menţionate în bibliografia finală). A fost declanşată şi o falsă polemică, prin publicarea unui text semnat de diac. Ioan I. îcă jr., intitulat „Părintele Gabriel Bunge şi dilemele exegezei evagriene: filo­logie sau/şi congenialitate" {cf. bibliografia). Cu doar cîteva nuanţe, destul de subţiri, Ioan I. Ică jr. opune demersul exegetic al părintelui Bunge celui practicat de Guillaumont şi discipolii săi, opoziţia fiind în defa­voarea celor din urmă, pe motivul, grosso modo, al incompetenţei lor duhovniceşti¹. Desigur, Gabriel Bunge este nu doar un bun „evagriolog", dar şi un călugăr autentic, apt aşadar să perceapă din interiorul propriei experienţe mesajul spiritual transmis de maestrul său îndepărtat. Cu toate acestea, mi se pare arbitrar şi riscant să-i împărţim pe cercetători în două tabere adverse: „filologii" şi „înduhovniciţii". Poate cineva să intre în contact cu scrierile lui Evagrie fără greaca veche şi fără o bună stăpînire a istoriei creştinismului antic? Şi cine garantează ori măsoară, în mod infailibil, „înduhovnicirea" sufletelor noastre ? Asemenea distincţii nu-şi au rostul într-o chestiune de ştiinţă. Nici un occidental nu cîntăreşte competenţa unui patrolog după lungimea bărbii, după sutană ori după numărul de rugăciuni pe care le rosteşte zilnic. Socotesc că importanta contribuţie la studiile evagriene a regretatului Antoine Guillaumont

Autorul reproşează acestora fabricarea unui Evagrie prea intelectual, prea filozof, a unui personaj care-1 trădează pe autenticul Evagrie, mistic a cărui viaţă spirituală este centrată pe comuniunea cu Isus. Problema este foarte importantă şi merită ridicată, însă o lectură atentă şi imparţială a textelor lui Guillaumont o invalidează categoric. Paul Gehin exagerează atunci cînd, de pildă, afirmă că Evagrie a fost un fel de Wittgenstein al monahismului egiptean; dar formula sa este nuanţată de pagini întregi consacrate de autor misticii cristocentrice evagriene.

PREFAŢĂ

merită preţuită la justa ei dimensiune şi că o monopolizare a lui Evagrie de către tabără clericală (după ce aceeaşi tabără 1-a marginalizat aproape cincisprezece secole) ar reprezenta o pierdere pentru noi toţi.

Ce aduce în plus ediţia aceasta faţă de cea apărută acum şase ani ? Traducerea a fost clarificată şi îndreptată pe alocuri; multe comentarii au sporit cantitativ (sper şi calitativ); introducerea a fost revizuită cu atenţie, iar bibliografia a suferit o remaniere aproape completă, fiind îmbogăţită cu mai multe zeci de titluri. Trei lucruri îmi par însă impor­tante. Mai întîi, am dorit să inserez concret cele două tratate ale lui Evagrie în atmosfera monahismului egiptean. De aceea, am sporit numă­rul de apoftegme din Pateric, legate de unul sau altul din gîndurile maestrului de la Chilii. Traducerea acestor apoftegme îmi aparţine. în al doilea rînd, am întocmit un dosar cu principalele mărturii antice despre Evagrie {Pateric, Istoria lausiacă a lui Palladius, Ieronim, Gennadius din Marsilia), pentru a oferi cititorului român cîteva puncte de reper concrete privind atît biografia, cît şi reacţiile stîrnite de scrierile evagriene în secolele al V-lea şi al Vl-lea. în sfîrşit, am introdus un amplu interviu cu Paul Gehin, directorul Institutului de istorie a textelor din Paris, cel mai important editor al lui Evagrie la ora actuală şi unul dintre elevii lui Antoine Guillaumont, în care am dezbătut cîteva chestiuni de interes general: recuperarea lui Evagrie în secolul XX; provocările pe care ni le lansează această operă; situaţia actuală a editării; perspective de cerce­tare ; „polemica" filologie-duhovnicie etc.

Desigur, autorul acestor rînduri nu îmbrăţişează nici o poziţie defen­sivă, nici una ofensivă. Personal, îi citesc cu aceeaşi receptivitate şi pe „filologi", şi pe „înduhovniciţi". De multe ori întîlnesc texte de o remar­cabilă bogăţie spirituală sub pana unor modeşti „filologi"; alteori întîl­nesc texte de o jalnică ariditate spirituală, de o puerilă banalitate deasupra semnăturilor unor reputaţi „înduhovniciţi". La un moment dat, am avut o discuţie pe această temă, a raportului credinţă-ştiinţă -temă tipic românească, de altfel - cu o mare doamnă a patristicii şi biblisticii franceze. Am întrebat-o dacă la cursurile ei din anii '50, de la Sorbona, se abordau şi probleme teologice. Ea mi-a răspuns, vădit jenată, că problemele teologice ţin strict de sfera învăţămîntului catolic, în Franţa (unde separarea învăţămîntului religios de cel de stat este stipulată prin lege). Dar a adăugat cu un surîs foarte grăitor: „Ce cred eu nu trebuie să ştie nimeni". Ultima replică mi-a confirmat o convingere, anume că mulţi dintre patrologii actuali care se revendică de la metoda istorico-filologică şi care resping principial orice abordare teologică practică, în realitate, fără voia lor, o teologie implicită, aşa cum vestitul personaj al lui Moliere practica meseria de prozator fără voia lui. Gra­niţa între discursul teologic şi cel ştiinţific, atunci cînd „materialul de lucru" sînt Părinţii Bisericii, mi se pare dificil, dacă nu imposibil de stabilit. Iar dacă Părintele de care ne ocupăm se mai numeşte şi Evagrie din Pont, atunci iţele se încurcă inextricabil.

înainte de a încheia aceste rînduri doresc să mulţumesc lui Paul Gehin pentru colaborarea la acest volum; echipei de la Polirom, pentru sprijinul lor prietenesc şi eficient; bibliotecarilor de la Ecole Normale Superieure din Paris, pentru asistenţa permanentă din ultimii ani, şi prietenilor italieni de la revista Adamantius, pentru bibliografiile siste­matice pe care mi le-au pus la dispoziţie.