Biblioteca Ortodoxă

muzica: Manastirea Brancoveni si Grupul psaltic "Horevma" de la Manastirea Turnu
Troparul Sfintilor Mucenici Brancoveni
"Cel ce pentru dreapta credinta si pentru neam te-ai invrednicit a suferi moarte de martir impreuna cu fiii tai Constantin, Stefan, Radu, Matei si cu sfetnicul Ianache dreptcrediciosule voievod Constantin, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre."

Viaţa

Cuviosul Nicodim cel Sfinţit era de neam macedo–român, născut la Prilep, în sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte, se duce din tinereţe în Muntele Athos şi se călugăreşte in Mânăstirea Hilandar, unde mai târziu ajunge egumen şi chiar protoepistat în conducerea Sfântului Munte.

Dupa anul 1365 vine in Ţara Românească şi întemeiază cu ajutorul lui Vlaicu Vodă (1364-1377) si Radu I (1377-1383), Mânăstirea Vodiţa (in 1369) şi Tismana (ante 1377). Mai întemeiază la sudul Dunării două mici aşezări monahale, Vratna si Mânăstiriţa, în Oltenia Gura Motrului şi Vişina, iar in Ţara Haţegului întemeiază Mânăstirea Prislop (la sfarsitul sec. al XIV-lea), unde a scris un Evangheliar slavon (1404-1405).

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 26 decembrie, ziua mutării sale la cele veşnice.


Fapte şi cuvinte de învăţătură

Ajungând la Athos, în Gradina Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mânăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavoli. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a desprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înaintevederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot muntele.

Ca egumen al marii lavre Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzându-i pe toţi cu frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi, fiind dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc luminat. Pentru aceea nu puţini sihaştrii, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos.

Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi, Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia Ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată au ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi.

Fiind în sudul Dunării, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, vine în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorului Vladislav–Vlaicu Vodă şi al sihaştriilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul “Antonie cel Mare“, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mânăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întarită prin hrisov domnesc ca “după chiar moartea lui Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chiar Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ“.

Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit “Cascade”, Mânăstirea voivodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti şi al cneazului Lazăr. Marele stareţ formează aici o obşte renumită de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste şi pune rânduială călugărească de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos.

Adunând în jurul său câţiva călugări luminaţi, a întemeiat la Mânăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată Peninsula Balcanică. De aici, Cuviosul Nicodim conducea duhovniceşte toate mânăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţa cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românescă, precum şi cu patriarhul Eftimie al Târnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.

La bătrâneţe, Cuviosul Nicodim încredinţează grija celor două Mânăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage în peştera de deasupra Mânăstirii, ce se păstrează până astazi. Acolo petrecea cuviosul toată săptămâna în post în priveghere şi neîncetată rugăciune, iar Duminica cobora în mânăstire, săvârşea Sfânta Liturghie şi vindeca pe cei bolnavi. Apoi mânca la trapeză cu părinţii, mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi iar se urca la peşteră.

Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Nicodim se învrednicise de la Dumnezeu de darul izgonirii duhurilor necurate şi al vindecării suferinţelor omeneşti. De aceea numele lui se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti şi mulţi alergau la ajutorul lui. Se spune în tradiţia mânăstirii că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fata regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.

Ajungând la bătrâneţe, Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, binecuvântându-şi ucenicii, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la 26 decembrie 1406, iar sfintele sale moaşte au fost aşezate în mormântul pregătit de el în biserică. Datorită vitregiei vremurilor, mai târziu moaştele sale au fost aşezate la un loc tainuit. O mică parte din ele s-au dus în Macedonia, iar degetul arătător de la mâna dreaptă se păstrează în biserica Mânăstirii Tismana.

Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Problema începuturilor creştinismului pe teritoriul tarii noastre a preocupat mulţi cercetători atât de formaţie istorica, cat si teologica. Ea a fost abordata din mai multe puncte de vedere: istoric, arheologic, epigrafic, hagiografic, fiecare autor prezentându-si poziţia, uneori ajungându-se chiar la divergente de opinie. Lucrarea de fata isi propune sa abordeze, in limitele unei lucrări de acest gen, problema răspândirii creştinismului in Scythia Minor in „lumina” descoperirilor din necropolele dobrogene cele mai importante.
(carte 60 de pag. disponibilă format pdf)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi! (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi, Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, (de trei ori)
Slavă …. şi acum ….

Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Amin!

