Blogger Template by Blogcrowds.


Viata si practica ortodoxa:

Inaltarea cugetului, incalzirea inimii

de Parintele Serafim (Rose) din Platina

Nota editorului: Textul urmator a fost transcris de pe o caseta, ce cuprindea o discutie inregistrata la Manastirea Sfantului Gherman, din Platina, California, in 1977. De vreme ce cuvantarea Parintelui Serafim a fost mai mult una „ad-hoc” si cu o tenta informativa, aceasta transcriere este, desigur, mult mai „colocviala” si mai putin „finisata” decat scrierile sale alcatuite cu ingrijire. Aceasta cuvantare se mai deosebeste de majoritatea scrierilor sale prin faptul ca este adresata unui grup anume de oameni: tinerii convertiti americani ce doreau sa isi inchine vietile slujirii lui Dumnezeu, unii dintre ei ca misionari ortodocsi.

Tema cuvantarii Parintelui Serafim este mesajul esential reiterat de-a lungul ultimei parti a vietii sale: anume, ca credinta crestinilor ortodocsi trebuie sa fie traitoare, calda si din adancul inimii, si nu rece, dura si exterioara. Parintele a realizat importanta acestei idei de-a lungul numerosilor si trudnicilor ani petrecuti ca misionar, ce i-au daruit o constientizare patrunzatoare a trebuintelor crestinilor ortodocsi contemporani si a primejdiilor cu care se confrunta acestia.

1. CREDINTA SI RATIUNEA

Scrierile filosofului rus Ivan Kireievski cuprind cateva idei fundamentale ce ne sunt foarte potrivite astazi. Disputa obisnuita dintre credinta si ratiune, scria el, nu este una corecta. Ratiunea este ceva ce trebuie inaltat la un nivel superior, si acest lucru incearca sa-l daruiasca Biserica Ortodoxa. Ratiunea in sine nu ofera nimic altceva decat o intelegere a acestui taram bi-dimensional, material, care ii preocupa pe majoritatea criticilor si carturarilor din Apus. Se gaseste, totusi, ceva dincolo de acesta. Potrivit gandirii apusene, daca mergi „dincolo” de acestea, trebuie de obicei sa negi ratiunea si sa „sari in intuneric”. In Ortodoxie nu este asa, caci insasi pricina este atat de expusa Adevarului, incat incepe sa se inalte asupra sa.

Vom examina ce legatura are acest lucru cu crestinii ortodocsi, si indeosebi cu convertitii de cuget misionar.

2. FERVOAREA MISONARA

Exista multe discutii in lumea ortodoxa despre necesitatile de a-i converti pe oamenii din Apus, de a avea mai multe slujbe in limba engleza, de a depasi etnicismul din Biserica. Aceasta fervoare misionara pozitiva este un semn foarte bun (desigur, cu exceptia cazului in care exista comentarii negative). De fapt, precum spunea adesea arhimandritul Constantin (din Jordanville), cea mai potrivita vreme pentru activitatea misonara este chiar acum, caci cu cat devine America mai putin crestina, cu atat sporeste misiunea ortodoxa. Fervoarea noastra misionara pozitiva trebuie, totusi, sa fie calauzita de constientizarea vremurilor in care traim, caci astfel vom sti cum sa mantuim sufletele noastre si pe ale altora.

Este firesc ca cei ce sunt in Biserica lui Hristos, realizand ce inseamna a fi ortodox, sa nu se multumeasca a tine aceasta cunostiinta doar pentru ei. Stiind ca Ortodoxia este Adevarul pentru toti oamenii, ei o doresc si celorlalti: prietenilor si rudelor lor, si oricui isi tine inima deschisa catre ea. Totusi, precum putem observa, Biserica Ortodoxa este incoltita puternic de prigoana comunista, dintr-o parte, si de secularizare, dintr-alta. Situatia este, desigur, mult mai rea in Apus, care este guvernat de secularism (duhul desertaciunii lumesti, n.t.). Sub comunism, se poate suferi pentru Hristos si dobandi, astfel, ceva bun din aceasta; pe cand, sub influenta secularismului, crestinismul ortodox isi pierde savoarea si cei credinciosi ajung intocmai cu ceilalti din lume. In cazul din urma, numerosi protestanti ii fac de rusine pe multi dintre ortodocsi, deoarece au fervoare si dragoste pentru Hristos, fara macar sa cunoasca ce este Biserica Lui.

