Biblioteca Ortodoxă

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Capitolul 13

DESPRE POST

Postul – după mărturisirea marelui Vasile – este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu. Căci zice acest mare părinte al Bisericii lui Hristos: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Fac. 2, 16–17)”.
Prin cuvântul «post» noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele –, precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu, încă şi pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire.
Dar în acelaşi timp este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi din respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu. Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi al sârguinţei noastre spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi, care nu au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană».
Rostul postului este folosul trupului şi al sufletului, pentru că întăreşte trupul şi curăţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea şi Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2, 15). Şi Isus, fiul lui Sirah, zice: Nu fi nesăţios întru toată deşertăciunea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere, iar nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa (37, 32–34).
Mântuitorul Însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2; Luca 4, 2); şi tot Mântuitorul ne învaţă cum să postim (Matei 6, 16–18). El ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2–3; II Cor. 6, 5); ei au rânduit postul pentru creştini. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 9–18); Ilie Proorocul la fel a postit patruzeci de zile (III Regi 19, 8); Daniel, de asemenea a postit (Daniel 9, 3; 10, 3).
Din Sfânta Scriptură aflăm cum trebuie să fie postul pentru a fi bineprimit de Dumnezeu (Isaia 58, 6–8; Matei 6, 16–18); aflăm că postul este de folos în vremea judecăţilor lui Dumnezeu (Ioil 1, 14; 2, 11–12; Iona 3, 4–7); în vreme de nenorociri şi primejdii (II Regi 1, 12; Est. 4, 3) şi este bun în vederea izbăvirii de primejdii viitoare (I Ezdra 8, 21–23; Est. 4, 3–16; Ioil 2, 12; Iona 3, 4–5). Postul este bun în vremea suferinţelor Bisericii (Matei 9, 15; Luca 5, 33–35); în vremea suferinţelor pricinuite de alţii (Ps. 34, 12–13); în vederea consacrării sfinţiţilor slujitori (Fapte 13, 3; 14, 23). Postul trebuie însoţit de rugăciune (II Regi 12, 16; I Ezdra 8, 23; Neem. 1, 4; Ioil 2, 15–17; Daniel 9, 3; Luca 2, 37; I Cor. 7, 5), de mărturisirea păcatelor (I Regi 7, 6; Neem. 9, 1–2; Daniel 9, 3–6) şi de smerenie (Deut. 9, 18). Postul este bun pentru întoarcerea la Dumnezeu (II Paral. 20, 3; Isaia 58, 6; Ioil 2, 12), ca şi în vremea de întristare (Jud. 20, 26; II Regi 1, 12; Ps. 34, 12–13; 68, 12; Daniel 10, 2–3).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii lui Hristos laudă şi recomandă postul cu multă stăruinţă. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează”.
Postul se împarte în mai multe feluri şi anume:
a) Ajunare desăvârşită – adică atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.
b) Postul aspru sau uscat – sau ajunarea propriu-zisă, când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate: pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc.
c) Postul obişnuit sau comun – când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post, adică ne înfrânăm doar de la mâncărurile „de dulce” (carne, peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime ş.a.).
d) Postul uşor (dezlegarea) – când dezlegăm la untdelemn şi vin, iar uneori dezlegăm şi la peşte, icre, aşa cum este prevăzut în Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.
Posturile de o zi în cursul anului sunt: Miercurea şi Vinerea, ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), ziua tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), precum şi ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie), post aşezat din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciuni spre primirea botezului.
Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos, celei dreptmăritoare sunt: Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) şi Postul Sfinţilor Apostoli; rânduiala după care se ţin aceste sfinte patru posturi este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.
Sectarul: Omul poate să mănânce orice mâncare, fiindcă mâncarea nu spurcă pe om. De aceea nu trebuie să facem deosebire între mâncărurile de post şi cele de frupt (de dulce), fiindcă toate sunt la fel de curate, după cum a spus Mântuitorul: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om… Atunci Petru luă cuvântul şi zise: Desluşeşte-ne nouă pilda aceasta. El răspunse: Acum sunteţi şi voi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară, iar cele ce ies din gură, pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om… (Matei 15, 11, 15–18). Deci nu are rost să facem deosebire între mâncăruri, ca şi când prin unele (cele de post) ne-am mântui, iar prin altele ne-am spurca şi ne-am osândi.