Apoi:
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum…

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, căci tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Condac 1

Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească, înţeleptului povăţuitor pe calea mântuirii, celui ce este lauda sihaştrilor şi bucuria credincioşilor, cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Icos 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a chemat pe tine ca să preamăreşti cu viaţa ta de înger în trup numele Preasfintei Treimi, iar tu lepădând grija cea lumească, ca o rază prealuminoasă a Soarelui Dreptăţii ţi-ai făcut viaţa ta, iar noi luând aminte la sfintele tale nevoinţi cu smerenie şi bucurie rostim unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii noastre strămoşeşti;
Bucură-te, că din copilărie preaiubitor de rugăciune te-ai arătat;
Bucură-te, că pentru viaţa sihăstrească casa părintească ai părăsit-o;
Bucură-te, că viaţa sihăstrească a fost desfătarea ta;
Bucură-te, că pe Dumnezeu mai mult decât pe părinţi ai iubit;
Bucură-te, că pe aceştia în rugăciunile tale pururea i-ai avut;
Bucură-te, că tinereţile tale ca pe o jertfă preacurată lui Dumnezeu le-ai adus;
Bucură-te, chipul cel prea curat al smereniei;
Bucură-te, înflorirea virtuţilor sihăstreşti în trupul tău cel tineresc;
Bucură-te, a tinerilor pildă de înfrânare;
Bucură-te, lauda cea frumoasă a bătrânilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale în fapte bune ne întăreşti;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 2

Deşi tânăr cu vârsta, prin viaţă curată şi rugăciune necontenită înţelepciunea celor bătrâni ai dobândit, cu darul lui Dumnezeu căruia neîncetat ai cântat: Aliluia!

Icos 2

Visteria cea nefurată a credinţei tale preacurate cu aspre nevoinţe ai sporit-o dorind tot mai mult să te împărtăşeşti de frumuseţea vieţii de înger în trup, pentru care cu dragoste glăsuim unele ca acestea:
Bucură-te, turtureaua pururea veghetoare a sihăstriei;
Bucură-te, podoaba obştii mănăstirii Laura; Bucură-te, că aici pildă de ascultare desăvârşită te-ai arătat;
Bucură-te, cel care cu iscusinţă ai împletit rugăciunea cu nevoinţele trupeşti;
Bucură-te, chipul cel prea luminos al smereniei;
Bucură-te, că noaptea cu rugăciunile tale neîncetate ai luminat-o;
Bucură-te, lauda cea vestită a nevoitorilor călugări;
Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;
Bucură-te, că în trup muritor trăind cu îngerii te-ai asemănat;
Bucură-te, tăinuitorule al vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, lucrătorule al rugăciunii inimii;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune lui Ioan Botezătorul te-ai asemănat;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 3

Precum cerbul doreşte apele curate ale izvoarelor, aşa ai dorit sfinte, cuvioase Daniil, apele limpezi ale nevoinţelor sihăstreşti, cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Cunoscând binecuvântarea locurilor pustniceşti, chilie în piatră la Putna ţi-ai săpat cu ajutorul oamenilor, cinstitori de Dumnezeu, sporindu-ţi nevoinţele cu înţelepciune, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, floarea cea cu bună mireasmă duhovnicească a vieţii sihăstreşti;
Bucură-te, că întărit fiind pe piatra credinţei cu multă linişte ai vieţuit;
Bucură-te, că în chilia de la Putna măritul Voievod Stefan adeseori te-a cercetat;
Bucură-te, că tu pe acesta cu adâncă înţelepciune l-ai povăţuit;
Bucură-te, că i-ai dat armele de biruinţă: postul şi rugăciunea;
Bucură-te, că l-ai întărit în dragostea de Dumnezeu şi ţară;
Bucură-te, că acesta prin rugăciunile tale s-a întărit duhovniceşte;
Bucură-te, că negura îndoielii din sufletul lui ai risipit-o;
Bucură-te, că pe acesta l-ai încredinţat de izbânda asupra duşmanilor credinţei noastre ortodoxe;
Bucură-te, că acest mărit voievod cu smerenie şi dragoste în toate te-a ascultat;
Bucură-te, rugătorule către Dumnezeu împreună cu măritul voievod Ştefan pentru slava Bisericii şi a Neamului nostru;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 4

Cunoscând dragostea măritului voievod Ştefan pentru casa lui Dumnezeu, pe acesta l-ai povăţuit lăcaşuri sfinte să zidească, ca în ele credincioşii pururea să slăvească pe Dumnezeu cântându-i: Aliluia!