Totusi, aceste cazuri nu ar trebui sa influenteze in nici un fel fervoarea noastra misionara. (Acelasi lucru poate fi spus si referitor la situatia cu care se confrunta multi convertiti de limba engleza, de a fi nevoiti sa participe la slujbe tinute intr-o limba straina). Trebuie sa ne aducem aminte ca Hristos nu asteapta de la noi fervoare misionara, ci o viata schimbata si o inima fierbinte. Fervoarea misionara este pe cel de-al doilea plan, la suprafata. Vedem nenumarate exemple de oameni cu o mare fervoare misionara, care nu au dat prioritate planului launtric, al schimbarii sinelui, incalzindu-si inimile si inaltandu-si cugetele la un nivel superior, asa cum spune Kireievski. Acesti oameni ajung „arsi” si neroditori, iar unii chiar parasesc Biserica.

3. STABILIREA PRIORITATILOR

Dar cum incepe cineva sa-si randuiasca lucrurile dupa prioritati? Putem invata din problemele ortodoxiei contemporane, care ne infatiseaza roadele stabilirii unor prioritati gresite.

Fratia noastra (Sf. Gherman al Alaskai, n.t.) se afla in legatura cu multi oameni din Grecia, si primim de la ei scrisori scrise din inima. Ne spun lucruri importante despre situatia actuala din Grecia, unde, din anii 1920, exista o schisma intre Biserica de calendar nou, care umbla caile lumii, si Biserica de calendar vechi, care doreste sa fie credincioasa Sfintilor Parinti. In ultimul timp, Biserica de calendar vechi a primit niste convertiti influenti, ce au un duh misionar plin de ravna, asemanator celui al tinerilor nostri americani, ce vor sa faca cunoscuta Ortodoxia compatriotilor lor.

Catre ce poate duce aceasta fervoare? In Grecia, ravna pentru canoane si pentru Sfintii Parinti a produs unele rezultate neplacute, negative. Grupuri dupa grupuri au inceput sa se separe unele de celelalte, deoarece se socotesc unii pe altii insuficient de ravnitori. Fiecare ii acuza pe ceilalti ca nu pun accent pe lucrurile corecte, ca nu au o relatie potrivita cu celelalte Biserici Ortodoxe etc.

Cunoastem un caz tragic, cel al unui teolog grec foarte bun, care si-a parasit jurisdictia deoarece, in altarul uneia dintre bisericile acesteia, se gasea o icoana a Sfintei Treimi infatisandu-l pe Dumnezeu Tatal ca cel Vechi de Zile. „Necanonic!”, a spus el, „Canoanele sunt impotriva!” Fapta sa arata ca nu a dat prioritate unui lucru anume. Este un fapt ciudat, nu numai pentru ca acest om era foarte invatat, ci si fiindca traia intr-o tara care este ortodoxa de aproape doua mii de ani. Ce sansa avem noi in America, care este aproape pagana si neluminata de Ortodoxie, daca oameni sporiti din Grecia sunt astfel?

4. PARERI OMENESTI

Avem un prieten in Muntele Athos care urmareste de multi ani situatia din manastirile grecesti. Se duce in locuri unde, de pilda, cineva a devenit un "gheronda" faimos, cu numerosi ucenici. Observandu-i pe acesti "stareti", el a ajuns la concluzia ca adesea oamenii de acolo isi inchipuie si zamislesc fantezii, ca si oricare altii. Au anumite pareri despre cineva, pe care le raspandesc pretutindeni, in jurul acestuia, transformandu-l dintr-odata intr-un „batran sfant”, cu o multime care se strange imprejurul lui. In realitate, nu exista nici o pricina pentru acest fapt – sunt multe persoane sfinte carora nimeni nu le da vreo atentie. La Muntele Athos, se poate vedea acest lucru in cazul unui Batran numit Teodosie, un om foarte sfant, care a scris un jurnal despre cum s-a rugat cu Rugaciunea lui Iisus, la un nivel foarte sporit. Nimeni nu stie nimic despre el, in timp ce toata lumea a auzit de altii, deoarece li s-a „facut reclama” si toti ii dau crezare.

