Biblioteca Ortodoxă

Rodul unei munci de peste 10 ani (cel puţin din câte ştiu eu). pe lângă textul propriu-zis al Sfintei Scripturi, această ediţie mai prezintă o caracteristică de mare valoare; prima de altfel în tradiţia traducerii şi tipăririi Bibliei: este prevăzută cu introduceri consistente şi cu note de subsol, în care sunt explicate pasajele mai dificile, textele strict legate de cultura iudaică (şi deci mai greu de înţeles pentru cititorul european) precizate unităţile de măsură, (mai ales greutăţile, capacităţile şi valoarea banilor) astfel încât cititorul este substanţial ajutat în înţelegerea mai profundă a Sfintelor Scripturi. Poate nu este lipsită de interes şi precizarea că aceste introduceri precum şi notele de subsol au fost confruntate de traducător cu cele ale celebrei "Biblia de Jerusalem" (opera bibliştilor de la L'Ecole biblique de Jerusalem şi editată de du CERF) precum şi introducerile şi notele TOB (Traduction Oecumenique de la Bible). personal cred că n-ar trebui să fie familie din care să lipsească această capodoperă.

Sfantului STEFAN CEL MARE AL MOLDOVEI, voievodul de neam musatin, pentru taria credintei sale in Hristos, pentru multimea faptelor sale crestinesti, pentru maretia actelor sale de vitejie, de aparator al Bisericii stramosesti si al hotarelor patriei, poporul roman de pretutindeni i-a inaltat in adancul constiintei sale un altar de preamarire cuvenita, un monument mai trainic decat orice granit 1. Prin acest monument nepieritor, inchegata din virtutile stralucitului voievod, acesta este ridicat in cinstire si preaslavire, este privit asemenea sfintilor si asezat in randurile binecredinciosilor aparatori ai Bisericii si ocrotitori ai dreptei credinte. Peste ani si veacuri el a fost si este in constiinta poporului asemeni Sfantului Imparat Constantin cel Mare, asemeni lui Justinian cel Mare.
Prin actul solemn al canonizarii sale oficiale, Sfantul si indreptatorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pronunta recunoasterea si marturisirea soborniceasca a faptului de constiinta istorica si crestina ca poporul nostru a pastrat neintrerupt vreme de cinci secole candela aprinsa la Putna, locul odihnei vesnice intru slava a marelui Stefan, i-a pastrat chipul - icoana, intr-o lumina limpede si in toata stralucirea ei: "Un om minunat, un sfant cum nu mai poate rasari altul, izvorul a toata vitejia, fantana tuturor dreptatilor, marea bunatatilor" 2. Sfantul Stefan cel Mare este si ramane in istoria noastra simbolul voievodului crestin, neinfricatul aparator al credintei ortodoxe si al patriei sale, straja darza in fata dusmanilor care amenintau sau cotropeau tara pustiind dintr-o zare sau alta, "sfant si imparat al romanimii", al tuturor celor care "cumineca" in aceasta limba 3, limba in care poporul nostru vreme de doua milenii s-a bucurat, a plans si s-a rugat.
In chipul marelui voievod Slefan al Moldovei, neamul nostru din toate hotarele sale stravechi si-a recunoscut cea mai inalta intrupare a propriilor insusiri si nazuinte, proiectandu-le pe fundalul crestin si inca de atunci intr-un orizont ecumenic. S-ar cuveni astfel ca insasi constiinta europeana sa recunoasca meritul sau deosebit in apararea crestinatatii la portile Orientului. A purtat un lung sir de razboaie sub stindardul unei singure lupte, lupta pentru "Lege", in inteles spiritual, aparandu-si neamul impotriva veleitatilor eterodoxe din jur 4, impotriva semilunei care primejduia intregul continent. Pentru acest lucru se cuvine, acum si mereu, sa luam aminte la indemnurile acelor strabuni care in scrierile lor subliniau adanca povata a cugetului, de a vedea in virtutile de lupta rabdare si sfintenie, prin care a stralucit Voievodul Stefan cel Mare, "pilda de indreptare si sfintenie, de indreptare celor vii", noua tuturor celor de astazi si celor ce ne vor urma.
Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!
Preaslavitul Stefan Voda al Moldovei s-a nascut din binecredinciosii crestini Bogdan Voda, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, si din Doamna Oltea 5 Maria 6, din neamul Basarabilor 7, care dupa uciderea miseleasca a sotului sau la Reuseni a imbracat haine cernite, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu pentru fericita odihna in imparatia cerurilor a dreptcredinciosului voievod si pentru ca Atotputernicul sa-si reverse harul si ocrotirea Sa asupra fiului Stefan.
Ca vrednic vlastar domnesc, Stefan a primit o temeinica educatie in spiritul cuvenit, cel al credintei strabune, al respectului datinilor si randuielilor neamului si a fost instruit in manuirea armelor epocii. Facea parte din spita acelor "fericite odrasle" musatine si basarabe, a avut asadar "radacini sfinte", dar a avut parte si de educatori buni, invatand "Legea" de la acestia; nu doar a primit-o, ci s-a intemeiat in ea, "cu incredere si incredintat fiind de al ei folos, au tinut-o 8".
Traditia spune ca viitorul voievod al Moldovei mergea inca de tanar la cuviosul David Daniil Sihastru. Unele izvoare spun ca erau rude mai indepartate, fapt ce ar explica si increderea pe care o avea Stefan in Sfantul Cuvios Daniil, de la care primise deopotriva invatatura aleasa si cea mai inteleapta sfatuire duhovniceasca. Mai presus de toate, insa, i-a fost aratata drept pilda virtutea virtutilor, frica de Dumnezeu, cea care l-a calauzit de-a lungul intregii vieti, pana in cea din urma clipa. Dupa noaptea de groaza de la Reuseni, ramas orfan de domnescul sau parinte, inspaimantat si neajutorat a mers la pustnicul Daniil, singurul in stare sa-i dea imbarbatare si povata inteleapta 9, credinta tare in Dumnezeu si nadejde in zile mai bune. Dupa un rastimp de pribegie peste hotarele Moldovei, la timpul cuvenit, cu ajutorul lui Dumnezeu a revenit in mosia stramoseasca, iar dupa doua confruntari de arme ocupa tronul domnesc de la Suceava in anul 1457. In drum spre cetatea de scaun, trecerea pe la Borzestii copilariei sale i-a putut insufla puteri sufletesti, nadejdi noi si hotarare nestramutata in slujirea tarii si a credintei strabune. Inteleptul mitropolit de atunci al Moldovei, Teoctist, l-a miruit in numele Celui Atotputernic, in fata norodului, "la Direptate, pe Siret". Toti cei ce se aflau de fata, inalti sfetnici, clerici, targoveti si oameni de rand, au strigat intr-un glas: "Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti, Maria Ta!". Cu adevarat, indelungati si binecuvantati ani, aproape jumatate de veac a carmuit cu intelepciune, dar si cu jertfe.
Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!
In indelungata si rodnica sa domnie, Stefan cel Mare dovedeste o iscusinta pe masura destinului sau de "ales al Domnului". Pe de o parte respecta cu sfintenie trecutul, cu izbanzile, cu durerile si invatamintele lui, pe de alta parte are deschidere spre lumea si gandirea timpului sau, adopta principii noi de domnie, stiind ca nu era de-ajuns sfatul boierilor, ca sprijinul sau temeinic era multimea oamenilor de rand, cei care se dovedeau bravi osteni in ceasurile de grea cumpana pentru tara. Chezasie in toate nu putea fi insa decat credinta fara clintire in Dumnezeu si datoria sa de slujire a neamului 10.
Evlaviosul domn Stefan era un chibzuit pastrator de datini si un zelos ctitor de tara. S-a jertfit deopotriva pentru Biserica strabuna si pentru apararea gliei intre hotarele mostenite. Pentru toate, inca in viata fiind, obstea crestineasca din Moldova, cronicarii timpului, i-au asezat cu smerenie si recunostinta pe frunte nimbul sfinteniei desavarsindu-i gloria in apusul vietii.
Nu numai pentru tara Moldovei, dar pentru intreg Sud-Estul european, cea de-a doua jumatate a secolului al XV-lea, cand a carmuit cu neostenita destoinicie acest ales al lui Dumnezeu, era o perioada de istorie zbuciumata, cu involburari amenintatoare. Cu patru ani inainte de urcarea lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei, in 1453, cucerirea Constantinopolului de catre musulmani constituia un moment istoric crucial, o lovitura fatala in inima Crestinatatii si o primejdie ce nu putea lasa ragaz de gandire sau odihna celui randuit de Dumnezeu sa vegheze cu sfanta cruce intr-o mana si cu sabia in cealalta, aici, la "poarta Crestinatatii".
La inceputul domniei binecredinciosului Stefan Voievod, Tarile Romane, Moldova cu deosebire, reprezentau un punct de reazim si de intarire a Ortodoxiei. Domnitorul moldovean oferea ajutoare substantiale si multiple Athosului si intregului Rasarit crestin. Istoria mentioneaza in amanunt relatiile sale binefacatoare cu Ohrida, cu Sarbii si cu Kievul, cu Moscova si cu dreptmaritorii crestini din Pocutia 11.
Sprijinit de mitropolitii Moldovei Teoctist si Gheorghe "cel batran", de episcopii locului, de clerici si de intregul popor 12, Stefan cel Mare a depus mari stradanii pentru a pastra si a duce mai departe mostenirea primita, sub raport religios, spiritual, cultural, artistic, dar si in domeniul politic. Este mostenirea autohtona, dar si mostenirea de inalta spiritualitate a Bizantului, putand spune aslfel ca prin virtutile si harul Sfantului Voievod Stefan cel Mare al Moldovei se prefigurau cu vigoare neindoielnica trasaturile fundamentele ce au determinat acel grandios "Bizant dupa Bizant 13".
Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!
Inca din primii ani ai domniei lui Stefan cel Mare primejdiile de la hotarele tarii erau amenintatoare. Dupa caderea Constantinopolului ostile turcesti se apropiau de malurile Dunarii, cautand sa deschida drum Semilunei catre largul Europei, ravnind spre orasele Italiei si ale Frantei, spre burgurile de pe Rin si spre zidurile Vienei. Prin pozitia sa geografica, Moldova se vedea confruntata inaintea oricarei alte tari europene cu primejdia otomana 14. In chip firesc, nu numai pamantul tarii era amenintat, dar si credinta noastra crestina, Sfanta Biserica a neamului. Binecuvantarea lui Dumnezeu s-a intrupat in chipul acestui voievod, plin de credinta si virtute, plin de barbatie si avand puterea de a-si imbarbata ostenii. El s-a dovedit crestin desavarsit 15, un mare domnitor si stralucit conducator de osti, nebiruit protector al dumnezeiescului asezamant care este Biserica neamului. Aparandu-si tara impotriva turcilor, luptand pentru neatarnarea Moldovei, el apara Biserica stramoseasca si insasi credinta ortodoxa 16.
Faptul ca Stefan Voda a purtat atat de numeroase razboaie, departe de a insemna o invinuire, a reprezentat meritul nepretuit si virtutea sa, pentru ca toate bataliile purtale au insemnat tot atatea indatoriri de aparare, de fiecare data trebuind sa raspunda agresiunilor, invaziilor, planurilor ucigase de cotropire si pustiire. Chiar si conflictele cu domnitorii munteni erau determinate de prezenta si actiunea turcilor invadatori, impotriva acestora domnitorul moldovean dorind sa stabileasca alianta intre frati 17, stiind ca o alianta a celor doua state romanesti ar fi constituit o puternica opozitie in fata dusmanului comun.
Voievodul Moldovei, in vinele caruia curgea sange musatin si basarab, a dovedit in fiecare gest si in fiecare din actiunile sale iubirea de neam si cinstirea strabunilor. Slujirea Sfintei Biserici, alaturi de cei chemati sa o savarseasca in sfintele altare, alaturi de osteni si de poporul intreg, era un scop fundamental, era o ratiune a existentei sale. Nenumarate documente ale cancelariei domnesti stau marturie peste veacuri: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, care arzand de dumnezeiasca credinta si iubire al cuvantului lui Dumnezeu fiind ..." este mentiunea care adevereste ctitorirea scrierii unui torn in anul 1475, scriere care cuprinde Cuvintele pustnicesti ale Avvei Dororei. In 1479, inaltand ziduri puternice de aparare la Cetalea Alba, gandul ctitorului este daruit lui Dumnezeu: "In zilele binecinstitorului si de Hristos iubitorului si de Dumnezeu daruitului si de toala lauda vrednicul Io Stefan voievod ..., a inceput si sfarsit acest zid". In pisania bisericii mari din Manastirea Neamtu, din 1497, citim: "Doamne Hristoase, primeste biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tau, intru slava si cinstea Sfintei si slavitei Tale Inaltari de la pamant la cer; si Tu, Stapane, acopera-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod ...". Insemnarea de pe celebrul Tetraevanghel din 1502 glasuieste: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn Tarii Moldovei ... si iubitor al cuvintelor lui Hristos, pentru a Carui dragoste a tanjit si cu ravna a dat de s-a scris acest Tetraevanghel si l-a ferecat si l-a daruit intru ruga sa siesi ... la Sfantul Munte ...".
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
Intr-o pagina de antologie a panegiricului ortodox romanesc citim: "Dar pentru acea ravna pe care o avea Stefan Voda spre intarirea Legii, ce vom zice ? Ca nu da somn ochilor sai, nici genelor sale dormitare. Aceasta gandea, aceasta judeca, catre aceasta se nevoia, ca Biserica lui Hristos sa se mareasca si sa se lateasca ... Insa ce ne trebuie atatea cuvinte, ca si cand ar fi vreo indoiala asupra credintei lui, cu care s-au adapat din curatele si neamestecatele izvoare a pravoslavnicei Biserici din copilaria lui ? Si nici eresurile cele inselatoare, nici focul varstei tineresti n-au putut-o sminti, ci au ramas intarit pe piatra care este Hristos pe a Carui cruce de-a pururea imbratisata, la pieptul lui tinand, viata sa Lui au inchinat-o, nadejde neincetata printr-insul la Parintele veacurilor avand, prin Care pe toti vrajmasii sai au biruit, au infrant, au surpat 8".
Stefan cel Mare cunostea si traia profund invatatura noastra crestina. A dovedit ca intelegea profund insemnatatea faptei crestine. Credinta fara fapte este "ca un trup fara suflet", iar el, stiind insemnatatea faptei, "cu dorirea era pentru fapte si cu nevointa era ca sa le savarseasca. Si cu cat mantuirea sufleteasca ii era dorita, cu atata silinta lui era aprinsa si de-a pururea cauta orice loc, orice vreme i s-ar intampla indemana sa n-o lase in desert sa treaca 19". El stia, crestineste chibzuind, ca "faptele credintei" sunt mai mari decat "faptele lumesti". Dar daca Stefan voievod ar fi judecat si apreciat in istorie "numai pentru faptele lui cele lumesti, putina este lauda care curand trecand in intunericul uitarii se pierde. Dar cu atata marirea lui mai vesnica este si mai luminata, cu cat nu dintru a lumii, ci din plinirea poruncilor lui Hristos, Imparatul veacurilor au agonisit-o"; asadar, "toate faptele lui Stefan Voda, ori despre care parte se vor cauta, sunt minunate toate darurile lui covarsitoare". La curtea voievodului, "dreptatea pe scaun imparatea, si nu ea lui, ci ei supus si slujitor era"20 si asemenea ravnea sa fie in intreaga tara. Se stie cat este de greu ca stapanitorii sa fie drepti, dar tocmai pentru ca este atat de greu, cu atat sunt mai de lauda cand sunt drepti. "Dar noi, pentru Stefan Voda ce vom zice atuncea cand il stim drept judecator si dreptatea lui Dumnezeu cel nemuritor laudata ? Un stapanitor stramb faca toate faptele celelalte ale legii, sa umple lumea de milostenii, acelea nu numai ca nu-i folosesc, inca intru pomenirea uraciunii raman si pe toate bunatatile lor lacramile si suspinurile celor asupriti le sterg ..., dupa cum si singura dreptatea pe toate celelalte pacate le sterge si curat inaintea lui Dumnezeu il pune" 21.
Stefan Voda cel Sfant dovedea ca stie sa biruiasca mandria, dar din taria fiintei sale pe vrajmasi sfarama. Pe de alta parte, el stia ca nu sabiei, ci rugii, nu taberei, ci Bisericii se cuvine a-si pleca cugetul. "Cine ar putea crede de nu asa s-ar fi intamplat, ca o tara mica ca Moldova ar fi putut birui acea imparatie care peste multe scaune rasturnate puterea sa au intarit ? Nu se poate asemana biruinta aceasta cu cele mai stralucile izbanzi a norodului lui Dumnezeu ?... Nu se vede ca lumina zilei bunatatea celui ce s-au invrednicit ajutorului de Sus ?" 22
Plina de semnificatie duhovniceasca este ruga Sfantului Stefan cel Mare infatisata pe steagul biruintelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe "purtatorul de biruinta" ucigand balaurul cel cu multe capete. "O, rabdatorule de patimi si purtatorule de biruinta, Mare Mucenic Gheorghe, care in nevoi si nenorociri esti grabnic aparator si ajutator si celor necajiti bucurie nespusa, primeste de la noi si aceasta rugaciune a smeritului robului Tau, domnul Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei ..." 23.
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
Toata straduinta si tot rodul gandurilor si lucrarilor sale, Voievodul Stefan lui Dumnezeu le inchina. "Patruzeci si patru de manastiri si biserici au ridicat in Moldova". Unii dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii noastre 24 au subliniat faptul ca "rugaciunile inaltate catre Dumnezeu de catre slujitorii Altarului in aceste sfinte biserici, precum si sfanta jertfa ce s-au adus in acel lung timp pentru sufletul fericitului lor ctitor, negresit i-au castigat iertarea pacatelor. In aceasta credinta a impodobit el pamantul tarii cu biserici si credinta lui l-a mantuit".
Alaturi de vitejia bratului si inlelepciunea hotararilor, totdeauna l-a impodobit cugetul dreptatii, bunatatea si smerenia. Viata sa niciodata nu si-a curatat-o. Cu sabia in mana insasi moartea infrunta. Cu picioarele sale pururea pe piatra "ajutorului de Sus statea". Dupa orice lupta, "indata alerga cu mainile intinse la Altarul lui Dumnezeu, Ingenunchia si striga din adancul inimii: "Tu ai biruit, Doamne, a Ta este biruinta ... Viteazul acesta este mai puternic cu rugaciunea pe buzele sale". Chiar si in vremea infrangerii de la Razboieni, tot la Dumnezeu a alergat, "la acel loc necalcat de urme omenesti ..., catre acel sihastru (Daniil) Stefan a nazuit si plecand armele patrahilului, din codri cauta si aducea biruinte in tabere, cu lacrimile pe obraz zicand: Parinte, roaga sa biruim! si sa se cunoasca faptul ca biruintele nu sunt ale oamenilor, ci ale lui Dumnezeu". Stefan Voda "bun domn si adevarat crestin prin fapta s-a aratat. Tara a usurat-o, obiceiurile bune a intarit si dreapta credinta a pazit" 25. Voievodul Stefan cel Mare si Sfant cu vitejie tara a aparat, cu intelepciune a chivernisit-o si "cat a trait volnicia si fericirea poporului a inflorit si toate lucrarile lui cu credinta lui Hristos le-a pecetluit" 26.
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
La Manastirea Putna se pastreaza cu cea mai mare evlavie cateva sfinte vestigii 27: o cruce cu miner si tripticul Deisis. trei sfinte icoane pentru rugaciuni staruitoare de implorare a ajutorului dumnezeiesc, sfinte obiecte liturgice pe care le purta oricand in calatorie, prin tara si la hotare, pe campurile de lupta, fara a se desparti vreodata de ele, Voievodul Stefan al Moldovei.
Cronicile si traditia arata cum din vreme in vreme Stefan Voda pleca de la Suceava la Putna sau la alte ctitorii, insotit de putini curteni si ramanea catva timp, ori numai in trecere, se ruga in taina, sau participa la slujbe de zi si de noapte cu obstea sfantului locas. Postea in timpul campaniilor si al bataliilor, cerand curtenilor, sfetnicilor si oastei sa faca la fel ... Cu adanca evlavie si infricosare se impartasea cu preacinstitele si de viata facatoarele Sfinte Taine. Era milostiv si indelung sfatuitor, "la neputintele noastre ajutand, slabiciunea noastre ridicand, cu durere de maica pe acela mustra, pe acesta mangaia, pe unii incalzea, pe altii ii hranea" 28. Cunostea puterea si binefacerile smereniei: "Biruitor l-ati vazut, dar mandru niciodata, atunci cand calca cerbicia vrajmasului era plin de smerenie", plecandu-se spre cel neajutorat si nedreptatit "ca o apa limpede si rece pre cei topiti de arsitele lipsei racorea" 29.
Faptele sale l-au aratat pe Sfantul Voievod Stefan cel Mare ca era pe deplin constient de rolul sau de aparator al crestinatatii in Moldova si departe, dincolo de hotare. Aceasta se citeste cu cea mai mare limpezime din Scrisoarea pe care o adresa in 1475 ianuarie 25, catre principii crestini ai Europei, dupa biruinta dobandita impotriva turcilor la Podu-Inalt langa Vaslui. In aceasta epistola isi marturiseste credinta si faptele, dragostea profunda intru Hristos, solicitand ajutoare pentru confruntarile viitoare, in slujba crestinatatii. "Noi, Stefan Voievod, va spun ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatali si in fiecare zi se gandeste cum ar putea sa supuie si sa nimiceasca toata crestinatatea ... Susnumitul a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire ... Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat in picioare. Pentru care lucru, laudat fie Domnul Dumnezeul nostru. Tara noastra este poarta crestinatatii pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta, care este tara noastra, va fi pierduta, Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie ... Noi, din partea noastra, fagaduim pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei noastre ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru" 30.
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
Ocrotitoare permanent, mana nevazuta a lui Dumnezeu a lucrat pururea in viata si faptele prea evlaviosului voievod al Moldovei. Vechile traditii istorice ale Moldovei aduc marturie ca in lupta cu polonii, la Codrii Cosminului, la 26 octombrie 1497 soarta armelor era de partea marelui voievod Stefan. In ziua aceea de joi, inainte de inceperea bataliei, cand preotii ce insoteau ostirea slujisera Sfanta Liturghie langa flamura domneasca, lui Stefan Voda biruinta i s-a aratat in vedenie, deasupra ostenilor lui venindu-i intr-ajutor Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, calare si inarmat ca un viteaz, spre izbanda oastei moldovene 31. Alta data, la Ramnic, Stefan Voda a primit de asemenea cerescul ajutor, acum prin Sfantul Mucenic ostean Procopie. Inscriptia bisericii din Milisauti-Suceava arata: "In anul 1481, luna lui iulie 8, in ziua Sfantului Mare Mucenic Procopie, Io Stefan Voievod ... a facut razboi la Ramnic cu Basarab Voievod cel Tanar ... si a ajutat Dumnezeu pe Stefan Voievod si a biruit ... De aceea, Stefan Voievod a binevoit a zidi biserica aceasta intru numele Sfantului Mare Mucenic Procopie ..." 32. Traditia consemnata de cronicarul Grigore Ureche istoriseste ca, "in timpul acestei lupte, Stefan cel Mare a vazut in chip minunat pe Sfantul Mare, Mucenic Procopie, umbland deasupra razboiului calare si inarmat ca un viteaz fiind intrajutor lui Stefan Voda, dand valva ostii lui" 33.
Ar trebui sa vedem ca, intr-un anumit fel, vremurile lui Stefan ce Mare si Sfant se asemanau cu cele ale Sfantului Imparat Constantin cel Mare, caruia in chip minunat i s-a aratat Sfanta Cruce pe cer, inconjurata de cuvintele dunmezeiescului indemn: "Prin acest semn vei invinge!". Sfanta Cruce a fost totdeauna arma nebiruita a Voievodului Stefan 34. Credinta si convingerea lui a fost ca nici o sabie nu poate apara fara ajutorul crucii. Acest lucru l-a determinat sa dea bisericii de la Patrauti-Suceava hramul Inaltarea Sfintei Cruci. Aici, in pronaos pe peretele de apus se remarca in fresca tema "Aflarea Sfintei Cruci" de catre Sfantul Constantin cel Mare, compozitie in care cercetatorii artei noastre religioase vad o transpunere a razboaielor lui Stefan Voda pentru apararea crestinatatii 35. Tot Sfintei Cruci a inchinat slavitul Domn Stefan si biserica zidita la Volovat in anii 1500-1502.
In scopul apararii credintei ortodoxe si a gliei strabune, Sfantului Stefan Voievod a trimis o Epistola marelui cneaz Ivan III de la Moscova, memoriu in care se oglindesc framantarile si nazuintele marelui nostru voievod. Pune in lumina nevoia de a se consolida in Europa o unitate politica a tarilor crestine, o unitate puternica, spre a fi ca un zid de rezistenta in fata primejdiei musulmane, alcatuita din Turcia si Hanatul tatarilor; Stefan arata cu adanca ingrijorare ca Moldova este in mare primejdie din aceasta cauza. Deplange caderea Constantinopolului, "pentru pacatele noastre", si incheie cu trista constatare: "in aceste parti eu am ramas singur" in fata unei atat de mari primejdii 36. Dar cel Atotputernic nu l-a parasit pururea.
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
Povara anilor, greutatile de neinchipuit ale atator razboaie, acea rana nevindecata de la picior capatata inca din tinerete intr-o lupta la Cetatea Alba, podagra care l-a chinuit doi ani inainte de a trece la cele vesnice in 1504, n-au putut sa infrana virtutea maritului Voievod Stefan, care mereu, cu mintea si cu inima era neinfricat aparator al hotarelor, al libertatii tarii si al credintei. S-a stins la varsta de peste 70 de ani, inconjurat de netarmurita iubire a familiei, a sfetnicilor, a oastei si a intregului popor "care-l cinstea ca pe un Mesia" 37. Intr-un basorelief de la manastirea atonita Vatoped caci si acolo Stefan Voievod s-a numarat printre ctitori, este infatisat ca un principe in varsta inaintata, pe chip se descifreaza oboseala unei vieti atat de zbuciumate. Dar intreaga sa viata si in indelungata domnie pe care Dumnezeu i-a randuit-o si-a indeplinit datoria in cea mai inalta masura 38.
Cand si-a simtit sfarsitul aproape, la 2 februarie 1503, binecredinciosul Stefan Voda a intocmit un hrisov cu semnificatii testamentare: "In numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Troita Sfanta de-o-fiinta si nedespartita. Iata eu, robul Stapanului meu Iisus Hristos, Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, facem cunoscut, cu aceasta carte a noastra, tuturor celor care o vor vedea, sau o vor auzi citindu-se, ca a binevoit domnia mea cu a noastra bunavointa si cu inima luminata si curata si din toata bunavoia noastra si cu ajutorul lui Dumnezeu, si am facut pentru pomenirea sfant-raposatilor inaintasi bunici si parinti ai nostri, si pentru sanatatea si mantuirea copiilor nostri, si am intarit prin acest privilegiu Manastirii Putna, unde este hramul Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ..."