Icos 4

Un gând tainic insuflat de Dumnezeu ţi-a purtat paşii spre alte locuri sihăstreşti şi pornindu-te de la Putna cu voia lui Dumnezeu la Voroneţ te-ai oprit, făcându-ţi aici locaş sihăstresc pentru care laude ca acestea îţi aducem:
Bucură-te, mult râvnitorule spre nevoinţele sihăstreşti;
Bucură-te, că şi aici ai fost cercetat de măritul voievod Ştefan;
Bucură-te, că mulţimile credincioşilor cu dragoste le-ai primit în chilia ta;
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile cele necurate le-ai alungat;
Bucură-te, cel ce curăţeşti patimile trupurilor noastre;
Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;
Bucură-te, cel ce dai multă linişte sufletească celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe credincioşi în credinţă;
Bucură-te, împlinitorul dragostei desăvârşite întru Hristos;
Bucură-te, că părăsind lumea ai slujit-o cu neîncetatele tale rugăciuni;
Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 5

Întru tine părinte Daniile s-au adeverit cuvintele Proorocului care zice: “Pustia a înflorit precum crinul”, căci mulţimea credincioşilor pururea te-a înconjurat cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

Precum lumânarea nu se pune în vas ci în sfeşnic pentru a lumina celor din casă aşa şi tu în pustie fugind n-ai rămas tăinuit, ci prin învăţăturile şi viaţa ta ai luminat, cu darul lui Dumnezeu, obştea călugărilor din Voroneţ, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, părintele cel bun al Voroneţului;
Bucură-te, dascălul cel preaînţelept al lui Grigorie, Mitropolitul Moldovei ;
Bucură-te, iscusit povăţuitor al celor învăluiţi de viforul ispitelor;
Bucură-te, pildă de răbdare şi smerenie;
Bucură-te, făclie luminoasă aprinsă în sfeşnicul inimii tale celei curăţite de păcate;
Bucură-te, că stâlp al rugăciunii te-ai arătat pe tine obştii tale;
Bucură-te, că virtutea dreptei socoteli pururea ai învăţat;
Bucură-te, doctor preaiscusit al gândurilor celor ascunse;
Bucură-te, că rugăciunile tale cu lacrimi, jertfă duhovnicească prea aleasă s-au făcut înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune ţi-ai agonisit răbdare preatare;
Bucură-te, omule ceresc;
Bucură-te, îngerule pământesc;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 6

Viaţă îngerească ai petrecut pe pământ, chip şi pildă făcându-te ucenicilor tăi prin rugăciuni, posturi îndelungate şi privegheri, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi. Sfinte Daniile, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaştrilor şi lauda călugărilor.

Icos 6

Prin curăţirea inimii tale multă înţelepciune ai dobândit povăţuind pe calea mântuirii pe toţi cei ce cu dragoste de Dumnezeu veneau la tine; drept aceea laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, dascăle înţelepţit de Dumnezeu;
Bucură-te, prea iubit părinte duhovnicesc al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt;
Bucură-te, vrednicule ucenic al Preasfinţitului Leontie;
Bucură-te, că acestui sfânt arhiereu în nevoinţele sihăstreşti i-ai urmat;
Bucură-te, împreună rugătorule cu Sfântul Leontie şi binecredinciosul voievod Ştefan al Moldovei;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, cel ce în sfintele tale rugăciuni teolog prea iscusit te-ai arătat;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, locaş preacurat al Sfântului Duh;
Bucură-te, că în trup stricăcios fiind ai gustat dulceaţa raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale scară către cer s-au făcut;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 7

Înţelepţit de Dumnezeu fiind cu smerenie ţi-ai ascuns nevoinţele tale cele sfinte, povăţuind neîncetat pe cei încredinţaţi ţie spre mântuire să cânte cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Rugăciunea fiind plugăria sufletului prin care ne curăţim inimile spre pocăinţă şi harul lui Dumnezeu, pe aceasta pururea ai avut-o pe buze şi în inimă, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, plugarul rugăciunii celei curate;
Bucură-te, că rugându-te cu smerenie har cu îndestulare de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că prin rugăciune necontenită îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin rugăciune ca pe o scară la cele duhovniceşti te-ai ridicat;
Bucură-te, că rugăciunile tale mântuire au lucrat în sufletele celor ce cu dragoste te cercetau pe tine;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale taberele cele drăceşti le-ai alungat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale credinţa celor clătinaţi ai întărit;
Bucură-te, că cei învrăjbiţi s-au împăcat prin rugăciunile tale;
Bucură-te, că cei ce au călătorit cu rugăciunile tale cu pace s-au înapoiat la casele lor;
Bucură-te, că rugăciunea cu fapta milosteniei pururea ai unit-o;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine primite înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin ele credincioşii se întăresc în harul primit de la Dumnezeu;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 8