Printre noi, convertitii apuseni la Ortodoxie, tendinta aceasta – de a asculta o parere pe care cineva a raspandit-o si de a-i da crezare – este foarte puternica. Totusi, nu aceasta este ceea ce ar trebui sa facem. Ar trebui sa ne folosim mintea, incercand sa ne inaltam inimile la un nivel la care sa putem simti mai profund Ortodoxia. Este imperios necesar, in aceste vremuri, sa avem un discernamant patrunzator.

5. PARINTI RECENTI

Cursele mentionate pana acum, care in Grecia au dus la schisme intre oameni ce au fost ortodocsi intreaga lor viata, sunt pricinuite de lipsa acelui lucru despre care scria Kireievski si pe care incerca sa-l incurajeze. Acel cleric pe care il cunoastem, din Sfantul Munte, dupa ce a analizat tot felul de factiuni, lupte, „stareti sfinti” s.a.m.d. din randul grecilor, spune ca acestora le lipseste un lucru fundamental: ei nu au avut, in secolul al 19-lea, niste episcopi precum Ignatie Briancianinov sau Teofan Zavoratul [1].

Aceste doua figuri sunt marturii vii ale lucrului despre care scria Kireievski. Ei sunt Parinti Ortodocsi de data recenta, din Rusia, care au pasit pe deplin in duhul Sfintilor Parinti. Au vorbit oamenilor in limbajul vremurilor lor, o perioada foarte apropiata secolului nostru al 20-lea. Toate ispitele vremurilor noastre le-au fost cunoscute, mai ales episcopului Ignatie, care i-a citit pe toti scriitorii apuseni, a fost el insusi inginer si a cunoscut toate teoriile moderne ale matematicii si ale calculelor. Cunoscand situatia actuala si intreaga intelepciune a Apusului, ei au infatisat acestor timpuri predania ortodoxa si au raspuns la tot felul de argumente. Episcopul Ignatie, de pilda, a scris un volum asupra iadului si a starii sufletului dupa moarte, talcuind invatatura ortodoxa intr-un mod care sa fie pe intelesul omului apusean [2]. Acesti parinti, ca si altii care le-au citit scrierile si i-au urmat, ne-au inmanat Ortodoxia intr-un chip foarte accesibil.

6. INTELEPCIUNEA EXTERIOARA

Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu ne este transmis astfel, apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi. Atunci, venind catre Ortodoxie, vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii... Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia. Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev – si acest lucru va fi pe placul Antihristului.

Antihristul trebuie inteles ca fiind un fenomen spiritual. De ce va vrea toata lumea sa i se inchine? Este vadit, din pricina faptului ca in launtrul sau se gaseste ceva care raspune la ceva din launtrul nostru – acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi. Daca i ne vom inchina (Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!), va fi deoarece vom simti o atractie catre un anumit lucru exterior, care s-ar putea infatisa ca fiind chiar crestin, de vreme ce „Antihrist” inseamna cel ce este „in locul lui Hristos” sau arata precum Hristos. Astfel, ne vom pierde cu desavarsire mantuirea, urmandu-i celui ce este in locul lui Hristos, si care ne va duce in ratacire. Desigur ca Antihristul poate veni doar dupa ce intreaga lume a auzit de Hristos; prin urmare, alegerea din urma va fi facuta intre Hristos si Impostor - si aproape intreaga lume ii va urma Fiarei.