Preotul: Este adevărat că nu prin mâncăruri se spurcă omul, pentru că ele toate sunt curate. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să mai existe post. În cele de mai sus ţi-am arătat dumitale – din Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură – că postul este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu, apoi ţi-am dat numeroase citate biblice ca mărturii despre legea postului şi folosul lui.
Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate. Dacă Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea nebunii cum cugetaţi voi sectarii cei blestemaţi despre post, apoi ei nu ar mai fi postit atât de mult în viaţa lor şi nici nu ar fi lăsat oamenilor învăţătură să postească. Ştiu că vouă tuturor rătăciţilor sectari vă convine să tâlcuiţi rău şi sucit învăţăturile Sfintei Scripturi, pentru a face pântecele vostru dumnezeu şi a-i sluji lui cu tot felul de mâncăruri, fără opreală şi osebire. Stricaţi legea lui Dumnezeu pentru pântecele vostru şi învăţaţi pe oameni să nu postească pentru ca să vă faceţi vrednici de mai mari chinuri în gheena focului, dezlegând posturile cele puse de Sfinţii Prooroci şi Apostoli în Biserica lui Hristos.
Citatul invocat aici de dumneata nu are nimic cu dezlegarea posturilor, ci se referă numai la obiceiul fariseilor şi al cărturarilor de a nu mânca cu mâinile nespălate. Mântuitorul tâlcuieşte sfinţilor Săi ucenici şi apostoli cele ce nu înţelegeau, spunându-le că a mânca cineva cu mâinile nespălate (situaţie în care se aflau ei atunci) nu este un lucru necurat, căci necurăţia omului nu vine din afară, ci dinlăuntru, adică din inima lui, aşa cum adesea din inima fariseilor şi a cărturarilor făţarnici ieşeau cuvinte pline de hulă, de ură, de zavistie şi pizmă la adresa Mântuitorului, şi acelea erau care îi spurcau pe ei.
Pentru aceasta Mântuitorul nostru şi Dumnezeu, văzând în inima lor această necurăţie duhovnicească, îi mustra numindu-i «orbi», «morminte văruite», «făţarnici» ş.a. Aceşti farisei orbi şi cărturarii aveau nevoie de a-şi spăla inima lor de ură, de zavistie, de pizmă, de făţărnicie, pentru a se putea curăţi înaintea lui Dumnezeu. Iar ei cu făţărnicie se arată râvnitori în obiceiurile lor de a-şi spăla negreşit mâinile când stau la masă, ca şi cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seamă şi plăcut lui Dumnezeu. Aşadar, acesta este înţelesul adevărat al textului invocat de dumneata, iar nu cel cugetat de voi, rătăciţilor sectari, care răstălmăciţi scripturile spre a voastră pierzare (II Petru 3, 16–17).
Aşadar Mântuitorul prin cuvintele citatului de mai sus, invocat de dumneata, n-a zis către ucenicii Săi «să nu mai postiţi» şi nici nu putea să spună aceasta, câtă vreme El fiind fără de păcat (Matei 27, 24; Ioan 8, 46; II Cor. 5, 21; Evrei 4, 15 ş.a.), a postit pentru noi şi pentru mântuirea noastră timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4, 2; Luca 4, 2).
Sectarul: Este o erezie condamnată de Sfânta Scriptură a opri pe cineva de la anumite mâncăruri, atâta vreme cât ele sunt bune şi curate şi mai ales că au de la Dumnezeu menirea de a fi consumate. Căci scrie apostolul: Aceştia (învăţătorii mincinoşi ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, de vreme ce orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune… Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar slujba dumnezeiască spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii acesteia şi a celei viitoare (I Tim. 4, 3–5, 8).