Cunoscând că precum trupul nu poate trăi fără aer şi hrană, aşa şi sufletul nu poate fi viu şi să se înalţe către Dumnezeu fără rugăciune neîncetată, mişcarea inimii tale ca şi răsuflarea cu aceasta le-ai unit cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8

Dragostea de Dumnezeu nu te-a înstrăinat nicicând de dragostea de ţară în care se preamăreşte întru adevăr numele lui Dumnezeu, drept aceea laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, mult iubitorule al casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pământul ţării cu Sfinte Biserici a fost împodobit;
Bucură-te, că pe acestea Sfântul Ştefan la îndemnul tău le-a înălţat;
Bucură-te, că prin aceste sfinte biserici se întăreşte credinţa strămoşească;
Bucură-te, că frumuseţea lor, frumuseţea credinţei neamului o arată;
Bucură-te, că tu pururea ai învăţat că tăria neamului, dreapta credinţă o dă;
Bucură-te, că duşmanii ţării prin puterea credinţei au fost biruiţi;
Bucură-te, că chilia ta sihăstrească palat voievodal s-a făcut;
Bucură-te, că în liniştea chiliei tale Ştefan Vodă prin rugăciunile tale şi-a luminat mintea şi putere de biruinţă a luat;
Bucură-te, că uşa chiliei tale sihăstreşti pururea a fost deschisă ca şi cea a inimii tale de părinte;
Bucură-te, că în chilie petrecând întru nevoinţa rugăciunii de bucuriile raiului te-ai îndulcit;
Bucură-te, plinitorul frumuseţii locurilor sihăstreşti ale ţării noastre;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 9

Nevoinţele tale sihăstreşti au uimit cetele îngereşti, căci cu rugăciunile tale neîncetate, cu înfrânarea şi curăţia inimii, îngerilor te-ai asemănat, cu care ai cântat neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Deşi ai părăsit lumea pentru a petrece departe de tulburările ei, mulţimea credincioşilor ţi-a urmat pentru folosul lor duhovnicesc prin darul lui Dumnezeu, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, ajutătorul celor săraci;
Bucură-te, doctorule, cu darul lui Dumnezeu, al celor bolnavi;
Bucură-te, mângâierea celor necăjiţi;
Bucură-te, al tinerilor preaînţelept povăţuitor;
Bucură-te, al bătrânilor întăritor;
Bucură-te, al orfanilor sprijinitor;
Bucură-te, al mamelor preaînţelept învăţător;
Bucură-te, al ostaşilor neclintită îmbărbătare;
Bucură-te, al curăţiei povăţuitorule;
Bucură-te, bucuria celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 10

Mulţimile credincioşilor încredinţaţi fiind că Dumnezeu, prin tine va asculta rugăciunile lor, văzând împlinirea dorinţelor celor după Dumnezeu, împreună cu tine au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Binecuvântată ţi-a fost viaţa ta fiind fiu duhovnicesc al sfântului ierarh Leontie, apoi părinte duhovnicesc al mitropolitului Grigorie Roşca, pentru care unele ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, bună rodire duhovnicească a Sfântului Leontie;
Bucură-te, credincios următor al nevoinţelor sale duhovniceşti;
Bucură-te, cel care împreună cu el în locuri sihăstreşti te-ai nevoit;
Bucură-te, că ai fost cu acesta un suflet toată viaţa ta;
Bucură-te, că şi după moartea sa, în rugăciune ai rămas nedespărţit de el;
Bucură-te, că ai odrăslit Bisericii pe ierarhul Grigorie;
Bucură-te, că tu pe acesta l-ai călăuzit pe calea smereniei şi a înţelepciunii după Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce la slujirea arhierească ai fost chemat;
Bucură-te, că de aceasta ai fugit socotindu-te cu totul nevrednic;
Bucură-te, că prin aceasta pildă de smerenie te-ai făcut;
Bucură-te, că prin asprele tale nevoinţe cu totul te-ai jertfit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciunile şi învăţăturile tale ca şi un părinte ierarh ai povăţuit pe calea mântuirii pe toţi cei ce au venit la tine;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 11