Cum sa ne impiedicam de la a savarsi aceasta, de la a urma „intelepciunii exterioare”? Trebuie mentionat ca putem fi prinsi de ea, chiar daca am ajuns cuprinsi de idei inalte. Este la moda acum sa se invete despre Rugaciunea lui Iisus, sa se citeasca Filocalia, sa se faca o „intoarcere la Parinti”. Aceste lucruri nu ne vor mantui – sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos daca sunt intrebuintate potrivit, dar daca devin o patima, daca devin cel dintai lucru dupa care umblati, atunci ajung sa fie exterioare, ducandu-ne nu catre Hristos, ci catre Antihrist.

Daca esti foarte preocupat sa ai icoane canonice si incepi sa spui: „In biserica voastra exista o icoana intr-un stil gresit!”, trebuie sa te controlezi si sa fii mai grijuliu, deoarece pui accentul pe ceva exterior. De fapt, daca ar exista vreo biserica care sa aiba doar icoane in stilul „incuviintat”, aceasta ar putea fi privita, pe drept cuvant, cu suspiciune. Exista un caz (unul din multe) al unei biserici ce avea icoane rusesti vechi, originale – unele bune si altele mai degraba de prost gust, pictate intr-un stil relativ nou – si o persoana zeloasa le-a dat jos si a asezat in locul lor noi icoane de hartie, „traditionale”. Si care a fost rezultatul? Cei de acolo si-au pierdut legatura cu traditia, cu oamenii care le-au daruit Ortodoxia - atunci cand au inlocuit icoanele originale, inaintea carora credinciosii s-au rugat vreme de secole.

O icoana este, inainte de toate, ceva inaintea careia sa te rogi. Lucrul acesta l-a afirmat odata arhiepiscopul Ioan (Maximovici) [proslavit ca Sfant de Biserica Rusa de peste granite – n. ed.], cel ce a fost presedintele unei societati din San Francisco, inchinata restaurarii icoanelor vechi. Unul din membri, care era plin de ravna pentru vechiul stil al icoanelor, a dorit ca arhiepiscopul sa dea un ukaz in eparhie pentru a fi ingaduite doar aceste icoane, sau macar sa exprime o hotarare, cum ca aceasta era pozitia incuviintata oficial. Intr-un fel, intentia acestui om parea buna. Insa arhiepiscopul Ioan i-a spus: „Ma pot ruga si inaintea uneia, ma pot ruga si inaintea celeilalte”. Lucrul important este sa ne rugam, nu sa ne mandrim ca avem icoane canonice.

Pana acum, am citat exemple contemporane ale „intelepciunii exterioare” in Ortodoxie, dar se gasesc ilustrari folositoare ale acesteia si in trecut. Una dintre acestea se afla in sfaturile duhovnicesti ale avvei Dorotei, un Parinte al pustiei din Gaza veacului al 6-lea. „Cunosc un om”, scrie Dorotei, „care a ajuns intr-o stare ticaloasa. Dintru inceput, daca vreunul din fratii sai ii graia ceva, obisnuia a-i raspunde: „Cine-i el? Doar nu-i [Sfantul] Zosima ori vreunul dintr-ai sai”. Apoi incepea a-i injosi, graind: „Dar cine-i Macarie [cel Mare], totusi? Niciunul nu este bun spre ceva, poata fara de Vasilie [cel Mare] sau Grigorie [Teologul]”. Iar apoi, la putina vreme, a inceput sa-i defaime si pe acestia, glasuind: „Cine-i Vasilie? Cine-i Grigorie? Nimeni nu e vrednic, fara numai [Apostolii] Petru si Pavel”. Si spusu-i-am: „Cu adevarat, frate, curand ii vei dispretui si pe acestia”. Si, credeti-ma, in putina vreme a inceput a grai: „Cine-i Pavel? Cine-i Petru? Nu-i nimeni, fara numai Treimea cea Sfanta!” Iar astfel, intru sfarsit, ridicatu-s-a improtiva lui Dumnezeu – si acolo s-a oprit!” [4]

Acest calugar a sfarsit astfel deoarece incepuse cu iubire de sine in launtrul inimii sale si nu a vrut cu adevarat sa se schimbe; vroia sa urmeze un anumit lucru exterior. Vedem aceeasi atitudine in zilele noastre, ce da glas unora ca acestea: „Toata lumea il stie pe Sfantul Simeon Noul Teolog. O, da! Il vom urma. Sfantul Grigorie Palama. Da! Da, e cel mai bun! Da! Si toti Parintii isihasti... Isihasm! si Rugaciunea lui Iisus”, si alte subiecte sporite – toate acestea sunt doar la suprafata.