Preotul: Şi în acest citat voi, sectarii, trageţi cenuşa pe turta voastră. Vă convine să mâncaţi mereu de toate, fără de osebire, să dezlegaţi frâul postului şi să faceţi largă calea pântecelui vostru şi a celor înşelaţi de voi. Dar pe noi ne învaţă Mântuitorul nostru Dumnezeu că dracii nu ies din oameni decât numai prin rugăciune şi prin post (Matei 17, 21). Ne învaţă şi sfinţii Săi ucenici şi apostoli, că ei slujeau Domnului postind, după cum este scris: Şi pe când slujeau Domnului şi posteau… şi iarăşi: Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece (Fapte 13, 1–4); şi iarăşi spune marele Apostol Pavel, arătând că nici în suferinţele sale nu lasă postul: În bătăi, în temniţe, în tulburări, în osteneli, în privegheri şi în posturi (II Cor. 6, 5).
Deci de cine trebuie să asculte creştinii? De Hristos, Dumnezeul nostru şi de sfinţii şi dumnezeieştii Lui apostoli, sau de voi, blestemaţilor prooroci mincinoşi, care stricaţi şi răstălmăciţi înţelesul Scripturii spre a voastră pierzanie (II Petru 3, 16–17)? Vai de voi, orbilor şi nebunilor sectari, care închideţi ochii minţii voastre la lumina adevărurilor celor ce luminează în Scripturi. Iar voi, ca corbii cei de noapte, ca huhurezii şi bufniţele cele de prin păduri numai la întuneric vedeţi, iar la lumină sunteţi orbi. Vai şi de acei creştini care vă ascultă pe voi, căci împreună cu voi, orbilor, vor cădea în groapă (Matei 16, 3; 23, 16–19; Luca 6, 41; Matei 7, 3).
Citatul adus de tine aici, prin care ţi se pare ţie că răstorni cele nerăsturnate, nu se referă nicidecum la anularea postului. Ci prin el se mustră rătăcirea vechilor eretici, de pe acea vreme (gnosticii), care asemenea vouă fiind orbi şi rătăciţi, opreau cu desăvârşire căsătoria şi mâncarea de carne. Iar acest lucru nu-l făceau pentru o vreme, cum facem noi în vremea postului, ci pentru totdeauna opreau căsătoria, spre a nu se înmulţi «materia», iar carnea o socoteau ca pe ceva necurat. Aşadar, înţelegeţi voi sectarilor şi treziţi-vă din somnul rătăcirii voastre, pentru că în citatul adus de voi aici, nicidecum marele Apostol Pavel nu se împotriveşte postului, ci aduce lămuriri acelor rătăciţi eretici «gnostici», care tulburau pacea Bisericii lui Hristos, aşa cum faceţi şi voi astăzi. Oare cum ar fi putut marele Apostol Pavel să vorbească împotriva postului, dacă el în toată vremea vieţii sale a postit şi s-a nevoit (Fapte 9, 9; 13, 3; II Cor. 6, 5, ş.a.)?
Sectarul: Postul este ceva indiferent, neutru; nu este nici bun, nici rău, şi, ca atare, prin el nu ne putem face noi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Apostolul grăieşte lămurit: Nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte (I Cor. 8, 8). Pentru că împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Iată de ce nu este nici un păcat a nu ţine post. Cine îl ţine nu face rău şi cine nu-l ţine, iarăşi nu face rău; nici a-l ţine nu este vreo virtute, nici a nu-l ţine nu este vreun păcat.
Preotul: Aşa ţi se pare dumitale, dar deloc nu este aşa. Iarăşi ai adus un citat din Sfânta Scriptură prin care voieşti a te justifica în faţa postului. Zici că postul pe nimeni nu face mai plăcut lui Dumnezeu. Cine te-a învăţat astfel de erezii? Cine a făcut pe niniviteni să nu piară şi să întoarcă hotărârea cea dreaptă a lui Dumnezeu spre milă, dacă nu postul? Aşadar postul şi pocăinţa au făcut pe Dumnezeu să Se milostivească şi să nu piardă pe cei peste 120.000 de oameni care au postit împreună cu vitele lor şi cu împăratul lor şi boierii lui (Iona 3, 5; 4, 11). Au nu cu postul şi cu rugăciunea a bineplăcut David, împăratul şi proorocul lui Dumnezeu, după căderea lui în desfrânare şi ucidere? Auzi ce zice: Genunchii mei au slăbit de post (Ps. 18, 23) şi iarăşi: Că cenuşă ca pâinea am mâncat (Ps. 101, 10). Şi în alt loc: Iar eu, când mă supărau aceia, m-am îmbrăcat în sac şi mi-am smerit cu post sufletul meu (Ps. 34, 12–13). Au nu cu postul au plăcut cei trei tineri lui Dumnezeu şi nu i-a ars cuptorul Babilonului (Daniel 1, 8; 3, 25–26)? Au nu cu postul a închis Daniel gurile leilor în groapă (Daniel 6, 23–24)? Dar nu ajunge vremea şi nici nu este aici locul a-ţi arăta câţi dintre oameni s-au făcut plăcuţi lui Dumnezeu cu postul; şi mai zici că pe nimeni postul nu-l face mai plăcut lui Dumnezeu.