Venind sfarsitul zilelor sale, binecredinciosul Voievod Stefan nu a putut vedea incheiat de scris Tetraevanghelul pe care incepuse sa-l ctitoreasca in primele luni ale anului 1504: "Io Stefan Voievod ... care aprins de dumnezeiasca dorinta si iubitor al cuvintelor lui Hristos fiind, cu ravna a dat si a scris aceasta. Si apoi l-a aflat moartea. Iar fiul sau, Bogdan Voievod, a ferecat acest Tetraevanghel ... si l-a dat bisericii de la curtile din Harlau ... 1504, luna noiembrie 24".
S-a stins incet din viata aceasta pamanteasca voievodul cel preaevlavios si a fost plans de tara intreaga careia ii lasa amintirea de nesters a unei domnii lungi si stralucite, a unei bunatati luminate, pe care n-o covarsea decat iubirea pentru neamul si pamantul romanesc, pe care le-a aparat cu bratul sau neinvins vreme de o jumatate de veac, trecand prin vremuri vitrege si prin greutati fara de seama 39.
In Letopisetul anonim al Moldovei se afla mentiuni deosebit de interesante in legatura cu acea sfanta si neuitata zi de 2 Iulie 1504. S-au intamplat atunci fapte si semne prevestitoare ale marelui eveniment: "A fost in acelasi an, inainte de moartea lui, iarna grea si foarte aspra, cum nu fusese niciodata si au fost in timpul verii ploi mari si revarsari de ape ..."
Daca pe marmura sacra de la Putna nu este sapata si ziua de hotar, "2 iulie 1504, ea se afla insa mentionata pe Acoperamantul acestei lespezi: "Io Bogdan Voievod din mila lui Dumnezeu domnul Tarii Moldovei, a infrumusetat si a acoperit cu acest acoperamant mormantul tatalui sau, Io Stefan Voievod, cel care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni, care s-a stramutat la lacasul de veci in anul 1504, luna iulie, ziua 2 de marti, in ceasul al patrulea din zi."
Despre acea neuitata si sfanta "stramutare", cronicarul Grigore Ureche stia si arata spre stiinta tuturor: "Pre Stefan Voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire, in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunosteau toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura ...".
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
Marii nostri istorici, analizand si comparand scrierile si traditiile, cronicile si documentele despre evlaviosul Stefan Voievod, au remarcat ca putini au fost in istoria omenirii carmuitorii care sa fi fost descrisi de contemporanii lor in chip atat de elogios. Chiar si cronicarii tarilor cu care a purtat razboaie nu i-au scazut valoarea, scotand in relief marile sale virtuti 40. Iar pentru poporul nostru, pentru Biserica noastra ortodoxa, el este eroul si sfantul in fata caruia ne plecam fruntile si ne smerim cugetul in rugaciune.
Cronica Moldovei acelui timp, care se oprea la anul 1504, consemneaza momentele istorice ale epocii: consolidarea puterii centrale si lupta Domnului Moldovei in fruntea ostenilor lui impotriva turcilor, pentru libertalea tarii si apararea credintei. Cronica arata ca Voievodul Stefan este alesul si unsul lui Dumnezeu, puternic, viteaz si evlavios. Pentru cronicarul anonim, toate tarile crestine formeaza o unitate: crestinatatea. Iar ceea ce ne intereseaza in chip deosebit pe noi acum este faptul ca aceasta cronica slava, oglindind opinia vremii il numeste pe slavitul Stefan Voievodul "un sfant purtator de biruinta pentru credinta", asa cum se putea spune numai despre marii luptatori pentru apararea credintei 41. Sfintii care au fost in viata lor luptatori, osteni viteji, se pictau in aproape toate bisericile in acea vreme. La Voronet sunt infatisati sfintii mari purtatori de biruinta: Gheorghe, Eustatie, Mercurie, Mina, Artenie, Govdelie. O deosebita semnificalie au cele doua cavalcade pictate pe peretii sfintelor locasuri de la Patrauti si Arbure.
In scena Aratarea Sfintei Cruci de la Patrauti, sunt infatisati saisprezece sfinti militari pe cai, intre care, Gheorghe, Dimitrie, Nestor, Procopie, Teodor Tiron, Mercurie, in fruntea lor fiind Arhanghelul Mihail. Un personaj principal in aceasta compozitie picturala este Sfantul Imparat Constantin cel Mare, ceea ce are un talc istoric deosebit. Marele bizantinolog Andre Grabar a vazut in aceasta cavalcada un indemn la cruciada impotriva turcilor, indemn pe care purtatorul de biruinta Stefan Voievodul l-a adresat in repetate randuri intregii crestinitati a vremii. Scena avea drept menire sa tina treaza cunostiinta moldovenilor si sa-i imbarbateze in lupta pentru apararea credintei si a independentei tarii. 42
Incununarea evlaviosului Domn Stefan cu denumirea de "purtator de biruinta" insemna recunoasterea intru totul a sfinteniei idealului sau de lupta pentru apararea credintei.
Nu credem ca denumirea pe care i-a dat-o Papa Sixt IV lui Slefan Voievod de Athleta Christi, dupa biruinta stralucita de la Vaslui, este prea departe de denumirea mentionata in cronica de la Suceava: "Faptele tale, contra necredinciosilor turci, dusmanii nostri comuni, ce le-ai indeplinit pana acum cu atata intelepciune si vitejie, au adaugat atata stralucire numelui tau, incat toate gurile te numesc si toti intr-un glas te lauda" 43. Atunci, prin solii sai veniti la Suceava, Papa Pius IV ii indemna binecredinciosului Voievod Stefan al Moldovei "spada de aparator al crestinatatii".
La acea vreme, dupa ce tara si lumea intreaga a vazut faptele de biruinta si de credinta ale Voievodului, umbrite mereu de harul Duhului Sfant, semnele de pretuire, de lauda, de venerare, veneau din toate partile.
Cronicarul polon Jan Duglosz scria despre nebiruitorul Stefan Voda al Moldovei: "0, barbat demn de admirat, intru nimic inferior ducilor eroici, pe care atata ii admiram, care cel dintai dintre principii lumii a reputat in zilele noastre o victorie atat de stralucita in contra turcilor. Dupa parerea mea el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii, si mai ales functiunea de Comandant si conducator contra turcilor cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor".
Dupa victoria de la Vaslui, Mura, mama sultanului spunea ca "Ostile turcesti n-au suferit nicicind o mai mare infrangere", iar cronicarul turc Sead-Eddin scria: "A fost un groaznic macel si putin a lipsit sa nu fie cu totii taiati in bucati. Numai cu mare greutate Soliman Pasa si-a scapat viata cu fuga".
Medicul lui Sigismund al Poloniei scrie despre viteazul Voievod al Moldovei, dupa luptele din Codrii Cosminului: "O! Barbat glorios si victorios!... O! Om fericit, caruia soarta i-a harazit cu multa darnicie toate darurile!... Tu esti drept, prevazator, istet, biruitor contra tuturor dusmanilor. Nu in zadar esti socotit printre eroii secolului nostru ... "44. Un alt medic, cel care a vegheat asupra sanatatii Voievodului Stefan, foarte suferind in anii 1502 1503, Mathaeus Murianus, scria de la Suceava ca domnitorul "este un om foarte intelept, vrednic de multa lauda, iubit mult de supusii sai, pentru ca este indurator si drept, vesnic treaz si darnic" 45
In aceasta atmosfera de preamarire a trecut la cele vesnice, in Imparatia lui Dumnezeu "Soarele Moldovei", Stefan cel Mare si Sfant, la 2 iulie 1504.
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
Dupa ce s-a asezat lespedea pe morantul de la Putna si s-a aprins candela care lumineaza si astazi, dupa aproape 500 de ani, venerarea lui Stefan cel Mare, manifestata chiar din timpul vietii, prin denumirea "Purtator de biruinta pentru credinta". "Atletul lui Hristos", s-a pastrat si s-a extins in intreg spatiul romanesc. Chipul sau, locul atat de clar configurat pe care l-a ocupat in istoria tarii noastre si a continentului, a preocupat statornic si, departe de a cunoaste estompari, s-a limpezit tot mai mult, inconfundabil si nepieritor.
In Cronica rusa de la Hust se mentioneaza ca "a murit Stefan Voda, Domnul Moldovei, ostean viteaz ca un al doilea Alexandru cel Mare". La 3 februarie 1531, regele Sigismund al Poloniei il numea "Stephanus ille magnus" Stefan acela, Mare 46. Prin 1563, calatorul Graziani, stia ca "biruitorul din Codrul Cosminului a fost moldavul rege, neinfricat si neobosit" 47, iar scriitorul francez Blaise de Vigenere aflase in Moldova ca Voievodul Stefan cel Mare a fost "cel mai viteaz si mai renumit comandant de osti din vremea sa, caci a infaptuit lucruri mari impotriva turcilor, ungurilor si chiar a poloniior" 48.
De o insemnatate deosebita pentru noi sunt marturiile arhidiaconului catolic din Polonia Maciej Staryjkowski, care in anii 1574-1575 a facut parte din solia trimisa la Constantinopol, trecand prin Moldova si prin Tara Romaneasca: "M-am silit cu staruinta ca, mergand ... sa nu schimb numai aerul ci ... am descris ... toate traditile, obiceiurile ... si le-am redat intocmai ... 49. Despre Stefan cel Mare a adunat stiri de cea mai mare importanta. A observat ca in Moldova, ca si in Muntenia, cu prilejul unor sarbatori, la mormintele oamenilor de seama se istorisesc vitejiile, virtutile, insusirile principale ale acestor barbati 50. La Podu-inalt langa Vaslui, unde Stefan Voda a repurtat biruinta asupra turcilor in 1475, a vazut si "trei cruci care stau zidite ca semn al acelei biruinte" 51. Solia cu care calatorea a fost poftita la Bucuresti la un ospat dat de domnitorul Alexandru al II-lea. Pe peretele "iatacului" domnitorului a vazut un chip zugravit pe lemn, dupa obiceiul vechi, "aratandu-l pe acest voievod Stefan ..., sezand cu coroana pe cap ..." 52. Despre Stefan Voda spune direct: "Acest Voievod al Moldovei era iscusit si norocos, caci intr-un rand a biruit o suta cincizeci de mii de turci, pe langa alte lupte dese si insemnate cu ei. De asemenea a alungat pe Matias, regele Ungariei cel viteaz, din Tara Moldovei si din cea secuiasca, nimicind o mare oaste de unguri si ranind pe regele insusi cu trei sageti, in dreptul orasului Baia, dupa care izbanda i-a luat si tara secuiasca. De asemenea si pe tatari i-a biruit de cateva ori, de asemenea pe regele Poloniei Albert l-a biruit in Bucovina... Orice istoric poate sa-l preamareasca cu drept cuvant pentru acest slavit noroc cu o tara asa de mica" 53. A fost impresionat de cantecele locului, in care este evocata vitejia voievodului: "Stefan..., a batut pe turci, a batut pe tatari, a batut pe unguri... " 54, dupa care, mentiunea cea mai importanta, aratand ca moldovenii, "din cauza nespusei sale vitejii il socotesc ca sfant" 55.
In prima jumatate a secolului al XVII-lea, pentru cronicarul moldovean Grigore Ureche figura centrala era Stefan Voievod. Celebrul portret este fara pereche: "Fost-au acest Stefan Voda om nu mare de statu "statura"... intregu la fire, nelenesu si lucrul sau stia a-l acoperi si unde nu gandeai acolo il aflai ... Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zice sveti (sfantul) Stefan Voda, nu pentru sufletu, ce este in mana lui Dumnezeu ..., ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile nimenea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceia n-au ajunsu" 56. Este aici cea mai importanta contributie mostenita din documente si din traditia orala moldoveneasca.
In aceasta atmosfera de perpetua venerare a maritului voievod a aparut in secolul al XVIII-lea acel inegalabil "panegiric", din care am si citat pana acum de cateva ori, al carui autor ramane pentru noi necunoscut.
Cuvant de ingropare vechiului Stefan Voievod a fost tiparit pentru prima oara la Iasi, in 1841, de Mihail Kogalniceanu si recent, in 1990, in revista "Mitropolia Moldovei si Bucovinei" (nr. 4, p. 136- 149). In adevarate pagini de Sinaxar bisericesc s-a incheiat un poem in proza, inchinat Sfantului nostru Stefan Voievodul. Este preamarit in termeni proveniti din datele istorice si ale traditiei, sunt prezentate faptele si virtutile domnitorului. Se glorifica astfel, in plin regim fanariot, domnia luminoasa si pilduitoare a Voievodului Stefan.
Acest Cuvant de lauda arata ceea ce este si trebuie sa fie mereu Stefan Voda, "pilda de indreptare celor vii", care "toate lucrarile lui cu credinta lui Iisus Hristos le-a pecetluit". Stefan este comparat cu figuri biblice ilustre: "Stefan, ca un alt Macaveu" 57, strangea ostasii sai langa sine si prin singura a lui viteaza indrazneala si inimile tuturora alina, si, de nadejdea biruintei le umplea" si mai departe: "Acest inalt Dumnezeu, zic, carele vantura ca pleava coroanele imparatilor, iar pre Stefan, sluga Sa, imbarbateaza inimile norodului celui pana la moarte inspaimantat si pune biruinta in mana lui Stefan ...; in mijlocul luptelor, el, ca dinaintea altarului lui Dumnezeu a petrecut". Stefan Voievod "cuvios si drept se dovedea in viata de fiecare zi, drept judecator, ca ceea ce se cuvine sa faca, s-a cunoscut. In zilele lui, strambatatea era inabusita si legata, dreptatea saracului cel bogat nu o putea intuneca, cel puternic nu o putea calca ... Insusi si pana astazi tara aceasta cu dreptele lui asezari se tine ... O, vreme fericita, o, stapanire minunata, o, tara norocita, unde dreptatea ta nu mai putin decat domnul stapaneste si unde fiestecarele, randul sau stiind din cararea oranduita nu sa poate abate". Pentru toate slavitele sale fapte, Stefan Voda este "in sanurile lui Avraam", este fericit in Imparatia lui Dumnezeu, este sfant: "toate faptele lui Stefan, ori despre care parte se vor cauta, sunt minunate, toate darurile lui, covarsitoare". Stefan Voda a avut "o credinta nesmintita, nadejde in Dumnezeu neschimbata, fapte bune necontenite, grija de sfarsit bun si dupa lege". Panegiristul termina proiectand aureola asupra parintelui Moldovei: "O, fericit suflet, pentru carele atatea jartfe se ridica spre iertarea pacatelor si curatit, langa Mantuitorul lacuiest! O, pamantean blagoslovit, ca asa ai trait, ca viata aceasta sa-ti fie o lesne mijlocire prin care nemurirea sa agonisesti! O, stapanitor cuvios, caruia puterea si averea spre implinirea legii lui Hristos i-au slujit! ... Vedeti a lui cuviosie crestineasca! Desteptati-va, stapanitorii noroadelor, ascultati, indemnati-va, urmati!... Cei ce fac faptele legii, traind si murind intru Hristos Iisus, se invrednicesc nesfarsitei bucurii, intru a sa cereasca Imparatie Amin!"
Preamarirea, veneratia fata de Voievodul Stefan cel Drept si Sfant au continuat in timpul ce a urmat, nu vor inceta niciodata, ct va fi sub soare neamul romanesc si Biserica sa ortodoxa.
Gheorghe sincai contura o efigie luminoasa maritului stefan Voievod, In episoadele dramatice aratand cum stia sa transforme o infrangere in victorie 58. Gheorghe Asachi il considera pe ilustrul voievod "un luceafar nemuritor" 59. La 27 decembrie 1848, Costache Negri evoca la Paris "nepieritoarea amintire a marelui "Stefan, zidul crestinitatii ..." 60
Cu prilejul unor cercetari arheologice la mormintele voievodale de la Putna, parintele Iraclie Porumbescu, care vazuse cu emotie adanca cinstitele relicve pamantesti ale Voievodului Stefan, scrie despre simtamintele puternice traite atunci, o emotie care chema "natiunea intreaga sa simta ... acest moment sacru si maiestuos". Apoi, isi exprima veneratia: "Moldova, Moldova, veche si noua, iata eroul tau, iata parintele tau, iata creatorul cununii tale!" 61.
Veneratia si admiratia se citeste in versul eminescian: "Stefan, Stefan, Domnul Sfant, / Ce nici in ceruri seaman n-are / Cum n-are seaman pe pamant" 62
Din veneratia adanca pentru Stefan cel Mare, Mihai Eminescu si alti tineri de nadejde pentru neamul romanesc au organizat cu mari stradanii festivitatile de la Putna din 1871. La vibrantele apeluri ale studentilor de la Viena pentru sarbatoarea de la Putna, studentii romani de la Paris declarau in raspunsul lor ca ei vad in personalitatea Voievodului Stefan cel Mare "o figura suprema", deoarece in el s-a intruchipat "conceptiunea unei singure Romanii". Organizatorii memorabilei ceremonii de la Putna scriau despre Stelan Voda ca a fost "cel mai mare aparator al romanismului in Orient si al civilizatiei crestine in secolul al XV-lea. El a infrant incursiuni barbare nu numai spre gloria si fericirea natiunii romane, ci si spre binele Europei intregi" 63. Pe frontispiciul arcului de triumf ridicat de ei la intrarea in Manastirea Putna stralucea inscriptia: "Memoriei lui Slefan cel Mare, mantuitorul neamului".
Istoricul Dimitrie Onciul de la Bucuresti spunea atunci, la Putna: "Stefane, mareata umbra, revarsa lumina ta asupra noastra si asupra neamului tau intreg si spre faptele iubirii de tara, ale iubirii de neam, ale iubirii de lege, virtuti prin care tu stralucesti in veacuri". La putin timp apoi, se tacea un indemn care a si fost urmat, si va fi mereu urmat acum dupa recunoasterea deplina a sfinteniei Voievodului Stefan: "... ar fi de dorit ca tot romanul, cel putin o data in viata sa, sa mearga la manastirea Putna spre a se inchina la mormantul unde zac osemintele acestui mare erou".
Cand se implineau patru veacuri de la trecerea Voievodului Stefan la cele vesnice, in 1904, la Academia Romana, presedintele de atunci, Ion Kalinderu, a rostit Cuvantul de slavire, care, "ascultat in picioare de cei de fata, a fost primit cu pioasa emotiune" 64 Ziua de comemorare 2 iulie a fost atunci numita "o zi sfanta" 65. Ion Kalinderu arata in Cuvantul sau ca marele Stefan Voda "a fost un erou al crestinitatii si al civilizaliei care atunci renastea si ne-a aratat la toti drept ceea ce suntem: implinitori ai vointei lui Dumnezeu aici, pe pamant... " 66
Cu acelasi prilej, episcopul Atanasie al Ramnicului spunea: "Stefan Voda este sfant pentru faptele sale cele mari, pentru smerenia, dreptatea si credinta sa ... A fost un parinte indurator dorind fericirea tuturor, insufletit de credinta in Dumnezeu intru toate caile sale, vrednic de dragostea si cinstea tuturor. Deci pentru aceasta l-a numit sfant. El si-a facut numele nemuritor si si-a asigurat slava cea vesnica ... A urmat Mantuitorului, Care si-a dat viata rascumparare pentru lume ... De aceea petrece acum in locasurile dreptilor si, ca unul ce a slujit Mantuitorului, este cinstit de Tatal cel ceresc " 67
Ca un solemn si patrunzator legamant suna atunci si cuvantul lui Spiru Haret: "cand inimile tuturor Romanilor bat impreuna, insufletite la amintirea lui Stefan cel Mare si Sfant, sa fie legatura care sa ne uneasca pe toti in acelasi gand de iubire de tara si de sacrificiu pentru gloria si taria ei" 68.
Profesorul de teologie din Cernauti, N. T. Tamavski, marturisea la Putna in 1904: "Numai Domnul a putut planta in inima lui Stefan o energie fara seaman de mare, a putul intari bratul lui cu o putere careia nu a putut rezista nimeni." 69
Ziarul "Epoca" din Bucuresti (nr. 184 din 1904) si "Tribuna" din Arad (nr. 124 din 1904) scriau: "De prin toate unghiurile unde se vorbeste limba-muma au venit (la Putna) in pelerinaj pios nenumarati romani, ca sa aduca prinosul lor de veneratie moastelor hinecuvantate ale lui Stefan" ("Epoca"), ziarul din Arad, sub titlul "Plecati-va neamuri ..." scria: "Podoaba neamului nostru, maritul voievod Stefan cel Bun, Mare si Sfant. Inaltandu-se din mormant dupa patru sute de ani, primit-a ingenuncherea unui neam intreg".
Cand scria paginile inchinate cu adanca evlavie si admiratie lui Stefan cel Mare, Mihail Sadoveanu nu pierdea nici un moment din vedere adevarul continut in cronicile pe care le cerceta cu cea mai mare atentie. Meditand la episodul cutremurului din Moldova din anul 1471, arata ca "etic, cutremurul din 1471 era talmacit de Stefan Voievod ca semn din partea lui Dumnezeu pentru caderea vrajmasilor sai cei rai, si ca vestire pentru cei care trebuia sa purceada indata la fapte ... A detunat din fundul pamantului si s-a dat zvon in inaltime, pentru ca sa nu mai intarzie domninii si imparatii, sa nu se mai desfraneze in lene, ci sa purceada impotriva lui Antihrist razboi pentru credinta dreapta".
Intr-o aureola de miracol prezinta Nicolae Iorga trecerea la cele vesnice a binecredinciosului Stefan Voievod: "... pe mormantul lui a ars atunci, (la ingropare) timp de trei zile si trei nopti, o lumina pe care n-o aprinsese nimeni" 70.
Principesa Martha Bibescu scria la sfarsitul deceniului al patrulea: "Stefan este si astazi in Bucovina stapanul netagaduit al tarii. El domneste singur. El se afla peste tot. Aceasta prezenta prelungita in absenta, aceasta viata ce urmeaza dincolo de moarte ..."71
Patriarhul Iustin Moisescu scria, pe cand era mitropolit al Moldovei, in 1966: "Maritul domn Stefan cel Mare, care asezase tara pe stalpii puternici ai biruintelor sale ..., isi plecase fruntea incoronata de slava si cinste inaintea Ziditorului a toata faptura ..., si s-a purtat ca parinte si frate fata de toti cei apasati de silnicii si impresurati de primejdii ... "72
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
In legatura cu canonizarea Sfantului Voievod Stefan cel Mare de catre Biserica noastra prin Sfintui Sinod in anul 1992, trebuie sa mentionam cateva notiuni de aghiologie ortodoxa, de drept bisericesc, principii stabilite pe temeiul invataturii dogmatice ortodoxe.
Prin canonizare se intelege actul solemn prin care Biserica recunoaste, declara si aseaza pe eroii dreptei credinte adormiti in Domnul in randul sfintilor pe care ea ii venereaza. Cuvantul vine de la cuvantul grecesc "cnzon"-catalogul in care se inscriau numele sfintilor si ziua trecerii la cele vesnice. Acesta este sensul si in Biserica noastra - trecerea, increierea, sau asezarea in canonul, catalogul sfintilor, spre a li se face cu lauda si cinste pomenirea si spre a li se inalta rugaciuni, ca unor ajutatori si mijlocitori ai darurilor celor dumnezeiesti pe langa tronul Celui Prea inalt.
In calendarul Bisericii, in cartile de slujba, gasim enumerate mentionati sfantul Vechiului Testament, apoi Sfintii Apostoli, martiri, marturisitori, Sfintii Parinti si mari Dascali ai Bisericii, Parintii Cuviosi din viata monahala, marii binefacatori ai credintei si ai Bisericii, luptatori pentru dreapta credinta, simpli ostasi sau domnitori, imparati. Dintre cei amintiti face parte si Sfantul Voievod Stefan cel Mare. "Luptatorii pentru Biserica sunt luptatori pentru Hristos, sunt mari binefacatori ai Bisericii si opera lor, lucrarea lor binecuvantata a fost si trebuie sa fie privita ca fiind un semn al credintei lor sfinte si al proslavirii lor de catre Domnul cu puteri biruitoare asupra vrajmasilor Lui" 73
Istoria Bisericii ne arata ca initiativa pentru asezarea eroilor credintei crestine in randul sfintilor a avut-o intotdeauna poporul dreptcredincios prin evlavia sa curata si prin impreuna-incuviintarea clerului si episcopilor. Evlavia poporului, ca si in cazul maritului Voievod Stefan, a fost aceea care a identificat pe adevaratii sfinti luptatori si eroi 74.
In baza doctrinei crestine, in baza randuielilor consacrate de practica si de traditia bisericeasca a Ortodoxiei, Sfantul Sinod al unei Biserici autocefale este pe deplin competent, deci indreptatit, sa procedeze la canonizarea Sfintilor ei care raspund acestor randuieli spre a fi asezati in randul sau canonul sfintilor.
Conditiile de fond sunt:
Ortodoxia neindoielnica a credintei;
Proslavirea lui de catre Domnul cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri: a) puterea de a suferi moartea martirica pentru dreapta credinta; b) puterea de a infrunta orice primejdii sau chinuri pentru marturisirea dreptei credinte, pana la moarte; c) puterea de a-si inchina viata celei mai desavarsite trairi morale si religioase; d) puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa;
Raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul credincios, numarandu-l in rand cu sfintii.
De la indeplinirea acestei conditii pot face exceptie mucenicii dreptei credinte.
Existenta conditiilor de fond, si anume, existenta neindoielnica a primei si a celei de a treia, care poate lipsi numai in cazul martirilor , ca si a oricareia dintre cele enumerate la cea de a doua, indreptateste autoritatea bisericeasca, Sfantul Sinod, sa procedeze la actul de canonizare 75.
Prin canonizarea Sfantului Voievod Stefan cel Mare al Moldovei, in anul mantuirii 1992, se pecetluieste sinodal cultul pe care, de veacuri, poporul roman il aduce slavitului nostru domnitor, se toarna pentru eternitate untdelemnul dragostei, al proslavirii si al veneratiei in cinstita candela de la mormantul Sfantului voievod si erou de la Putna strabuna.
Sfantul Stefan cel Mare este de acum inainte asezat canonic ca un margaritar de mare pret in coroana Bisericii Ortodoxe Romane, din 1992, cand Sfanta noastra Biserica a mai canonizat si pe Sfantul Cuvios Gherman din Dacia Pontica (Dobrogea); pe Sfantul Ierarh Ghelasie de la Rimet-Transilvania; pe Sfantul Daniil Sihastru; pe Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti; pe Sfantul Cuvios Ioan de la Prislop; pe Sfintii martiri Constantin Voda Brancoveanu cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache; pe Sfantul Ierarh martir Antim Ivireanul; pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures; pe Sfantul preot marturisitor Ioan din Gales; si pe Sfantul preot marturisitor Moise Macinic din Sibiel; pe Sfantul Cuvios Antonie de la Iezerul-Valcea; pe Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv mitropolitui Moldovei, si pe Sfantul cuvios Ioan Iacob de la Neamt (Hozevitul) precum si proclamarea Duminicii Sfintilor romani, Duminica a II-a dupa Rusalii.
Multumescu-ti pentru lectura si rabdare iubite cititorule, cu arhieresti binecuvantari.
+NESTOR, Mitropolitul Olteniei