7. A FI LEGAT CU TRECUTUL

Astfel de consideratii ar trebui sa ne faca sa-i pretuim si mai mult pe Parintii veacurilor recente (insa fara a-i transforma si pe ei intr-o moda!), care ne-au transmis Ortodoxia si ne invata cum sa ne apropiem cu cumpatare de Parintii vremurilor mai timpurii. Trebuie sa privim la noi insine: daca vedem ca avem ravna pentru Ortodoxie si inca nu suntem „legati” de linia care duce inapoi la Ignatie Briancianinov si Teofan Zavoratul, suntem in primejdie sa nu fim legati deloc de Parinti [5]. Ar trebui sa existe o linie neintrerupta.

Mai putem inca gasi preoti „obisnuiti” de parohie, unii dintre ei din Lumea Veche, care nu s-ar gandi nicicand sa faca schisme si factiuni, sau sa excomunice (afuriseasca) pe cineva din pricina strictetii, care sunt indelung-rabdatori, care adesea nu spun nimic si sunt, prin urmare, criticati sau trecuti cu vederea. Aceste critici sunt superficiale: trebuie sa cautam mai profund ca sa gasim ceva anume in acesti pastori si in Biserica, ceva ce nu este prea vadit din afara – chiar aceasta „legatura” cu trecutul.

Nu veti gasi multi oameni care sa va talcuiasca in amanunt aceasta. Trebuie, oriunde ati fi, sa incercati sa primiti acele lucruri care nu pot fi transmise intotdeauna prin vorbe. Aceste lucruri sunt insesi caracteristicile ce provin dintr-o inima calda si iubitoare: indelunga-rabdare, ingaduinta, ravna (dar nu una care sa devina critica fata de ceilalti).

De indata ce incepi sa afirmi ca „Acesti oameni nu fac lucrurile asa cum trebuie”, trebuie sa te opresti si sa-ti dai un avertisment launtric. Chiar daca e adevarat – asa cum se intampla adesea, intr-o anumita masura – aceasta atitudine critica este un lucru extrem de negativ care nu te va duce nicaieri. In cele din urma, te-ar putea aseza in afara intregii Biserici. Asadar, trebuie sa iti aduci aminte sa nu judeci sau sa te crezi atat de intelept incat sa „stii mai bine”. Din contra, incearca sa inveti, poate fara cuvinte, de la unii dintre oamenii pe care ii critici.

Ravna si entuziasmul nostru trebuiesc temperate de intelepciunea care ne vine prin Ignatie Briancianinov si Teofan Zavoratul, poate chiar si prin cel mai simplu preot de parohie, pe cai pe care trebuie sa fim indeajuns de subtili si rafinati pentru a le discerne, chiar daca nu ni se spune despre ele.

8. DEPASIREA IMPIETRIRII INIMII

Ceea ce spune Kireievski este foarte important: trebuie sa ne dezvoltam in launtrul nostru o filosofie ortodoxa de viata. Totul se gaseste la Sfintii Parinti, dar trebuie sa avem motivatia potrivita pentru a ne indrepta catre ei. Poti deschide Sfintii Parinti si avea aceeasi problema pe care o ai cu Scripturile: ai nevoie de cineva care sa ti le talcuiasca, deoarece ai gasit ceva neclar, sau nu detii intregul context, sau nu stii cum sa intelegi ce-a spus un Parinte, contrar a ceea ce a spus altul, si crezi ca ar putea exista o contradictie, si tot asa.