Apoi să ştii că amândouă aceste citate pe care le-ai adus aici ca mărturie împotriva postului nu se referă deloc la oprirea de a posti, ci la oprirea de mâncare de carne jertfită idolilor (vezi contextul ambelor citate: I Cor. 8, 10; 10, 25–27). Vezi acolo că cei ce s-au scandalizat de mâncarea celor jertfite la idoli erau iudeo-creştinii, care încă ţineau cu mare stricteţe la Legile Vechiului Testament cu privire la mâncăruri (Lev. c. 11; Deut. c. 14). Aceştia nu mâncau carne jertfită idolilor şi voiau să oprească şi pe creştinii proveniţi dintre păgâni de la acest lucru; cu acest prilej marele Apostol Pavel a scris cele de mai sus, pe care dumneata ca şi toţi sectarii le tâlcuieşti sucit şi rău.
Sectarul: Nici postirea nu este folositoare şi nici nepostirea nu este vreun păcat; pentru aceasta cei ce postesc nu trebuie să osândească pe cei ce nu postesc, după cuvântul apostolului: Cel ce mănâncă, să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă, să nu judece pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?… Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, pentru că mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, tot pentru Domnul nu mănâncă şi mulţumeşte şi el lui Dumnezeu (Rom. 14, 3–6). Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare sau la lună nouă sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul, al lui Hristos (Col. 2, 16–17). Astfel, nici ortodocşii nu sunt îndreptăţiţi a aduce vreo învinuire celor cărora legea lor – bazată pe cuvântul apostolului – nu-i obligă să postească, şi nici a-i condamna, aşa cum fac ortodocşii care se ţin a fi drepţi.
Preotul: Şi în citatele acestea, ca şi în celelalte de mai sus, dumneata nu ai nici un fel de dreptate şi înţelegere; întâiul citat, ca şi cele pe care le-ai invocat mai înainte, nu opreşte şi nu anulează postul. El vorbeşte numai despre deosebirea dintre mâncăruri oprite şi neoprite, sau curate şi necurate, potrivit rânduielilor – acum desfiinţate – ale Vechiului Testament. Iar în citatul al doilea se combate părerea iudeo-creştinilor care învinuiau pe cei dintre păgâno-creştini că mănâncă din carnea cea jertfită idolilor; iar marele Apostol Pavel le arată că de acum înainte să nu se mai facă deosebire între mâncăruri, deoarece pentru mântuire acest lucru nu mai are nici o însemnătate, ştiut fiind că în Noul Testament nu mai există nimic necurat. Deci chestiunea în cauză era de a aplana şi a linişti tulburările, neînţelegerile şi conflictele care se iviseră între iudeo-creştini şi păgâno-creştini, în special în privinţa mâncării şi în general în problema obligativităţii şi a neobligativităţii Legii Mozaice în creştinism. Contextul şi textele paralele lămuresc îndeajuns despre ce este vorba în cele invocate de dumneata.
Dacă voi sectanţii aţi citi Sfânta Scriptură cu atenţie, totdeauna, din analiza contextelor – făcută cu chibzuinţă duhovnicească – aţi înţelege clar şi textele care sunt în legătură cu ele şi nu v-aţi rătăci. Dar voi citiţi numai textul singur şi vă mulţumiţi cu părerea şi înţelegerea voastră despre el, şi de aici vă vine vouă tot eresul şi rătăcirea pe care apoi o semănaţi în urechile altora, şi vai de cei ce vă ascultă, căci împreună cu voi vor merge în Gheena.