NOTE
1. Stefan cel Mare si Sfant, binecredincios domn si aparator al dreptei credinte, in "Biserica Ortodoxa Romana", LXII (1954), 7, p. 741.
2. Nicolae Iorga, Istoria lui Stefan cel Mare pentru poporul roman. Editura "Minerva", Bucuresti, 1904, p. 306.
3. Al. Husar, Athleta Christi, in "Mitropolia Moldovei si Sucevei", LV (1979), 7-8, p. 526.
4. Al. Zub, Stefan cel Mare si renasterea nationala romaneasca, in "Mitropolia Moldovei si Sucevei", LVIII(1982), 3 4, p. 236.
5. Vezi inscriptia pietrei de mormant de la Probota: "Acesta este mormantul roabei lui Dumnnezeu Oltea, mama domnitorului Stefan Voievod care a murit in anul 1465 noiembrie, 4" si insemnarea de pe un Tetraevanghel din 1495: "Acest Tetraevanghel l-a cumparat Io Stefan Voievod, fiul lui Bogdan si al Oltei si l-a asezat pentru ruga sa, in biscrica cu hrarnul Adormiriea Maicii Domnului de la Borzesti, pe Trotus ..., in anul 1495, luna noiembrie, 3 zile".
6. La un an dupa obstescul sfarsit al mamei sale, Stefan Voda face mai multe danii Manastirii Probota si spune in hrisov: "... pentru sufletul si mantuirea sfantraposatilor ... tatal nostru Bogdan Voievod si ... mama noastra Maria" (cf. C. C. Giurescu, Istouria Romanilor, II, 1, Bucuresti, 1940, p. 95).
7. Al Husar, art. cit., p. 504.
8. Cuvant de ingropaire ce se zice greceste Epitafion, vechiului Stefan Voievod al V-lea, Domnul Tarii Moldovei, cel ce s-au numit Mare, pentru marile vrednicii si vitejii ale sale, publicat recent de N. A. Ursu, in "O bijuterie a literaturii noastre vechi: Cuvant de ingropare vechiului Stefan Voievod, Domnul Tarii Moldovei, cel ce s-au numit Mare" din "Mitropolia Moldovei si Bucovinei", LXVI (1990), 4, p. 136-149.
9. Abia spre sfarsitul domniei, Stefan Voda incepea zidirea unei biserici la Reuseni: "In anul 1503 septembrie 8, Io Stefan Voievod ... a binevoit si a inceput sa zideasca aceasta biserica intru numele taierii cinstitului cap al slavitului Prooroc Inaintemergator Ioan Botezatorul, pe acest loc unde a fost taiat capul tatalui sau Bogdan Voievod. Si pe Stefan Voievod l-a ajuns moartea ... iar fiul lui Bogdan Voievod a inaltat cele incepute de tatal sau si a terminat biserica aceasta in unul 1504, luna septembrie 18".
10. A. V. Boldur: Biserica in timpul domniei lui Stefan cel Mare, in "Biserica Ortodoxa Romana", LXXXII (1964), 7-8, p. 729.
11. Pr. Paul Mihail, Relatii externe bisericesti ale lui Stefan cel Mare, in "Mitropolia Moldovei si Sucevei",XXXIII (1957), 3-4, p.228.
12. Art. cit. Stefan cel Mare si Sfant, binecredincios domn si aparator al dreptei credinte, p. 718.
13. In Repertoriul monumentelor si obiectelor de arta din timpul lui Stefan cel Mare, lucrare aparuta sub conducerea prof. M. Berza, Bucuresti, 1958; vezi si Cultura moldoveneasca in timptul lui Stefan cel Mare (cu deosebire: Al. Elian, Moldova si Bizantul in secolul al XV-lea, p. 97-180), Culegere de studii, precum si: Monumente istorice bisericesti din Mitropolia Moldovei si Sucevei, volum monumental, bogat ilustrat, cu o Prefata de Mitropolitul Justin Moisescu si o Introducere de prof. dr. Vasile Dragut si conf. dr. Corina Nicolescu, Iasi, 1974.
14. Al. Husar, art. cit., p. 304.
15. A. V. Boldur, art. cit., p. 725-727.
16. Ibidem, p. 724.
17. Ibidem, p. 723.
18. Cuvant de ingropare..., p. 147.
19. Ibidem, p. 147.
20. Ibidem, p. 145-146.
21. Ibidem, p. 144.
22. Ibidem, p. 141.
23. Dupa Repertoriul monumentelor ... p. 302-303.
24. Vezi Cuvantarea P. S. Anastasie, Episcopul Ramnicului, rostita la serbarea din Ramnicu Valcea in iulie 1904, la "Sarbatorirea lui Stefan cel Mare si Sfant", din rev. "Biserica Ortodoxa Romana", XXVIII (1904), 4, p. 457.
25. Cuvantul de ingropare ..., p. 138-141.
26. Ibidem, p. 137.
27. Claudiu Paradais, Comori ale spiritualitatii romanesti la Putna. Iasi, 1988, p. 492-493.
28. Cuvantul de ingropare ... p. 140.
29. Ibidem, p. 147.
30. Ioan Bogdan, Documentele lui Stefan cel Mare. vol. II, Bucuresti, 1913, p. 319.
31. Gh. Ghibanescu, Stefan cel Mare. Personalitatea lui religioasa (Extras din "Viitorul"), Iaai, 1904, p. 18.
32. Repertoriul monumentelor ...,p. 57- 58,
33. Ibidem, p. 105.
34. Gh. Ghibanescu, op, cit.. p. 19
35. Repertoriul monumentelor..., p. 61.
36. P. P. Panaitescu, Contributii la istoria culturii romanesti, Editie ingrijita de Silvia Panaitescu, Prefata, note si bibliografie de Dan Zamfirescu, Bucuresti, 1971, p. 109.
37. Sergiu Victor Cujba, Viata si luptele lui Stefan cel Mare, Chisinau, 1922, p. 29.
38. I. Ursu, Stefan cel Mare domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 pana la 2 iulie 1504 Bucuresti, 1925, p. 277 si T. Voinescu, Portretele lui Stefan cel Mare in arta epocii sale, in culegerea de studii cit. Cultura moldoveneasca ..., p. 477.
39. Sergiu Victor Cujba, op. cit., p. 30.
40. I. Ursu, op. cit., p. 434.
41. P. P. Panaitescu, op. cit.. p. 72-73.
42. Petru Comarnescu, Indreptar artistic al monumentelor din Nordul Moldovei. Suceava, 1961, p. 216-218.
43. Hurmuzachi, Documente, II, 1, p. 14.
44. I. Ursu, op. cit, p. 438.
45. Rapoarte din Moldova, in Calatori straini despre Tarile Romane. vol. 1, ingrijit de M. Holban, Bucuresti, 1968, p. 148- 149.
46. In Documentele Hurmuzachi, supl. II, 1, p. 22.
47. (Retragerea lui Laski din Moldova, octombrie 1563), in Calatori straini despre Tarile Romane. vol. 11, ingrijit de M. Holban, Bucure^i, 1970, p. 621.
48. Moldova, in Calatori... vol. II, p. 640.
49. Maciej Stryjkovski, Mentiuni despre calatoria prin Tara Romaneasca si Moldova, in Calatori..., vol. II, p. 449- 450.
50. Ibidem, p. 450.
51. Ibidem, p. 452.
52. Ibidem, p. 454.
53. Ibidem, p. 454.
54. Ibidem, p. 454. Acest cantec vechi s-a pastrat pana in secolul al XIX-lea in circulatie folclorica (vezi B. P. Hasdeu, Ioan Voda cel Cumplit, p. 63).
55. Ibidem, p. 454. Vezi si Extracte din cronica polono-litvana a lui M. Stryjkovski, in "Arhiva istorica a Romaniei", tom II, Bucuresti, p. 8.
56. Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, editie ingrijita, studiu introductiv, indice si glosar de P. P. Panaitescu, Editia a 2-a, (revizuita) Bucuresti. 1958, p. 120-121.
57. Vezi: I. Macabei III - V si VII - IX.
58. Al. Zub, art. cit., p. 239.
59. Calendarul pentru romani pe anul 1859, p. 124.
60. Costache Negri, Scrieri social-politice. Studiu introductiv, antologie, note si comentariu de Emil Boldan, Bucuresti 1978, p. 65.
61. Iraclie Porumbescu, Desmormantarea domnilor Moldovei in catacombele manastirii Putna, in "Calendarul pentru romani", din 1857, p. 73- 75.
62. M. Eminescu. Poesii postume Anexe, Note si variante. Exercitii..., Editie critica ingrijita de Perpessicius, Bucuresti, 1958, p. 362.
63. Claudiu Paradais, op. cit.. p. 108.
64. Viata si faptele lui Stefan cel Mare si Bun domnul Moldovei, de George Catana, Sibiu, 1898, p. 135; Cuvant de slavire lui Stefan cel Mare Domnul Moldovei, de Ion Kalinderu, (Bucuresti), 1904. p. 6.
65. Cuvant de slavire..., p. 7.
66. Ibidem, p. 11.
67. Episcopul Atanasie... Cuvantarea cit., p. 453- 454 si 458.
68. Cuvantarea Domnului Spiru Haret tinuta la serborea din Bucuresti in Sarbatorirea lui Stefan cel Mare si Sfant in "Biserica Ortodoxa Romana" XXVIII (1904), 4. p. 447.
69. Cuvantarea Domnului N. V. Tarnovschi la serbarea de la Putna, in Sarbatorirea ..., rev. cit., p. 449- 450.
70. N. Iorga, op, cit., p. 310.
71. Principesa Bibescu, Atletul lui Hristos.., in "Arta si tehnica grafica", Bucuresti, Caietul 6, Dec. 1938 Martie 1939, p. 22.
72. Popas la cinci veacuri ... in "Mitropolia Moldovei si Sucevei", XLII (1966), 7- 8, p. 424- 425.
73. Pr. prof. Liviu Stan, Despre canonizarea sfintilor in Biserica Ortodoxa, in "Ortodoxia", II (1950), 2, p. 265, 260- 262.
74. Ibidem, p. 268. 75. Ibidem, p. 272- 273 si 278.