Poate exista un intreg taram al confuziei la Sfintii Parinti, prin urmare nu trebuie sa ii abordam cu obisnuita noastra cugetare rationalista. Trebuie sa incercam sa ne inaltam cugetele la un nivel superior, si calea spre a savarsi aceasta este sa ne inmuiem inima si sa o facem mai flexibila. Exista multe exemple in lumea protestanta, in care oamenii au inimi foarte blande si sunt, din dragoste pentru Hristos, buni cu ceilalti oameni. Ca ortodocsi, nu trebuie sa credem ca putem fi duri, reci si corecti, ramanand pe mai departe crestini. Nu acestea sunt temeliile crestinismului.

Un filosof pre-crestin din China, pe nume Lao Tzu, invata ca lucrurile cele mai slabe biruiesc asupra celor mai puternice. Exista un astfel de exemplu chiar aici, la manastirea noastra: stejarii, care sunt foarte puternici si de neclintit, se prabusesc intotdeauna, rupandu-si crengile, in vreme ce pinii, care sunt mai flexibili, se prabusesc mult mai rar inainte de a putrezi.

Putem observa acelasi lucru in viata oamenilor. Cel ce crede in ceva atat de patimas incat iti va „taia capul” daca nu esti de acord cu el, isi arata slabiciunea. Este atat de nesigur de sine, incat are nevoie sa te converteasca pe tine, pentru a se asigura pe el insusi ca crede. Formele contemporane de „super-ravna” (zelotism) din Biserica, ce sunt propagate de oameni care vor cu disperare sa se afle de partea cea dreapta, sunt de fapt incarcate cu slabiciune si nesiguranta.

Nevoia de a fi „drept” se gaseste, si ea, la suprafata crestinismului. Este importanta, dar nu de o importanta primordiala. Intaietatea o are inima, care trebuie sa fie blanda si calda. Daca nu avem aceasta inima calda, trebuie sa il rugam pe Dumnezeu sa ne-o daruiasca, nevoindu-ne sa savarsim acele lucruri prin care o putem dobandi. Mai mult, trebuie sa constientizam ca nu o avem – ca suntem reci. Astfel, sa nu incredem ratiunii si concluziilor mintii noastre logice, privind un lucru fata de care trebuie sa fim oarecum „slobozi”. Daca facem astfel, intrand in viata sacramentala a Bisericii si primind harul lui Dumnezeu, Dumnezeu Insusi va incepe sa ne lumineze.

9. SIMPLITATEA

Desi toate primejdiile mentionate pot parea inspaimantatoare, in realitate nu sunt asa. Chestiunea este una extrem de simpla. Deoarece suntem atat de complicati, cu mintile noastre moderne si reci, socotim ca trebuie sa gasim raspunsul undeva si sa il aratam cu degetul. Complexitatea intra in scena atunci cand ne consideram a fi inteligenti.

Singurul lucru care ne poate izbavi este simplitatea. O putem dobandi, daca ne rugam lui Dumnezeu in launtrul inimii sa ne faca simpli; daca nu ne consideram a fi atat de intelepti; daca, atunci cand se pune o intrebare precum „Putem zugravi o icoana a lui Dumnezeu Tatal?”, nu vom sari sa raspundem: „A, bineinteles ca nu! – cutare si cutare Sinod a spus asa si asa, canonul numarul cutare”. Si astfel, avem de ales intre a-i excomunica pe toti ceilalti, „cunoscand” ca avem cu siguranta dreptate – caz in care am „intrecut masura” – si intre a ne opri si a declara: „Ei bine, nu cred ca le stiu chiar pe toate...” Cu cat avem mai mult aceasta a doua atitudine, cu atat vom fi mai feriti de primejdii duhovnicesti.