Sectarul: Postul adevărat este numai cel zis «negru», care constă în reţinerea totală – pe un timp determinat – de la orice mâncare şi băutură. Iar acest post se ţine după libera alegere, după împrejurări şi după posibilitatea fiecăruia, dar nicidecum în zile rânduite de alţii sau în anumite răstimpuri ale anului, aşa cum faceţi voi, ortodocşii.
Preotul: Nici Biserica noastră nu osândeşte postul «negru»; dimpotrivă, îl recomandă ca având bune temeiuri biblice. Dar, fiindcă acest fel de post este foarte greu şi nu fiecare om îl poate practica – din diferite motive fizice şi igienice –, Biserica a rânduit ca numai celălalt fel de post, care de asemenea are temeiuri biblice, să fie obligatoriu pentru fiecare creştin.
Sectarul: Ce mărturii şi temeiuri biblice are postul vostru, al ortodocşilor? Deoarece voi aţi pus o mulţime de posturi în diferite vremi ale anului şi prin aceasta aţi împovărat cu grele sarcini poporul creştin care, dacă ar ţine atâtea posturi – rânduite de conducătorii Bisericii –, apoi ar trebui aproape tot timpul anului să postească. Dar acest lucru l-aţi pus numai pe popor, căci voi – preoţii şi arhiereii voştri – sunteţi fariseii şi cărturarii de altă dată, că puneţi poveri grele şi nici cu degetul vostru nu le ridicaţi, fiindcă voi nu faceţi din cele ce ziceţi; ştim noi că popii şi cei mai mari ca ei nu postesc, dar pe umerii poporului pun sarcini cu anevoie de purtat (Matei 23, 3).
Preotul: Nu sunt deloc fără temeiuri scripturistice şi tradiţionale posturile rânduite nouă de Biserică. Dimpotrivă, noi avem temeiuri foarte bune şi numeroase în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie despre sfintele noastre posturi. Dumneata citeşte şi vezi în Sfânta Scriptură că şi în Vechiul Testament exista o anumită rânduială în ceea ce priveşte vremea posturilor, căci erau anumite răstimpuri de peste an în care se făceau diferite posturi. Astfel:
1. Se postea de două ori pe săptămână (joia şi lunea) în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii. Fariseul din pilda Mântuitorului se lăuda de asemenea că posteşte de două ori pe săptămână (Luca 18, 12), vrând să spună prin aceasta că el ţine cu stricteţe rânduiala privitoare la ţinerea postului şi că, prin aceasta, e plăcut lui Dumnezeu. Postul lui era însă numai trupesc, deoarece sufletul lui era plin de mândrie, fapt pentru care postul lui trupesc nu-i era lui de nici un folos;
2. Se postea în ziua împăcării (în 10 ale lunii Tişiri) după cum Însuşi Dumnezeu a rânduit: Şi aceasta să vă fie vouă lege veşnică: în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi să nu săvârşiţi nici un fel de muncă…, căci în această zi se va face pentru voi ispăşire, ca să vă spălaţi de toate păcatele voastre şi să fiţi curaţi înaintea Domnului (Lev. 16, 29–30). Acest post este amintit şi în Noul Testament (Fapte 27, 9);
3. Mai existau apoi şi alte zile sau răstimpuri fixe la care era rânduit post după cuvântul Domnului prin proorocul: Aşa zice Domnul Atotţiitorul: Postul din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea să fie pentru neamul lui Iuda, zile de bucurie şi veselie şi sărbători luminate… (Zah. 8, 19).
Aşadar ca şi în Vechiul Testament, şi în cel Nou, Sfânta Biserică a rânduit anumite răstimpuri şi zile în care postul să fie obligatoriu pentru toţi creştinii, ca astfel şi în privinţa aceasta să fie o bună rânduială după cuvântul apostolului: Toate să se facă cu bună rânduială şi cu bună cuviinţă (I Cor. 14, 40), căci Dumnezeu nu este Dumnezeul neorânduielii (I Cor. 14, 33).
Iar cât priveşte cele ce ai zis dumneata, că preoţii şi arhiereii noştri nu postesc, acesta nu este lucrul nostru de a-i judeca, că scris este: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi (Matei 7, 1; Luca 12, 14; I Cor. 4, 5). Noi avem poruncă de la Hristos să facem cele ce spun conducătorii Bisericii, dacă vrem să ne mântuim (Matei 23, 2).