A, B, C
A
Abstinenta (Gr. Nisteia). O practica de penitenta care consta din renuntarea voluntara la diferite alimente sau activitati lumesti, din motive religioase. Postul reprezinta o forma a abstinentei. (vezi Post).
Acatist (Gr. Akathistos). Un imn de lauda alcatuit din douazeci si patru de versuri, dedicate Maicii Domnului. Imnul este impartit in patru parti, fiecare cantandu-se in una din Vinerile Postului Mare. In cea de a cincea Vineri, se canta intregul imn in amintirea minunii Fecioarei din Constantinopol (anul 626).
Acolit O persoana care ajuta preotul in timpul serviciilor religioase. In Biserica timpurie, adultii indeplineau aceasta functie, dar in ziua de azi este indeplinita de copiii de altar.
Adormirea Maicii Domnului. Sarbatoare ce se tine pe data de 15 August si comemoreaza adormirea Sfintei Fecioare.
Aer (Sl. Vozdukh). Cel mai mare dintre cele trei valuri folosite pentru acoperirea potiruluisi a discului in timpul Euharistiei. Reprezinta valul in care a fost invelit trupul luiHristos. In timpul citirii Crezului, preotul clatina Aerul, simbolizand cutremurul ce a avut loc la rastignire si Pogorarea Sfantului Duh.
Agapa. Cina Dragostei, ce avea loc in Biserica timpurie si despre care vorbeste Sf. ApostolPavel in (I Cor. 11: 20 34). Agapa este si numele Vecerniei ce se tine in dupa-amiaza zilei de Pasti. Credinciosii isi exprima dragostea frateasca, dandu-si sarutul pacii, in amintirea lui Hristos cel ce a inviat.
Aghiazma (Gr. Agiasmos). Apa sfintita cu care sunt stropiti oamenii sau obiecte ale vietii de zi cu zi ce le apartin. Aghiazma Mare se sfinteste de Boboteaza (6 Ianuarie).
Agnet (Gr. Amnos). Simbolul jertfei lui Hristos (Ioan 1:29). In liturghia ortodoxa, agnetul este prima particica ce se scoate din prescura inscrisa cu literele ICXC NIKA (abreviere de la Iisus Hristos invinge).
Agrapha (Gr.). Cuvinte sau fapte ale lui Hristos, care nu au fost scrise in Evanghelii (Ioan 21:25).
Alfa si Omega. Prima si ultima litera din alfabetul grecesc, simbolizand inceputul si sfarsitul, sau eternitatea si divinitatea lui Hristos (Apoc. 1:8). Aceste doua litere reprezinta totodata monograma lui Hristos.
Aliluia. (ebr.) Laudat sa fie Domnul.
Altar (Gr. hieron; Sl. prestol). In arhitectura bisericilor ortodoxe, acest termen reprezinta partea sanctuarului despartita de restul bisericii de catre iconostas.
Amin. Cuvant de origine ebraica ce se traduce "Asa sa fie".
Amvon (Gr. Pulpit, Sl. Amvon). Podiumul sau platforma din fata iconostasului de unde se citeste Evanghelia, se tine predica si se spune Rugaciunea Amvonului.
Analogion. (Gr.- Sl. analoy). Un stativ de lemn ce se tine langa usa de Sud a altarului si pe care se pune Evanghelia spre a fi citita, iar uneori o icoana.
Anatema. O suspendare duhovniceasca prin care Biserica poate exclude o persoana din comunitate, care s-a facut vinovata de lepadarea de credinta sau de un pacat de moarte. Biserica mai poate pronunta anatema si impotriva dusmanilor credintei, ereticilor si tradatorilor; aceasta se face in cadrul unei slujbe speciale ce se tine in Duminica Ortodoxiei (prima din Postul Mare).
Ancorit (Gr. Anachoritis) Un calugar solitar sau sihastru. O persoana care se retrage din lume pentru a trai o viata solitara in liniste si rugaciune continua.
Anteriu (Gr. Anteri; Sl. Podrasnik) Vesmant preotesc cu maneci stramte ce se poarta sub rasa. Simbolizeaza moartea fata de cele lumesti a preotului si dedicarea sa catre Dumnezeu.
Antidoron (Gr.: "in loc de dar") O particica din anafura ce se imparte credinciosilor dupa Euharistie. La inceput, ea se dadea celor ce nu puteau primi cuminecatura, dar in ziua de astazi se ofera tuturor credinciosilor.
Antifon. 1) Un scurt vers din Scriptura, indeosebi din Psalmi, care se citeste sau canta in timpul serviciului religios. 2) Orice vers sau imn cantat de cor sau cantaret, ca raspuns catre preot sau diacon.
Antimis. O bucata de panza sau matase de forma dreptunghiulara, pe care este reprezentata punerea in mormant a Mantuitorului, cei patru evanghelisti, si pasaje scripturale legate de Euharistie. Antimisul trebuie sfintit de episcop si se afla tot timpul pe masa altarului. Sfanta Liturghie (si niciuna din Sfintele Taine) nu poate fi savarsita intr-o biserica ce nu are antimis.
Apanthisma (Gr. "buchet de flori") Culegere de rugaciuni, dintre care multe au fost scrise de Sfintii Parinti, pe care le-a adunat Cuv. Nicodim Aghioritul. Publicata intaia data la Constantinopol in 1799.
Apocrife. Unele carti sau evanghelii, nerecunoscute de Biserica. Unele dintre ele au fost scrise la date mult mai tarzii si atribuite unor personalitati importante ale crestinismului si poarta titluri ce pot duce in eroare (pseudepigrapha).
Apodosis (Odovanie). O sarbatoare ce urmeaza unei alte sarbatori importante, la un interval de zile bine determinat. (Inaltarea este apodosis-ul Invierii, dupa 40 de zile).
Apofatism (Gr. "negatie") Teologia apofatica sau calea negativa este o modalitate de cunoastere a lui Dumnezeu, care afirma ceea ce nu este Dumnezeu, in loc sa afirme ceea ce este El.
Apolinarie. Episcopul Laodiceei care a trait in a doua jumatate a secolului IV si care a pornit erezia ce ii poarta numele si care nega prezenta unui suflet uman in Hristos.
Apologeti (Gr. "aparatori"). Sfinti si alti crestini care au aparat credinta Bisericii fata de cei din afara, prin prezentarea, explicarea si justificarea credintei noastre. Apologetica este stiinta teologica de a prezenta, explica si a justifica ratiunea credintei noastre.
Apolytikion. (Gr.) Rugaciunea si binecuvantarile de incheiere a unei slujbe.
Arhangheli. Un ordin ingeresc de mare importanta; ei sunt numiti si capeteniilor cetelor ingeresti.
Arhidiacon. Un diacon de rang mai inalt, care slujeste deobicei pe langa un episcop.
Arhidioceza. Un grup mai mare de biserici ce se afla sub jurisdictia unui arhiepiscop.
Arhiepiscop. Un episcop cu jurisdictie mai extinsa, cum ar fi o arhidioceza sau o arhiepiscopie.
Arhimandrit. Un preot calugarit, ce se afla la conducerea unei manastiri, sau care slujeste pe langa un episcop. In traditia Bisericii Ruse, arhimandritii au dreptul de a purta mitra.
Arianism. Erezie pornita de Arius (256-336), care afirma ca la început Fiul a fost creat de catre Tatal si apoi împreuna cu Tatal a creat lumea. Consecinta ar fi ca Fiul este o fiinta creata si nu Dumnezeu.
Ascet. O persoana (de obicei calugar) care practica o disciplina trupeasca si sufleteasca riguroasa, insufletita de dragostea catre Dumnezeu si care isi petrece viata in rugaciune, si cugetare asupra cuvintelor si faptelor Dumnezeiesti.( citeste articol despre asceza)
Asterisk (Gr. "stelute", Sl. Zvezditsa). Un vas cu doua benzi metalice incrucisate, care se asaza pe disc si peste care se pune valul, spre a nu atinge particelele Euharistice.
Ateism. (Gr.) Negare a existentei Dumnezeiesti. In general, ateii accepta numai lumea materiala si fizica, sau numai ceea ce poate fi explicat prin ratiune.
Autocefalie (Gr.). Statutul unei Biserici Ortodoxe care se auto-guverneaza si are dreptul de a-si alege singura Inaintestatatorul (chefalos).
Autonomie (Gr.) O Biserica ce se auto-guverneaza, dar care are un conducator confirmat de o jurisdictie superioara (de obicei o patriarhie).
Axios (Gr. "vrednic"). O exclamatie care se face la hirotonisire si care simbolizeaza vrednicia de a deveni un membru al clerului.
B
Baptistria. O incapere speciala, de forma unui bazin, care se gasea in Biserica timpurie si unde se savarsea botezul.
Bethlehem. (ebr. Beit-Lehem = Casa Pâinii): cetate la 8 km sud de Ierusalim. Locul de nastere a regelui David si al lui Iisus Hristos.
Bigamie. Contractarea unei noi casatorii, inainte ca cea anterioara sa fie incheiata; un act care este total interzis de Biserica.
Biserica Armeneasca. O denominatie monofizita care s-a rupt de Biserica Ortodoxa in anul 451.
Bizantin. (Adj.) Referitor la Byzantium, vechi oras grecesc asezat pe Bosfor si devenit mai apoi (anul 331) capitala Imperiului Roman de Rasarit cu numele de Constantinopol.
Blasfemie (Hula). Cuvinte rele la adresa lui Dumnezeu, Fecioarei Maria sau a Sfintilor. Hula la adresa Sfantului Duh este considerata "pacat de moarte", pentru ca se considera ca aceasta face imposibila mantuirea (Matei 12:31).
Boboteaza. Praznic la care se serbeaza botezul lui Iisus Hristos in Iordan si aratarea lui Dumnezeu in Sfanta Treime.
Botez. O Sfanta Taina instituita de insusi Hristos, care reprezinta curatirea duhului prin apa (Ioan 3:5). Botezul Ortodox este savarsit de un preot, sau situatii speciale, de un laic (aerobaptismos) prin trei scufundari complete si prin pronuntarea numelui persoanei impreuna cu numele Sfintei Treimi. Dupa Botez, urmeaza imediat mirungerea.
Bunavestire (Gr. Evangelismos). Sarbatoare ortodoxa, ce se tine pe data de 25 Martie si care comemoreaza vizita Arhanghelului Gabriel, pe care a facut-o Fecioarei Maria, pentru o a anunta ca a fost aleasa ca sa devina Maica Domnului (Luca 1:26-33).