Chipul tău zugrăvit alături de cel al ierarhului Grigorie, fiul tău duhovnicesc, arată iubirea şi cinstea cu care marele ierarh al Moldovei te-a înconjurat, precum şi tu purtare de grijă i-ai arătat, călăuzindu-l pe calea mântuirii şi învăţându-l să cânte pururea lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Chipul tău zugrăvit în ceata sfinţilor curând după adormirea ta arată viaţa ta de sfinţenie cunoscută de întregul popor dreptcredincios, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, părintele duhovnicesc al credincioşilor bucovineni;
Bucură-te, statornic ocrotitor al Bucovinei împreună cu Sf. Mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;
Bucură-te, că din sfânta ta icoană ne priveşti şi ne binecuvântezi pe toţi cei ce intrăm în sfânta biserică;
Bucură-te, că şi după adormirea ta în Domnul, mulţimile credincioşilor au alergat la mormântul tău;
Bucură-te, că multă mângâiere şi întărire în dreapta credinţă ai împărtăşit cu darul lui Dumnezeu, din mormântul tău;
Bucură-te, că din mormântul tău căldura dragostei tale către Dumnezeu pururea o simţim;
Bucură-te, că dragostea ta de părinte o mărturiseşte piatra mormântului tău pusă de fiul tău cel duhovnicesc preaiubit, Ştefan cel Mare şi Sfânt;
Bucură-te, că lespedea de piatră a mormântului tău căldură tainică revarsă;
Bucură-te, că mormântul tău pururea a fost străjuit de lumina unui sfeşnic;
Bucură-te, că ceata călugărilor pe care i-ai păstorit pururea te-a cinstit ca un părinte şi sfânt;
Bucură-te, că şi acum ne povăţuieşti cu chipul tău smerit;
Bucură-te, cinstea şi podoaba credincioşilor;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 12

Prin chipul tău care străjuieşte deasupra uşii mânăstirii Voroneţului, ne binecuvântezi cu dragostea de părinte, povăţuindu-ne să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Pururea ocrotitor al Bucovinei cunoscându-te noi toţi, din moşi strămoşi sfinte cuvioase părinte Daniil, laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, că chipul tău de părinte în sufletele credincioşilor cu neştersele culori ale iubirii creştineşti s-a zugrăvit;
Bucură-te, că acest chip avându-l în suflet, credincioşii bucovineni în vremuri de restrişte cu el s-au mângâiat şi întărit;
Bucură-te, că amintirea nevoinţelor tale sihăstreşti poporul nostru dreptcredincios le păstrează şi le cinsteşte;
Bucură-te, chipul adevăratei vieţi călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ai unit după Dumnezeu dragostea de ţară şi credinţa strămoşească;
Bucură-te, că credincioşii pururea au dorit să sărute sfintele tale moaşte;
Bucură-te, că acestea în mormânt fiind, izvor de multe tămăduiri s-au arătat celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine;
Bucură-te, că la Putna şi Voroneţ credincioşii pururea cu credinţă şi dragoste s-au îndreptat, căci tu acolo ai sihăstrit;
Bucură-te, că astăzi întregul popor te cinsteşte împreună cu Sfântul Leontie şi binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt;
Bucură-te, că aşezarea sfintelor tale moaşte în raclă cu negrăită bucurie în fiecare an o serbăm;
Bucură-te, că aceasta din voia lui Dumnezeu s-a făcut pentru folosul duhovnicesc al dreptcredincioşilor creştini;
Bucură-te, lauda cea mare a Bucovinei;
Bucură-te, buciumul care vesteşte frumuseţea nepieritoare a credinţei noastre strămoşeşti;
Bucură-te, sfinte cuvioase părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condac 13

O, preacuvioase sfinte părinte Daniil, lauda Bisericii Bucovinei, părintele nostru duhovnicesc al tuturor celor ce cu dreaptă credinţă cinstim pe Dumnezeu, izbăveşte de toată primejdia ţara noastră, mânăstirile şi bisericile cu podoabele lor sfinte şi ne învredniceşte să cântăm lui Dumnezeu, împreună cu tine: Aliluia!

Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre, şi nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.
Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.
Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, ridică-ne pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i prin rugăciunile tale să se pocăiască, aşa cum i-ai ajutat prin cuvânt pe păcătoşii pe care i-ai întâlnit în temniţele prin care ai trecut.
Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor, ca avându-te pe tine împreună rugător să sporească în nevoinţă şi virtute.
Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.
Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(fragment din Acatistul închinat Sfîntului Valeriu Gafencu)

 a. Viaţa

Sfanta maica noastră Parascheva, numită „cea Nouă", de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare" şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.

Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte bine Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfanta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi se nevoieşte mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.

La vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea secolului XI, anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfanta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ şi s-au pus în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare. Aici au stat sfintele ei moaşte aproape 175 de ani.