Accepta, pur si simplu, credinta pe care ai primit-o de la parintii tai. Daca se afla in apropiere vreun preot cu inima simpla, multumeste-i lui Dumnezeu. Socoteste ca deoarece esti atat de complicat, „intelectual” si capricios, ai avea multe de invatat de la el. Cu cat sporesti in Ortodoxie, citind, mergand la Biserica, din contactul cu alti ortodocsi, cu atat vei putea sa-ti „gasesti calea” in intregul taram al Ortodoxiei. Vei incepe sa vezi intelepciunea din spatele lucrurilor si a oamenilor pe care inainte i-ai respins. Vei incepe sa vezi ca, chiar daca oamenii ce poarta legatura cu trecutul nu sunt „intelepti” in mod constient, totusi Dumnezeu calauzeste Biserica. Stim ca El este cu Biserica Sa pana la capat; nu exista nici un motiv sa „intrecem masura”, sa cadem in apostazie si erezie.

Daca urmam calea simplitatii – neincrezandu-ne intelepciunii noastre, facand tot ce putem, dar constientizand ca mintea noastra, fara de incalzirea inimii, este o unealta foarte slaba – atunci se va petrece acel lucru despre care vorbea Kireievski: va incepe sa se formeze in noi o filosofie ortodoxa de viata.

Ne confruntam cu aceleasi piedici cu care s-a confruntat si Kireievski, doar ca intr-o masura mai mare. Vietuind in mijlocul culturii apusene, trebuie sa incercam sa asimilam o filosofie si o teologie provenita de acum aproape 2000 de ani, ce a ajuns cu totul indepartata si straina de lumea aceasta. Filosofia noastra ortodoxa nu trebuie sa devina o parte a unui fel de cult sau secte, ci mai degraba parte a vietii noastre cotidiene. Facand pasi mici si fara a crede ca putem ajunge undeva dintr-o saritura, putem pasi drept in Imparatia Cerurilor – si nu exista nici o pricina, pentru nimeni, sa piarda drumul.



NOTE

1. O parte din scrierile acestor doi Parinti cuprind: Arta rugaciunii, o antologie a multor sfaturi duhovnicesti ale ambilor Parinti; Rugaciunea lui Iisus, de Episcopul Ignatie; Arena, de Episcopul Ignatie; Razboiul nevazut, revazut de Teofan Zavoratul; precum si Parintii timpurii ai Filocaliei si Scrieri din Filocalie despre rugaciunea inimii, compilate si editate de Teofan Zavoratul. Alte carti ale Sf. Teofan sunt Calea spre mantuire si Viata duhovniceasca si cum sa o traim.
2. Numeroase pasaje din acest volum au fost traduse si incluse de parintele Serafim in cartea sa Sufletul dupa moarte.
3. O legatura contemporana directa cu acesti Parinti a fost arhiepiscopul Averchie al Jordanville-ului (+ 1976). A fost ucenic al arhiepiscopului Teofan al Poltavei, care a fost la randul sau ucenic al lui Teofan Zavoratul.
4. Dorotei al Gazei, Cuvantari si ziceri (Discourses and Sayings, Cistercian Publications, 1977, p. 97).
5. Sf. Simeon Noul Teolog exprima aceasta, astfel: „Un om care nu-si manifesta dorinta de a fi legat de cel mai recent dintre sfinti in dragoste si smerenie deplina, datorata unei neincrederi in sine, nu va fi legat nicicand de sfintii de mai dinainte si nu va fi primit ca un urmator al lor, chiar daca crede ca are toata credinta si dragostea cu putinta pentru Dumnezeu si pentru toti sfintii Lui. Va fi izgonit dintre ei, ca unul ce a refuzat sa ocupe cu smerenie locul randuit lui de catre Dumnezeu, mai inainte de vremuri, si sa se lege de cel mai recent sfant, precum a voit Dumnezeu”. (Scrieri din Filocalie despre rugaciunea inimii - Writings from the Philokalia on Prayer of the Heart, Faber and Faber, London, 1979, p. 135).

Acest articol a fost publicat initial in The Orthodox Word.