C
Cadelnita (Gr. Thymiato; Sl. kadillo). Un vas de metal agatat cu lantisoare, in care se arde tamaie. Cei 12 clopotei ai cadelnitei, reprezinta mesajul celor 12 Apostoli.
Caldura. Apa calda folosita de preot in timpul Euharistiei, care se adauga vinului in potir si reprezinta apa ce acurs din coasta strapunsa a lui Hristos, dupa ce a fost rastignit.
Calendar Ortodox (Gr. Hemerologion). Un sistem de stabilire a datelor sarbatorilor bisericesti. Anul ortodox incepe pe data de 1 Septembrie. Multe din bisericile autocefale ortodoxe folosesc calendarul Julian (de tip vechi), in timp ce alte biserici au adoptat in 1924 calendarul Gregorian. Cu toate acestea, Invierea si celelalte sarbatori ale caror data este determinata de cea a Invierii sunt serbate impreuna de toate bisericile ortodoxe.
Calugar (vezi monah).
Canoane Apostolice. O culegere de 85 de hotarari de importanta ecleziala, care se refera in special la hirotonirea si codul de conduita a clerului. Biserica noastra crede ca ele au fost alcatuita de catre Parintii Apostolici.
Canoane. (Gr. "regula, masura") 1) Lege a Bisericii, ce contine diferite reguli, decrete ecleziastice sau definiri ale unor notiuni teologice sau legate de modul de viata crestinesc.(citeste articol) 2) Canonul Scriptural este lista tuturor scrierilor pe care Biserica le considera ca sunt de inspiratie divina. 3) Canonul liturgic este totalitatea materialelor folosite in liturghia ortodoxa.
Canonizare. Declararea oficiala a unui crestin decedat ca sfant; el trebuie onorat iar exemplul vietii lui (ei) este de urmat de catre crestini.
Capela (Gr. Parekklisi[on]; Sl. Chasovnya). O cladire mica (sau o camera) atasata unei biserici si in care se afla un altar si care serveste strict pentru slujbe religioase. Capelele pot apartine unor biserici, dar si unor persoane fizice sau institutii.
Carti de Slujba. Carti ce contin slujbe, imne, si rugaciuni pentru serviciile religioase: Evanghelia, Apostolul, Psaltire, Triodul, Penticostarul, Meneiurile (12), Ceaslovul, Slujbelnicul si altele.
Catafatism. Teologia catafatica arata ceea ce este Dumnezeu in raport cu realitatile create, vazute. Dumnezeu este deci cunoscut din prezenta si din lucrarile Sale in Creatie.
Catapeteasma. (vezi iconostas)
Catedrala. (Gr. "scaunul principal") Biserica principala a unei jurisdictii (episcopie sau arhidioceza).
Catehism. O culegere de invataturi dogmatice, care este de obicei prezentata sub forma de intrebari si raspunsuri.
Catehumen. In Biserica Timpurie, o persoana care s-a convertit la crestinism, dar care nu a fost botezata inca. Catehumenii puteau participa la prima parte a Liturghiei (Liturghia Catehumenilor), dupa care trebuiau sa paraseasca biserica si sa astepte afara.
Catolic. (Gr.Katholike Sl. Sobornaya) Vechi cuvant grec ce inseamna "universal" si care descrie universalitatea Evangheliei lui Hristos. Biserica Apuseana incearca acapararea termenului, intitulandu-se Biserica Catolica.
Ceaslov (Gr. Horologion, Sl. Chasoslov). Carte liturgica, ce contine slujbele pentru diferite ore ale zilei (Utrenie, Pavecernita, Vecernie, etc.)
Celibat. Mod de viata fara casatorie. Spre deosebire de preotii romano-catolici, cei ortodocsi se pot casatori, inainte insa de a fi hirotonisiti. Episcopii sunt alesi numai din randurile clerului monahal.
Chivot (Tabernaclu). OUn obiect de cult din metal ce se tine pe masa altarului, si unde se pastreaza Sfintele Daruri, pentru cei bolnavi sau pentru Liturghia Darurilor Inainte Sfintite, din timpul Postului Mare.
Cina cea de Taina (Gr. Mystikos Deipnos; Sl. Taynya Vercherya). Cea din urma cina a lui Hristos cu Apostolii, care a avut loc in "Odaia de sus". La aceasta cina, El a instituit taina Euharistiei.
Citet (Gr. Anagnostis, Sl. Chitets). Persoana care citeste din Apostol, canta si da raspunsurile catre preot. De obicei este numit de catre episcop.
Condac (Gr. Kontakion) Imn liturgic care reprezinta o forma prescurtata a intelesului praznicului zilei respective. Se canta dupa a sasea oda a Canonului liturgic. Sf. Roman Melodul este cel mai insemnat imnograf ortodox.
Consiliu Ecumenic (Sinod Ecumenic). Adunare a reprezentantilor Bisericii, convocate pentru a rezolva disputele doctrinale si ecleziastice. Biserica recunoaste urmatoarele sapte Consilii: 1. Niceea, in anul 325. 318 parinti prezenti. A fost condamnat Arianismul, s-a definit divinitatea lui Hristos si s-a alcatuit pentru prima data Crezul. 2. Constantinopol, in anul 381. 180 parinti prezenti. A fost condamnat Apollinarismul, s-a definit divinitatea Sfantului Duh si s-a completat Crezul. 3. Efes, in anul 431. 200 parinti prezenti. A fost condamnat Nestorianismul si a fost definit termenul Theotokos (Nascatoarea de Dumnezeu). 4. Chalcedon, in anul 451. 630 parinti prezenti. A fost condamnat Monofizitismul. 5. Constantinopol, in anul 553. 165 parinti prezenti. Au fost condamnati diversi eretici si pagani. 6. Constantinopol in anul 680. 281 parinti prezenti. A fost condamnat Monothelismul. 7. Niceea, in anul 787. 350 parinti prezenti. A fost condamnat iconoclasmul.
Copie. Cutit folosit de preot pentru a taia prescura in timpul Proscomidiei.
Coptic (Gr. "smuls din trupul ") Bisericile Orientale care s-au separat de Biserica Ortodoxa dupa cel de-al patrulea Sinod Ecumenic (451) si care urmeaza invataturile eretice ale Monofizitismului (credinta intr-o singura natura -physis- a lui Hristos).
Cristologie. O ramura a teologiei dogmatice, care studiaza credinta Bisericii si istoria invataturilor despre Hristos.
Cununii. Coronite de metal pe care preotul le pune pe capetelor tinerilor casatoriti in timpul cand se savarseste Taina Cununiei. Ele reprezinta puterea ce li se da celor doi de a deveni imparatii casei lor.
Nota: Acest dictionar este inca in constructie. Daca aveti sugestii pentru imbunatatirea lui, sau daca doriti sa adaugati noi cuvinte, trimiteti email: ljoltean@hotmail.com