În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Mai târziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie „Viaţa Cuvioasei Parascheva" şi o trece în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva trece şi la nordul Dunării, în cele trei ţări române.

La Târnovo au stat moaştele celei numita Sfanta Parascheva 160 de ani. În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupaţia turcilor, sfintele ei moaşte au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti. După trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le strămută la Belgrad, unde rămân 125 de ani.

În anul 1521, turcii ocupă şi Serbia şi iau din nou ostatice moaştele binefacatoarei noastre, Sfanta Parascheva, pe care le duc în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, sfintele ei moaşte sunt răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducaţi de aur şi rămân în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani. În anul 1641, însă, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani.

În anul 1641, la 13 iunie, moaştele Preacuvioasei maicii noastre Sfanta Parascheva au ajuns în Iaşi şi au fost aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie, 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi unde se află şi astăzi.

Sfanta Parascheva de la Iaşi se prăznuieşte la 14 octombrie, când se face mare pelerinaj din toată ţara.


b. Sfanta Parascheva - Fapte şi cuvinte de învăţătură

Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Preacuvioasei Maicii noastre Sfanta Parascheva de la Iaşi. Îngereasca feciorie, milostenia, adică lepădarea de cele pământeşti, şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilărie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu.

Fiind odraslă de bun neam şi având sădită în inima ei frica de Dumnezeu, Sfanta Parascheva a început urcuşul cel duhovnicesc pe scara virtuţilor către Hristos, Mirele ei, mai întâi prin sfânta rugăciune, care este începutul tuturor bunătăţilor. Din pruncie, cuvioasa mergea la biserica satului Epivat, fiind nelipsită de la sfintele slujbe. Dar şi în casa părinţilor ei se ruga mult ziua şi noaptea, imitând pe sfinţii îngeri.

Dar, întrucât rugăciunea fără iubire de aproapele nu poate ajunge la Dumnezeu, care este iubire, sfanta Parascheva a adăugat la rugăciunile ei încă două fapte bune: postul şi milostenia. Căci postul dă aripi rugăciunii şi o înalţă la cer, iar milostenia, fiica cea dintâi a iubirii, duce rugăciunea înaintea tronului Preasfintei Treimi. Astfel, mireasa lui Hristos nu gusta nimic până seara, în zilele de post, iar în sărbători, când se întorcea de la biserică, îşi schimba de multe ori hainele ei bune şi de preţ, date de părinţi, cu hainele rele şi rupte ale copiilor săraci, care cereau milostenie la uşa bisericii. Pentru aceasta, cuvioasa primea multe mustrări şi bătăi de la mama ei, când o vedea îmbrăcată în haine urâte şi sărace.
- Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe şi frumoase cu care te-am îmbrăcat? o întreba mama ei supărată.
- Le-am dăruit lui Hristos prin mâinile copiilor săraci ! răspundea fericita, cu chip luminat.

Odată, ascultând slujba în biserică, a auzit citindu-se acest cuvânt din Sfânta Evanghelie: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Deci, rănindu-se la suflet ca de o săgeată de acest cuvânt al lui Hristos, îndată a părăsit grijile vieţii pământeşti şi, plecând pe ascuns din casa părintească la vârsta de numai 15 ani, a intrat în sfânta nevoinţă a vieţii călugăreşti. După ce mai întâi s-a închinat în biserica Vlahernei (a vlahilor), precum şi la toate mănăstirile şi sfintele moaşte din Constantinopol, s-a tăinuit apoi ca o străină într-o mănăstire de fecioare din Ieraclia Pontului.

Cinci ani s-a nevoit aici sfanta Parascheva, desăvârşindu-se în toate faptele bune şi mai ales în neîncetata rugăciune cu multe lacrimi, cu posturi aspre şi privegheri de noapte. Aici a străbătut ea calea cea grea a despătimirii şi a început urcuşul duhovnicesc al desăvârşirii, unindu-se tainic cu Mirele Hristos prin umbrirea Duhului Sfânt. Toate surorile din mănăstire se uimeau de viaţa şi înţelepciunea ei şi lăudau pe Dumnezeu, zicând: „Slavă Ţie, Doamne, că Ţi-ai făcut vas ales şi sfânt pe Sfanta Parascheva şi Te preamăreşti între cei blânzi şi smeriţi cu inima!"