Mic Dictionar Ortodox D, E, F, G
D
Diacon (Gr. "ajutor, asistent") Primul dintre cele trei grade ale preotiei. Diaconul nu poate savarsi Sfintele Taine, dar ajuta pe preot sau pe episcop in timpul slujbelor.
Diaconita. O femeie pioasa care asista preotul in Biserica timpurie, in special la botezul femeilor. Numarul diaconitelor folosite in Biserica a scazut treptat si au disparut cu totul, probabil in secolul XIII.
Dikirotrikera (Gr. "pereche de doua si trei lumanari). Un set de sfesnice, unul cu doua lumanari, iar celalalt cu trei, folosite in slujbele la care este prezent episcopul. Primul (Dikeron) reprezinta dubla natura a lui Hristos iar celalalt (Trikeron) reprezinta Sfanta Treime.
Dioceza. Un district bisericesc ce se afla sub jurisdictia unui episcop.
Diptych. Doua tablite ce se deschid ca o carte si pe care sunt inscrise numele: 1) al viilor si mortilor 2) numele capetelor bisericesti din doua jurisdictii, in cazul in care la slujba participa doi episcopi.
Disc. Mic platou rotund, din aur sau argint, pe care preotul aseaza particelele scoase din prescura in timpul Euharistiei.
Dogma. Adevarul si credinta de baza continute in Sfintele Scripturi sau in Traditia Bisericii, asa cum au fost ele formulate de catre Consiliile Ecumenice.
Dogmatica. Ramura a teologiei care se ocupa cu studiul dogmelor.
Donatism. Erezie aparuta in Africa de Nord in anul 311, care afirma ca tainele savarsite de un preot sau episcop, care nu are un trecut ireprosabil, nu sunt valide.
Duminica Ortodoxiei. Prima Duminica din Postul Pastelui, in care se sarbatoreste reintroducerea icoanelor in biserici (sfarsitul luptei iconoclaste).
Duminica tuturor Sfintilor. Sarbatoare ortodoxa ce comemoreaza pe toti Sfintii ramasi anonimi. Aceasta
sarbatoare are loc in prima Duminica dupa Rusalii.
E
Eclesiologie. Ramura a teologiei care se ocupa cu natura, constituirea si functionarea Bisericii.
Ectenii. Cereri catre Dumnezeu, ce se folosesc in special in timpul Liturghiei, la care corul sau cantaretul raspunde "Doamne miluieste".
Ecumenism. Miscare crestina care promoveaza intelegerea mutuala si rezolvarea divergentelor dintre toate Bisericile.
Egalul Apostolilor. Titlu onorific dat unor sfinti (Sf. Constantin, Sf. Chiril si Metodiu) pentru lucrarile lor misionare.
Egumen. (vezi staret).
Enciclica (Gr. "circulara") O epistola a unui Patriarh sau Arhiepiscop adresata celor aflati sub autoritatea sa duhovniceasca.
Engolpion (Gr. "pus pe piept") Un medalion cu pietre pretioase pe care il poarta episcopul.
Eparhie. Regiune aflata sub jurisdictia unui mitropolit sau arhiepiscop.
Epicleza. Rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, pentru ca harul lui Dumnezeu sa se pogoare asupra Sfintelor Daruri, in timpul Euharistiei.
Epifanie (Boboteaza). Praznic la care se serbeaza botezul lui Iisus Hristos in Iordan si aratarea lui Dumnezeu in Sfanta Treime.
Episcop (Gr. Episkopos, Archiereas). Un membru al clerului care a primit cel mai inalt titlu bisericesc. (Patriarhii si mitropolitii sunt si ei episcopi). Un episcop trebuie sa fie hirotonisit de cel putin trei episcopi, pentru a putea fi considerat succesor al Apostolilor.
Epitaf. Un val pe care este tesut sau pictat trupul lui Hristos si care se aseaza in Vinerea Mare pe mormant si se impodobeste cu flori.
Epitrafir (Gr. Epitrachelion). Unul din cele mai importante vesminte preotesti; vesmant lung si ingust pus pe dupa gatul preotului. fara acest vesmant, preotul nu poate savarsi nici o taina.
Erezie (Gr. "noua idee personala") Negarea sau respingerea unei dogme a Bisericii. Persoanele care pornesc o erezie, sunt numiti eretici si exclusi din Biserica.
Eshatologie (Gr. "lucrurile de pe urma") Ramura teologica ce se ocupa cu viata dupa moartea, a doua venire a lui Hristos si Judecata de Apoi. citeste articol
Euharistie (vezi Impartasania).
Evanghelisti. Autorii celor patru evanghelii: Matei, Marcu, Luca si Ioan. In Biserica Ortodoxa, cei patru sunt uneori reprezentati prin aceste simboluri: om, leu, bour si respectiv vultur.
Exarh. Inspector al manastirilor si schiturilor din cuprinsul unei episcopii. (Od.) Capul unei jurisdictii bisericesti, de obicei Arhiepiscop.
Excomunicare (Gr. Aphorismos). Pedeapsa prin care o persoana botezata este exclusa din Biserica, pentru comiterea unuia din pacatele capitale.
Exorcism. Ritual prin care se indeparteaza influenta celui rau.

F
Fanar. Cartier grecesc din Istanbul (Constantinopol), unde se afla Patriarhia Ecumenica.
Felon. Un vesmant preotesc fara maneci, mai lung la partea din spate si scurt in fata; este probabil cel mai vechi tip de vesmant preotesc si reprezinta camasa dintr-o singura bucata a lui Hristos.
Fericirile. 1) Rasplatile promise crestinilor pentru diferite merite/fapte. 2) Cele opt binecuvantari pronuntate de Iisus cu ocazia Predicii de pe Munte (Matei 5:3-12).
Filioque (Lat. "si de la Fiul") Termen teologic ce se refera la purcederea Sfantului Duh, pe care Biserica de Apus l-a introdus in Crez, si a devenit astfel unul din motivele schismei de la 1054.
Filocalia. Culegere de scrieri mistice apartinand Sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Diadoh, Sf. Evgarie din Pont, Sf. Marcu Ascetul si multi altii, si care a fost editata de Cuv. Nicodim Aghioritul.

G
Glasuri (Gr. echos; Sl. glas). Muzica proprie Ortodoxiei; exista opt tonuri diferite si ele sunt cantae de cantareti sau de cor.
Gnosticism. Doctrina sincretista, compusa din elemente ale religiilor de mistere, foarte populare in India, Babilonia si Persia, mituri ale filozofiei grecesti, asociate insa si cu unele idei crestine inspirate din Evanghelia lui Ioan. Ideea comuna a gnosticismului este dualismul intre fiinta divina originara, inaccesibila, si o serie de emanatii rele care ajung in lume, in materie. Erezia a fost inceputa de Valentin si Marcion in jurul anului 150 si combatuta de Clement din Alexandria, Tertulian, Hipolit, Epifanie, Efrem Sirul si Irineu din Lyon
Nota: Acest dictionar este inca in constructie. Daca aveti sugestii pentru imbunatatirea lui, sau daca doriti sa adaugati noi cuvinte, trimiteti email: ljoltean@hotmail.com



Mic Dictionar Ortodox H, I, J, K, L

H
Hagia Sophia. Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol unde erau intronati imparatii bizantini. A fost construita in anul 532 de imparatul Justinian.
Hagiografie. Ramura a teologiei care studiaza vietile sfintilor si scrierile lor.
Hagiu (Gr. Hatjis "pelerin") Titlu ce se dadea celor ce mergeau in pelerinaj in Tara Sfanta si erau (re)botezati in raul Iordan.
Harisma. Daruri si virtuti personale, primite de la Duhul Sfant.
Heruvic. Imn liturgic ce se canta imediat dupa citirea evanghelica si in timpul Intrarii Mari. Textul in romaneste este: "Noi care pe Heruvimi cu tainã închipuim si Fãcãtoarei de viatã Treimi întreitã sfântã cântare aducem, toatã grija cea lumeascã acum sã o lepãdãm".
Heterodoxie. Forme de crestinism straine Ortodoxiei si considerate drept urmare false (sectante).
Hirotonie (Gr. Heirotonia). Taina savarsita de un episcop, prin care o persoana primeste darul preotiei si intra in randurile clerului.
Hristologie. Invatatura ortodoxa despre cele doua firi si persoana lui Iisus Hristos, elaborata de catre Sinoadele ecumenice (I, IV, si VI).
Hula. Cuvinte rele la adresa lui Dumnezeu, Fecioarei Maria sau a Sfintilor. Hula la adresa Sfantului Duh este considerata "pacat de moarte", pentru ca se considera ca aceasta face imposibila mantuirea (Matei 12:31).

I
Icoana. Pictura pe lemn, panza sau murala, ce reprezinta pe Iisus, Maica Domnului sau pe Sfinti, ori scene biblice. In mod normal, Sfantul Duh nu poate fi reprezentat decat sub formele sub care s-a aratat (limbi de foc sau porumbel). In Biserica Ortodoxa nu se venereaza icoana ca obiect ci persoana care este reprezentata in ea. citeste articol
Iconoclasm (Gr. "spargerea icoanelor") Conflict aparut in secolul VIII in Imperiul Bizantin, cu privire la folosirea icoanelor in bisericile ortodoxe. La al saptelea Consiliu Ecumenic s-a decretat folosirea icoanelor in cultul Bisericii, pe baza invataturii Sf. Ioan din Damasc.
Iconografie. Studiul si arta pictarii icoanelor.
Iconomie. Planul lui Dumnezeu cu privire la destinul creatiei si al omului, indeosebi pregatirea mantuirii in Vechiul Testament si realizarea mantuirii in Noul Testament.
Iconostas. Perete ce desparte altarul de restul bisericii. Pe iconostas sunt pictate doua sau trei randuri de icoane. Iconostasul are in centru usile imparatesti iar lateral, usa de Nord si cea de Sud. Icoanele (mari) de la nivelul usilor, trebuiesc asezate intr-o anumita ordine(de la Nord spre Sud): icoana sfantului patron al bisericii, icoana Maicii Domnului, icoana lui Hristos si cea a Sf. Ioan Botezatorul.
Ierarhie. Cel mai inalt nivel al clerului, care are atributia de a pastori din punct de vedere spiritual si administrativ Biserica.
Ierugie. Sfintirea unui obiect spre trecerea lui din uzul vietii curente in uz strict bisericesc (duhovnicesc). Astfel sfintirea apei, icoanelor, s.a.m.d. reprezinta ierugii. Unele biserici ortodoxe (cea Rusa in special) considera aceste sfintiri drept Sfinte Taine (de mai mica importanta).
Ierusalim. (ebr. Jerushalaim = "orasul pacii"). Alte vechi denumiri: (ebr). Urasalim-Jebus.
Impartasanie. Primirea sfintelor taine Euharistice, care se face numai dupa o perioada de pregatire, post si spovedanie. Ortodocsii sunt incurajati sa se impartaseasca cat mai des (de cel putin doua ori pe an).
Inaltarea. O sarbatoare ce se tine la 40 de zile dupa Inviere, comemorand inaltarea in ceruri a Mantuitorului, care a fost vazuta la Muntele Maslinilor (Faptele, 1:12).
Inchizitie. Instanta judecatoreasca instituita de Biserica Romano-Catolica, prin decretul papei Grigore IX in anul 1231, in scopul depistarii si reprimarii sângeroase a ereticilor. Sarcina interogatoriilor, persecutiilor, torturilor si arderilor pe rug a fost preluata de catre ordinele calugaresti ale Franciscanilor si Dominicanilor.
Inger Pazitor. In credinta ortodoxa, anumiti ingeri sunt trimisi de Dumnezeu (la Botez) ca sa pazeasca pe credinciosi de-a lungul vietii. Una din rugaciunile Liturghiei, este adresata chiar Ingerului Pazitor: "Înger de pace, credincios, îndreptãtor, pãzitor sufletelor si trupurilor noastre, la Domnul sã cerem".
Ingeri (Gr. Angelos, "vestitori"). Fiinte fara trup, duhuri pure, pe care Dumnezeu le-a creat inainte de a face pe om. Ingerii sunt superiori naturii si inteligentei umane si asemenea omului au putere de intelegere si vointa proprie. Uniora dintre ingeri li s-a dat sa pazeasca pe credinciosi (Ingeri Pazitori). Ingerii sunt impartiti in noua categorii: Argangheli, Pricipalitati, Puteri, Virtuti, Dominioane, Tronuri, Heruvimi si Serafimi. In Biserica Ortodoxa, fiecare zi de Luni este dedicata ingerilor.
Inmormantare. Ingroparea trupului unui crestin intr-un teren special dedicat acestui ritual, in concordanta cu traditia si ritualurile ortodoxe (nekrosimos). Biserica nu acorda serviciu religios de inmormantare acelora ce au comis "pacate capitale (de moarte)".
Intrarea in Ierusalim. Duminica dinaintea Sfintelor Pasti, care praznuieste intrarea triumfala a lui Hristos in Ierusalim. Ortodocsii folosesc crengi de salcie (de palmier la origine), pe care preotul le sfinteste si pe care credinciosii le iau acasa dupa slujba.
Intrarea Mare. Procesiunea in care preotul iese din altar cu Sfintele Daruri, in timp ce corul canta Heruvicul.
Intrarea Mica. Procesiune liturgica in care preotul iese din altar cu Evanghelia, imediat dupa cantarea antifoanelor.
Invierea (sfintele Pasti). Praznicul Invierii Domnului, sau Sarbatoarea Sarbatorilor. Se sarbatoreste in prima Duminica dupa prima luna plina, dupa echinoctiul de primavara.
Isihasm. Miscarea duhovniceasca inceputa in secolul XIV la Muntele Athos. Cuvantul se traduce "a fi tacut" si reprezinta o metoda mistica de evoluare prin rugaciune, smerita cugetare si contemplatie, pentru a ajunge la nivelul desavarsirii spirituale, de unire cu Dumnezeu (Theosis).

J
Jertfa. Sfanta Jertfa fara de sange este partea centrala a Liturghiei, este sacrificiul Euharistic, ce se face in amintirea Jertfei pe cruce a lui Hristos pentru mantuirea Noastra.
Judecata de Apoi. Conform credintei Bisericii, aceasta judecata va avea loc la cea de a doua venire a lui Hristos, cand toti vor avea de dat socoteala. Exista si o asa numita Judecata particulara, care are loc dupa moartea crestinului, dar judecata finala este Judecata de Apoi, dupa care cei buni vor merge in Rai iar cei rãi in iad.(citeste articol)
Jurisdictie. Dreptul si autoritatea episcopului de a conduce o dioceza. Poate fi exercitat numai de episcopii ce au fost alesi si hirotonisiti in mod canonic.


K
Kamilafca (Gr.) Potcap. Palarie neagra cilindrica purtata de membrii clerului ortodox. Clerul monahal mai poarta si un val negru (epanokalynafkon) care este atasat de kamilafca.
Kenoza (Gr. kenosis) (desertare, smerire, umilire) Starea de "desertare" sau de "golire" pe care Fiul lui Dumnezeu o asuma in Intruparea Sa, ca act de ascultare fata de Dumnezeu-Tatal.

L
Laic. Membru al Bisericii ce nu este hirotonit.
Liturghie (Gr. "serviciu public") Forma principala de oficiere a Sfintei Euharistii. In Biserica Ortodoxa se oficiaza in principal Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur si cea a Sf. Vasile cel Mare, iar la unele ocazii cea a Sf. Iacov.(articole: Istoricul Liturghiei, Despre Liturghia Ortodoxa)
Logos (Gr. "Cuvant") Un simbol reprezentand pe Hristos ca Intrupare a Cuvantului (Ioan 1:14).
Lumanarile. Se folosesc in Biserica Ortodoxa ca o forma de jertfa sau de devotiune catre Dumnezeu sau catre Sfinti. Ele sunt folosite la diferite slujbe si simbolizeaza pe Hristos, care este "Lumina lumii". Un alt simbol care se atribuie lumanarii este natura duala a lui Hristos: Cea Divina (fitilul ce arde) si cea Umana (corpul de ceara al lumanarii).
Nota: Acest dictionar este inca in constructie. Daca aveti sugestii pentru imbunatatirea lui, sau daca doriti sa adaugati noi cuvinte, trimiteti email: ljoltean@hotmail.com



Mic Dictionar Ortodox
M, N, O, P, R

M
Manastire. Comunitate monahala ai carei membri folosesc in comun mijloacele de viata si cele bisericesti (comunitate cenobitica).
Mantie (Gr. Mandias). Un vesmant tesut cu multa arta, purpuriu sau albastru la culoare, pe care il poarta episcopii la diverse slujbe, dar nu si la liturghii.
Martir (Gr. "martor") Persoana ce a marturisit pe Hristos si a patimit in mod voluntar pentru aceasta, platind cu propria viata.
Martirologie. O lista de martiri si alti sfinti aranjata in ordinea calendarului bisericesc.
Marturisitor. O persoana care a aparat in mod public credinta si prin aceasta s-a expus pe sine persecutiilor (Homologetis).
Masa Altarului (Gr. Hagia Trapeza; Sl. Prestol). Masa de forma patrata asezata in mijlocul altarului, pe care se savarseste Jertfa Euharistica. Este invelita cu o panza brodata iar in interiorul mesei se afla moaste sfintite de ctre episcop. Pe masa altarului se afla Antimisul pe care sta Evangheliarul si chivotul cu Sfintele Daruri.
Maslu. (Sl. "untdelemn") Taina prin care cel bolnav este uns de preot cu untdelemn sfintit spre tamaduirea trupului si iertarea sufletului.
Mesalianism. Secta aparuta in Mesopotamia in jurul anului 350, care credea ca Botezul nu are putere sa curete pacatul.
Miel. Simbolul Jertfei lui Hristos (Ioan 1:29). In liturhia ortodoxa, mielul (agnetul) este particica centrala care se scoate din prescura.
Mir. Ulei sfintit, compus din mai multe ingrediente, folosit pentru miruire. Mirul se sfinteste de obicei in Joia Mare de catre unul sau mai multi episcopi.
Mirungere. Taina care se face imediat dupã Botez, ca o pecete a Duhului Sfânt ce se pogoarã peste om în clipa mirungerii.
Misticism. Miscare duhovniceasca ce cauta unirea cu Dumnezeu, prin rugaciune, contemplatie, si practici ascetice (vezi articol). Isihasmul este una din formele misticismului ortodox.(citeste articol)
Mitra (Gr. Mitra). "Coroana" episcopala, a carei origine este probabil coroana imparatilor bizantini. In unele manastiri slave, arhimandritii au si ei dreptul de a purta mitra.
Mitropolit. La inceput, prelatul cu cea mai inalta functie ditr-un oras (metropola). Astazi, jurisdictia mitropolitului se extinde asupra mai multor episcopii.
Moaste. Ramasite trupesti sau ale imbracamintii sfintilor. La sfintirea unei noi bisericii, episcopul depune particele de sfinte moaste in masa altarului, dupa vechea traditie a Bisericii, cand se savarsea Euharistia la mormintele martirilor.
Molitvelnic. Carte liturgica ce contine slujbe si rugaciuni pentru diferite trebuinte.
Monah (Gr. Monachos) Persoana ce se retrage din lume, pentru a trai o viata religioasa si ascetica. O persoana devine calugar/calugarita (monah) numai dupa ce ia voturile monahale (castitate, saracie si ascultare).
Monofizitism. Erezie aparuta in secolul V, in legatura cu cele doua naturi ale lui Hristos; monofizitii accepta numai natura divina a lui Hristos si au fost condamnati ca eretici la al Patrulea Consiliu Ecumenic (vezi coptic).
Monotelitism. Erezie aparuta in secolul VII, care a incercat reconcilierea monofizitilor cu ortodocsii. Monotelitii accepta cele doua naturi ale lui Hristos, dar neaga vointa Sa umana (Thelesis), si accepta numai vointa Sa divina.
Montanism. Erezie inceputa de catre un preot frigian pe nume Montanus, in jurul anului 156, care sustinea ca lucrarea Sfantului Duh abia a inceput la acea data.
Muntele Athos. Centrul monahismului ortodox, situat in peninsula Chakidi. Domnitorii Tarilor Romanesti au facut multe daruiri catre aceste manastiri si au platit taxele pe care Imperiul Otoman le-au impus acestor manastiri. Printre valoroasele obiecte de cultura romaneasca, ce se gasesc astazi la Muntele Athos, se numara multe evangheliare ferecate in aur si transcrise de renumitii caligrafi munteni si moldoveni, precum si steagul de lupta al lui Stefan cel Mare.

N
Naos (Gr. Narthex) Incaperea de la intrarea in biserica; in Biserica Timpurie era rezervata catehumenilor si penitentilor.
Nasi (Nun si Nuna) (Gr. Nounos; Gr. Nouna). Persoane care la Botezul si Miruirea noului Crestin, isi asuma responsabilitatea dezvoltarii spirituale a acestuia.
Neofit (Gr. Neophotistos). O persoana convertita si botezata de curand.
Nestorianism. Doctrina elaborata de Nestorie, patriarhul Constantinopolului (380-440) si condamnata de Cosiliul Ecumenic de la Efes. Nestorie afirma ca natura umana a lui Iisus este independenta de cea divina si nu recunoaste pe Sfanta Fecioara ca fiind "Nascatoare de Dumnezeu", ci numai "Maica lui Iisus".
Novice. O persoana care a intrat in viata monastica, dar care se afla inca in perioada de pregatire, dinaintea luarii voturilor.