Curăţindu-se pe sine de cele pământeşti, Sfanta Parascheva s-a dus la Ierusalim şi, după ce se închină şi îmbrăţişează Sfântul Mormânt cu multe lacrimi, se retrage pe Valea Iordanului la o mică mănăstire de fecioare. Aici s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune cu care biruia pe cel nevăzut şi se unea negrăit cu Hristos erau: desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi neadormita dorire a Mirelui preaiubit. Toate acestea au încununat pe Sfanta Parascheva cu cununa desăvârşirii în Hristos, încât strălucea ca o făclie aprinsă în mijlocul celorlalte călugăriţe nevoitoare.

Ajungând cuvioasa la vârsta de 25 de ani, într-o noapte, pe când se ruga, un înger al Domnului i-a spus:
- Lasă pustia şi lăcaşul acesta şi te întoarce la Epivat, în patria ta, că acolo se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit!
Deci, sărutând Sfanta Parascheva pe toate surorile din acea mănăstire, s-a închinat la Mormântul Domnului din Ierusalim şi, luând o corabie, a ajuns la Constantinopol. Aici iarăşi s-a închinat cu lacrimi în biserica Maicii Domnului din Vlaherne, zicând:
„Preasfântă Stăpână, nu am altă nădejde şi acoperământ pe pământ decât pe tine. Tu să-mi fii îndreptătoare şi folositoare spre Hristos. Cât m-am nevoit în pustie, pe tine te-am avut ajutor şi mângâiere, iar acum, dacă m-am întors în lume, te rog îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că nu am altă nădejde după Dumnezeu!"

Ostenindu-se Sfanta Parascheva încă doi ani deplini lângă biserica satului Epivat, în ascunse nevoinţe duhovniceşti şi simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, a îngenuncheat înaintea icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi a rostit această sfântă rugăciune:
„Doamne, Iisuse Hristoase, caută din sfânt lăcaşul Tău şi nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi, acum, îndură-Te, Doamne, şi spune îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu!"
În timp ce se ruga, Sfanta Parascheva şi-a dat sfântul ei suflet în mâinile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost înmormântat de creştini într-un mormânt nou, aproape de ţărmul mării.

După mulţi ani, moaştele Cuvioasei noastre, Sfanta Parascheva au fost descoperite cu voia lui Dumnezeu întregi în mormânt şi scoase la lumină spre mângâierea credincioşilor într-un chip ca acesta. Murind, un corăbier a fost aruncat pe mal de valurile mării. Atunci, un creştin milostiv cu numele Gheorghe, împreună cu alţii, au săpat un mormânt aproape şi au dat de trupul neputred şi plin de mireasmă al Sfintei Parascheva. Dar, neştiind cine este, a îngropat alături trupul rău mirositor al corăbierului. Noaptea, însă, a văzut în vis o împărăteasă şezând pe scaun luminat, înconjurată de îngeri. Unul dintre ei îi zise:
- Gheorghe, pentru ce n-aţi luat în seamă trupul Sfintei Parascheva şi l-aţi uitat aşa? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a voit s-o preamărească pe pământ?
Apoi şi acea împărăteasă sfântă i-a zis:
- Degrabă să luaţi trupul meu din mormânt şi să-l puneţi la loc de cinste, în biserica satului meu, Epivat!
Auzind clericii despre această minune, îndată au mers la mormântul Cuvioasei Parascheva cu lumânări şi tămâie şi au dus sfintele ei moaşte în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, unde au stat 175 de ani şi au făcut nenumărate minuni şi vindecări de boli.

Răspândindu-se în toate ţările din jur vestea despre viaţa şi minunile Cuvioasei Parascheva de la Epivat, în anul 1235, sfintele ei moaşte au fost strămutate la Târnovo, capitala Imperiului Româno-Bulgar, unde, de asemenea, au făcut multe minuni. După 160 de ani au fost strămutate la Belgrad, iar după încă 125 de ani le-au luat turcii în robie şi le-au vândut din nou Patriarhiei de Constantinopol, fiind cinstite cu multă evlavie de credincioşi.

În anul 1639, domnul Moldovei, Vasile Lupu, terminând de construit frumoasa biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi, căuta să-şi înzestreze ctitoria şi capitala ţării cu moaştele unor sfinţi făcători de minuni. Deci, rugându-se lui Dumnezeu, a auzit de moaştele renumite ale Cuvioasei Macii noastre, Sfanta Parascheva. Şi cum milostivul domn moldovean plătise turcilor o mare parte din datoriile Patriarhiei, în vara anului 1641, patriarhul Partenie i-a dăruit drept recunoştinţă cel mai de preţ odor pe care îl avea - moaştele Cuvioasei Parascheva. Până la Galaţi au fost aduse cu corabia, iar de aici au fost însoţite până la Iaşi de numeroşi clerici, monahi şi credincioşi cu făclii aprinse în mâini. Aproape de Iaşi le-au întâmpinat Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam cu tot clerul şi divanul ţării şi le-au aşezat cu mare cinste în biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, la 13 iunie, 1641, în sunetul clopotelor şi în armonia frumoaselor cântări duhovniceşti.

Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut credincioşilor, care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Preacuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva de la Iaşi, de-a lungul a 350 de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele.
Cea mai mare minune a Cuvioasei Maicii noastre, Sfanta Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare în toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor care îi cereau ajutor cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie, anul 1888, în paraclisul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jăratic, au rămas întregi şi nevătămate, spre întărirea credincioşilor şi uimirea celor îndoielnici.

Spre sfârşitul secolului XIX, soţia preotului Gheorghe Lateş, din comuna Rădăşeni-Suceava, suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergând la Sfanta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele sfintei şi-i cerea ajutor. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i se arătă aievea Sfanta Parascheva, în haine albe strălucitoare şi îi spuse:
- Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!
A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o tânără din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Atunci, bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfanta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat aproape de Iaşi era greu bolnavă de stomac. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întâi la Sfanta Parascheva, cerându-i cu credinţă şi cu lacrimi ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
- Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna:
- Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Maicii noastre, Sfanta Parascheva!
- Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!
După o oră, femeia şi-a trimis copila în oraş să cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfanta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile, copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital la Iaşi pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate fiului ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operaţia. Apoi, s-a observat că afecţiunea pulmonară s-a vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului:
- Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. întoarceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci, mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Cuvioasei, Sfanta Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat:
- Mamă, mamă! Aici este Doamne-Doamne?
Mulţumind din inimă pentru ajutor la Sfanta Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfanta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine înapoi. Ajungând soţul acasă, după o oră bate cineva în uşă. Era soţia! Avea chipul palid şi îngândurat.
- Unde ai fost, femeie? Ce ţi s-a întâmplat? a întrebat-o soţul.
- Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului! După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă.
- Femeie, în seara aceasta la ora 8, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam la Sfanta Parascheva pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească.
De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Maicii noastre, Sfanta Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci, de 350 de ani, cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat. Bătrânii spun că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente.
Aşa ştie să ajute Sfanta Parascheva patria ei adoptivă, pentru credinţa fiilor ei!

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşii se rugau şi înălţau câte o troiţă cu aducerea moaştelor Maicii noastre, Sfanta Parascheva în satele lor.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Cuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla cuvioasei este albă de cărţi, de caiete de şcoală şi pomelnice. Putem spune că moaştele cele mai iubite de credincioşi din ţara noastră şi din afară sunt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită „cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla sfintei, la 14 octombrie, 1952. De hram, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit să se închine şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa Ilie:
- Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Sfanta Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, şi să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.
- Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeţi şi vă închinaţi!
În clipa aceea, preoţii şi credincioşii au văzut un lucru cu totul sfânt şi minunat. Sfanta Parascheva şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfanta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Sfanta Parascheva pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă!

Sfanta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi locali care au moaşte în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj local continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată „Ziua Sfintei Vineri", adică a Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, ziua Maicii noastre Sfanta Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinătorii de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează până la 3 zile. Încă din ajun se scot în faţa catedralei moaştele Cuvioasei Sfintei Parascheva şi, timp de două zile şi două nopţi, credincioşii stau la rând pentru închinare.
În seara zilei de 14 octombrie, praznicul cuvioasei se încheie cu o procesiune în jurul catedralei, având în frunte pe mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumânări în mâini, poartă racla cu moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cântări bisericeşti.
După aceea, se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cântă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mângâierea Duhului Sfânt în inimă.

Preacuvioasă Maică, Sfanta Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !

Notă:
Aceasta este viaţa Sfântului Ioan cea adevărată, scrisă de ucenicul său, schimonahul Ioanichie, cu care a locuit împreună până la sfârşit. Această viaţă a Sfântului Ioan se află la Patriarhia din Ierusalim, în limba greacă, şi s-a tipărit în broşură în limba greacă trei ediţii la Atena.
Acest text a mai aparut în limba română în volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul Din Ierihon către Sion, Trecerea de la pământ la cer, Învăţături exprimate prin poezii foarte umilicioase şi proză plină de lumină cu conţinut dogmatic şi moral, Jerusalem 1999.











Viaţa Sfântului Ioan Iacob Românul

Publish at Scribd or explore others: Academic Work Religion & Spiritual ortodoxie religie