O
Obednita Slujba care, in lipsa unui preot, este tinuta de catre mireni.
Octoih (Gr. "opt glasuri") Carte de slujba ce contine canoanele si imnele in cele opt glasuri bizantine. Cantarile sunt aranjate pe cate opt saptamani, fiecare pe alt glas si sunt atribuite Sfantului Ioan din Damasc.
Omofor. Vesmant al episcopului care se poarta pe umeri si reprezinta vesmantul "Pastorului cel Bun".
Onomastica (Gr. Onomastiki) Obicei ortodox de a serba persoana a carei nume este numele sfantului din acea zi.
Orar. Vesmant diaconesc, facut dintr-o banda de brocart ce se poarta peste umarul stang si pe sub bratul drept, reprezentand aripile ingeresti.
Orele. In manastirile ortodoxe, calugarii tin slujbe pentru principalele ore ale zilei: 1) Ceasul intai (6:00) Multumirile pentru o noua dimineata si rugaciuni pentru o zi fara de pacat. 2) Ceasul al treilea (9:00) Pogorarea Sfantului Duh. 3) Ceasul al saselea (12:00) Rastignirea lui Hristos. 4) Ceasul al noualea (15:00) moartea lui Hristos.
Ortodox (Gr. "adevarata credinta") Numele oficial al Bisericii de Rasarit. Ortodoxia afirma ca pastreaza credinta crestina completa si neschimbata.
P
Pacat capital. Mare ofensa adusa lui Dumnezeu, ce poate rezulta in moartea duhovniceasca a individului. Pacatele capitale sunt: mandria, avaritia, desfranarea, mania, lacomia, invidia si lenea.
Pacatul Stramosesc Pacatul savarsit de Adam si Eva. (citeste articol)
Pãgânism. Credinta religioasa, alta decat cea Crestina. Politeismul grec dinaintea perioadei crestine este o credinta tipic pagana.
Panagia. Cuvant grecesc care in romaneste inseamna Preasfanta si este unul din numele pe care ortodocsii le folosesc pentru Fecioara Maria.(citeste articol)
Pantocrator (Gr."Atotputernic") In arta bisericeasca, Pantocrator este o icoana situata adesea pe bolta bisericii, care reprezinta pe Iisus Atotputernicul Dumnezeu, Domnul intregului univers.
Paraclis 1) Mica biserica sau capela, specifica manastirilor si resedintelor episcopale sau mitropolitane unde se desfasoara slujbe zilnice. 2) Slujba in onoarea unui Sfant.
Parastas. Slujba ce se tine in amintirea unei persoane decedate. Se face la trei zile, noua zile si la patruzeci de zile; apoi la sase luni, un an, etc. Graul fiert din coliva, reprezinta renasterea la cea de a doua venire a lui Hristos.
Parintii Apostolici. Persoane care au trait in primul secol al crestinismului, majoritatea fiind ucenici ai Apostolilor. Printre ei se numara Sf. Ignatiu din Antioh, Sf. Policarp din Smyrna, Sf. Clement din Roma si autorul necunoscut al Didache.
Parintii Ortodoxiei (vezi Sfintii Parinti).
Pascalia. Lista datei in care cad Sfintele Pasti pe mai multi ani.
Pasti. (Vezi Invierea).
Patriarh (Gr. "cap de familie") Cel mai inalt grad ierarhic ortodox. In ziua de astazi exista opt patriarhi inscaunati in mod canonic.
Patriarhia Ecumenica. Patriarhia Constantinopolului, care a fost intemeiata de Sf. Andrei, Cel Dintai Chemat.
Patriarhie. Jurisdictie ecleziastica, condusa de un patriarh.
Patristica. Ramura teologica ce studiaza scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii.
Pavecernita (Gr. Apodeipnon; Sl. Velikoye Povechernye). Slujba ce se tine dupa ce s-a inserat. Uneori este combinata cu Vecernia intr-o slujba ce poate dura toata noaptea.
Pedalion. Carte ce contine hotararile Consiliilor Ecumenice; reprezinta "Constitutia" Bisericii Ortodoxe.
Pentecost (Gr."a cincizecea zi"). In romaneste: Rusalii. Este considerata ziua de nastere a Crestinismului.
Penticostar. Carte de slujbe ce contine slujbele, rugaciunile si imnele ce se tin in perioada dintre Sfintele Pasti si Rusalii.
Pnevmatologie. Invatatura ortodoxa despre Duhul Sfant.
Polychronion (Gr. "la multi ani" Sl. Mnogaya Lyeta).) O rugaciune ce se canta in cinstea episcopului.
Post. Practica de abtinere de la anumite mancaruri, in anumite zile ale saptamanii, sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserica (si insemnate in calendarul bisericesc).
Postul Pastelui. Perioada (50 de zile) ce precede Invierea si ce se foloseste pentru pregatire duhovniceasca, prin rugaciune si abtinerea de la consumarea anumitor alimente.
Potir. O cupa de aur sau argint, cu picior lung ce se foloseste pentru Euharistie. Este unul din cele mai sfinte obiecte de cult si nu poate fi folosit dect de preot.
Predica. Mesaj oral de vestire si explicare a Cuvantului lui Dumnezeu.
Preoteasa. Titlu onorific ce se acorda sotiei preotului.
Presbiter (Gr. "Preot")
Presbitera (Gr.Presvytera, Sl. Matushka). vezi preoteasa.
Prescura. Paine dospita ce se foloseste in altar la Sfanta Euharistie. (Biserica Romano-Catolica foloseste paine ne-dospita).
Prohod. Slujba de inmormantare. Prohodul Domnului. Slujba alcatuita in trei stari care face parte din utrenia din Sâmbãta Mare, dar care se tine de fapt in Vinerea Mare, seara.
Pro-Naos (Gr. Nave). Incaperea centrala a bisericii unde stau credinciosii ce participa la slujbe.
Pronie. (Gr. Pronoia) Modul in care Dumnezeu chiverniseste si conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creata, in interiorul iconimiei Sale creatoare si rascumparatoare.
Proscomidie. Slujba de pregatire a Sfintelor Daruri, ce se face inaintea Liturghiei. Prescura si vinul se asaza pe o masuta asezata in partea de Nord a altarului (proscomidiar).
Prosfora. (Gr. "Prescura")
Protosinghel. Administrator sef al Bisericii, care asista direct pe episcop. El are in grija arhivele, certificatele si documentele jurisdictiei respective.
Purcedere. Modul in care Duhul Sfant are existenta ipostatica din Tatal, principiul unitatii si izvorul comun al Dumnezeirii, Care naste pe Fiul si purcede pe Duhul.


R
Rasa. Vesmant lung, de culoare neagra, cu maneci largi, pe care il poarta preotii. Sub acest vesmant se poarta anteriul, care este un vesmant cu maneci stramte.
Revelatie. (lat. "dezvaluire") Lucrarea prin care Dumnezeu Se descopera pe Sine lumii create, mai intai prin proorocii Vechiului Testament si apoi, in mod personal, prin Fiul Sau. (Dumnezeu se descopera atat prin Cuvant, cat si prin fapte, evenimente, lucrari, semne si minuni.)
Rit Bizantin. 1) Serviciu religios in conformitate cu traditia ortodoxa. 2) Crestini care se afla sub jurisdictie Romano-Catolica si impartasesc credinta acesteia, dar savarsesc serviciul liturgic dupa modelul ortodox.
Ritual. Savarsirea unei anumite ceremonii, intr-o ordine si in mod bine stabilit (typikon).
Rugaciune (vezi Predica Sf. Ioan Gura de Aur despre rugaciune).
Rugaciunea lui Iisus (a inimii). O rugaciune scurta, ce se repeta in mod constant, ca mod de cinstire a lui Dumnezeu; traditia acestei rugaciuni a inceput in manastiri iar textul ei: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)".
Rusalii (Pogorarea Sfantului Duh) A 50-a zi dupa Pasti, cand Sfantul Duh s-a pogorat asupra ucenicilor lui Hristos. Este considerata ziua de nastere a Crestinismului



Mic Dictionar Ortodox S, T, U, V

S
Sabelianism. Erezie pornita la Roma de catre Praxeas in jurul anului 190, apoi continuata de Sabelius, care afirma ca intre Tatal si Fiul nu exista nici o deosebire.
Sacristie. O camaruta (dulap) in partea de Sud a altarului in care se tin vesmintele. Romaneste: "Vesmantarie".
Satana Nume dat diavolului; in limba ebraica numele inseamna "potrivnic", "vrajmas".
Schimbarea la fata (Gr. Metamorphosis). Una dintre cele mai mari sarbatori ortodoxe (6 August) care comemoreaza aratrea lui Hristos in slava Dumnezeiasca, impreuna cu Moise si Ilie, pe Muntele Tabor (Matei 5: 1-7).
Schisma. Rupere formala a unitatii Bisericii. Desi au existat mai multe schisme, cea care a afectat cel mai profund Biserica este schisma din 1054 cand Biserica de Apus s-a despartit de cea de Rasarit.
Semnul Crucii. Reprezinta credinta ortodoxa in jertfa lui Hristos pentru mantuirea fiintei umane. Semnul se face cu mana dreapta, tinand degetul mare, aratatorul si degetul mijlociu unite, atingand intai fruntea, apoi pieptul, umarul drept si cel stang. In timpul inchinarii, degetul inelar si cel mic ating podul palmei, ca simbol al dublei naturi a lui Hristos.
Sfintenie. Procesul de transfigurare subiectiva a credinciosului prin participare nemijlocita la viata in Hristos.
Sfinti. (vezi articol)
Sfintii Parinti ai Ortodoxiei (Gr. Pateres). Oameni piosi si cu educatie inalta, majoritatea lor episcopi, ce au trait in primele opt secole ale Crestinismului. Ei au scris, explicat si aparat credinta Bisericii. Cei mai importanti dintre ei sunt: Sf. Ioan Gura de Aur (Hrisostom), Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore din Nazianz, Sf. Grigore din Nissa, Sf,. Atanasie cel Mare, Sf. Chiril din Alexandria si Sf. Ioan din Damasc.
Sinaxar. Carte ce cuprinde biografiile sfintilor Bisericii si din care se citeste la praznicele lor.
Sinergie. (Gr. Synergeia, "conlucrare") Raspunsul credinciosului la chemarea Duhului Sfant, cooperarea tainica si libera intre harul lui Dumnezeu si vointa omului.
Sinod. (vezi Consiliu Ecumenic).
Slujbelnic. Cartea ce contine in special slujba Liturghiei si alte rugaciuni si ceremonii.
Sobor (Gr. Synaxis, Sl. Sobor). Adunare a credinciosilor in cinstea unui sfant, la care se citesc pasaje din biografia sa.
Soteriologie. Ramura a teologiei ce studiaza lucrarea de mantuire a lui Hristos (teoria salvarii).
Spovedanie (Gr. Exomologisis). Taina marturisirii pacatelor de catre o persoana in fata lui Dumnezeu, in prezenta unui preot, care serveste drept duhovnic (pneumatikos), si care are binecuvantare pentru aceasta.
Staret (Gr. Hegoumenos, Sl. Nastoyatel). Capul unei comunitati monahale, hirotonit de un episcop si ales de ceilalti membri ai comunitatii. El are jurisdictie de drept asupra manastirii, dar totodata este parintele spiritual al membrilor manastirii.
Stihar (Gr. Sticharion Sl. Podriznik). Vesmantul lung, de culoare alba, cu maneci inchise, preotul sub anteriu.
Succesiune Apostolica. Linia de succesiune, continua, directa si neintrerupta transmisa de la Sfintii Apostoli, catre Episcopi. Episcopii, care alcatuiesc grupul conducator al Bisericii, sunt considerati succesorii Sfintilor Apostoli, iar indatoririle si autoritatea lor se transmite prin ritualul punerii mainilor asupra lor, in momentul in care sunt hirotonisiti.

T
Taina (Gr. Mysterion, Sl. Tainstvo). Sfintele Taine reprezinta partea vazuta a religiei si sunt ceremonii, alcatuite din rugaciuni si simboluri, pentru chemarea Sfantului Duh si a se sfinti anumite obiecte sau persoane. Cele sapte Sfinte Taine sunt: Botezul, Mirungerea, Spovedania/Pocainta, Euharistia, Hirotonia, Cununia si Maslul. (citeste articol)
Taumaturg. (Gr. "facatorul de minuni") Nume dat unora dintre sfinti, pentru minunile pe care le-au facut.
Teologia Ascetica. O ramura a teologiei ce se ocupa cu studiul invataturilor mistice (vezi mistica).
Teologie Pastorala. Ramura a teologiei ce se ocupa cu studiul metodelor folosite de cler pentru a-si indeplini misiunea de pastori ai Bisericii.
Theotokos. (Gr. "Nascatoare de Dumnezeu") Termen teologic care arata importanta dogmatica a maicii Domnului, si care a fost definit la cel de al treilea Sinod Ecumenic.
Tipic. Carte liturgica ce contiune regulile de desfasurare ale diferitelor slujbe si ceremonii, pe tot anul.
Traditia Bisericii. Revelatie dumnezeiascã nescrisã, rãmasã de la Sfintii Apostoli prin viu grai si depozitatã în tezaurul Bisericii. Sfânta Treime este de o putere cu Sfânta Scripturã.
Trei Ierarhi. Cei mai importanti Parinti ai Bisericii, care au contribuit imens la dezvoltarea si cresterea spirituala a Bisericii. Ei sunt: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gura de Aur si Sf. Grigore Teologul. Sunt serbati pe data de 30 Ianuarie.
Trinitate (Gr. Trias, lat. Trinitas) Doctrina de baza si specifica a revelatiei Noului Testament, dupa care dumnezeirea sau esenta lui Dumnezeu subzista ca treime de persoane sau ipostasuri.
Triod. 1)Perioada dintre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Lasatului de Sec la branza. 2) Carte liturgica care contine cantari si rugaciuni pentru perioada dintre Duminica Vamesului si Fariseului si pana in Duminica Pastilor.
Triptic. Pomelnic scris pe trei bucãti separate de lemn, care se închid ca o carte, spre deosebire de "diptic", format numai din douã pagini ce se închid la fel.
Trisaghion. Imnul Intreit Sfant, unul dintre cele mai vechi imne ale Bisericii: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pre noi". Se canta si pentru raposati.
Tropar. Cântare scurtã ce cuprinde, rezumativ, viata si învãtãtura unui sfânt sau praznic împãrãtesc.

U
Uniat. Membru al bisericii Bizantino-Catolice (Greco-Catolic).
Usi Imparatesti. Cele douã usi centrale din catapeteasmã, care simbolizeazã cele douã Testamente. Se cheamã împãrãtesti, cãci prin ele trece Hristos Împãratul nostru, sub chipul Sfintei Taine. Spre deosebire de acestea, usile laterale se cheamã diaconesti, prin care trec diaconii.
Utrenie. Slujba de dimineata care incepe cu cantarea de psalmi, apoi citirea Evanghelica, cantarea canoanelor si a Doxologiei.
Utrenier. Carte ce contine cântãrile Utreniei, mai ales cele spre Duminicã.

V
Vazduh. (vezi Aer)
Vecernie (Vespera). Una din cele sapte laude ce se cântã zilnic spre searã. Spre sãrbãtorile mari, Vecernia se uneste cu slujba Utreniei si capãtã denumirea de "Priveghere".
Vecernier. Carte ce contine cântãrile Vecerniei, pe cele opt glasuri.
Vesmantarie. Incãpere specialã în care se pãstreazã vesmintele si tot tezaurul bisericii.
Vietile Sfintilor . Carte in 12 volume ce cuprind pe larg nevointele si minunile tuturor sfintilor pe care îi prãznuieste Biserica Ortodoxã în cele 12 luni ale anului. Scriitorii vietilor de sfinti se numesc "aghiografi".
Vinerea. Ziua când a fost rãstignit Domnul pe Cruce pentru mântuirea lumii. De aceea toti credinciosii sunt datori sã o cinsteascã cu rugãciune si cu post.
Vinul. Materia de bazã care, împreunã cu prescurile, se aduce la Sfântul Altar. Din vin, prin binecuvântare în timpul Sfintei Liturghii, se dobândeste Prea Curatul Sânge al Mântuitorului, care spalã pãcatele lumii.
Vladica. (Vezi episcop)
Vultur. (Gr. Dikephalos aitos; Sl. Orletz). Covor rotund sau desen pe podeaua Bisericii, reprezentand un vultur cu doua capete si cu aripile deschise, reprezentand autoritatea episcopala in jurisdictia respectiva.