Trad. de Radu Hagiu

0 comentarii:

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire

DESCARCĂ GRATUIT CĂRŢI ORTODOXE :

A

Arh. Arsenie Papacioc – Singur Ortodoxia

Arh. Ioanichie Balan – Părintele Paisie Duhovnicul (Olaru)

Arhim. Cleopa Ilie: Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie

Arh. Gheorghios – Scrieri Athonite pe teme contemporane

Alphonse & Rachel Goettman – Rugaciunea lui Iisus, Rugaciunea Inimii

C

Casa creştinului, Ghidul practic al creştinului ortodox.

Cum se cuvine creştinilor a vieţui (format PDF)

Cristian Şerban – Între rock şi iubirea fără sfârşit. Confesiuni.

Cristian Şerban – Internetul. Tinerii în faţa provocării.

D

Danion Vasile – Tinerii şi sexualitatea, Întrebări şi Răspunsuri.

Descoperirea Sfintei Liturghii. Minunile care se petrec în timpul Sfintei Liturghii (format PDF)


I

Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă (181 pag.)

Ieromonah Ioan Iaroslav – Cum să ne mântuim? După învăţătura Sfinţilor Părinţi (341 pag.)

Ieromonah Savatie Baştovoi: Fuga spre câmpul cu ciori (roman)

Ieromonah Savatie Baştovoi – Micul Pateric

Ierom. Serafim Rose – Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului

Ierom. Serafim Rose – Sufletul după moarte

Ierom. Serafim Rose: Ortodoxia şi religia viitorului (format Word)

Ierom. Serafim Rose – Scrisori misionare (format PDF, 367 pag.)

Ieroschimonahul Daniil de la Rarau – Caiete 2, Sfintita Rugaciune

Î

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (fomrat PDF)


L

Laurenţiu Dumitru: Tinerii pe calea întrebărilor

Laurenţiu Dumitru: Hristos şi tinerii

Leonid Uspensky: Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă

M

Mitropolit Antim Ivireanul: Didahii (format PDF)

Mitr. Hierotheos Vlachos – Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă

Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, vol. II.

Monahia Maria – Viaţa Sf. Nicon, ultimul stareţ de la Optina (format PDF)

N

Nicolae Steinhardt: Jurnalul Fericirii (format Word, 233 pag.)


P

Pavel Florenski – Stâlpul şi Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori.

Proloagele sau Vieţile Sfinţilor.

Protos. Ioachim Pârvulescu: Sfânta Taină a Spovedaniei (format PDF)

Pr. Dan Badulescu – Imparatia raului – New Age.

Pr. Dr. David Pestroiu: Misiunea Bisericii Ortodoxe în postmodernitate (format Word)

Pr. Prof. Ioan Chirlă: Elemente de antropologie biblică: persoană / subiect, sine şi suflet (format PDF)

Pr. Ioan C. Teşu – Virtuţile creştine cărări spre fericirea veşnică

Pr. Ioan C. Teşu – Teologia necazurilor sau a încercărilor

Pr. John Breck – Darul Sacru al vieţii

Pr. Dragoş Bota: Cum se cuvine creştinilor a vieţui (format PDF)

R

Rugăciunea lui Iisus. Îndrumar duhovnicesc

S

Satanismul in muzica rock

Sbornicul – Culegere despre Rugăciunea lui Iisus (502 pag.)

Sf. Ioan Gură de Aur: Cuvântări despre viaţa de familie (114 pag.)

Sf. Simeon Noul Teolog – Cateheze (379 pag.)

Sf. Serafim de Sarov – despre dobândirea Duhului Sfânt

Sf. Nicolae Cabasila – Talcuirea dumnezeiestii Liturghii

Sf. Ioan Maximovici – Predici si Indrumari Duhovnicesti

Sf. Grigorie de Nazianz – Cele cinci Cuvantari despre Dumnezeu.

Sf. Iustin Popovici – Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul.

Sf. Iustin Popovici – Credinţa Ortodoxă şi viaţa în Hristos.

Sf. Teofan Zavorîtul – Tîlcuri din Sf. Scriptură pentru fiecare zi din an

V

Valeriu Gafencu – Calea spre Fericire. Scrisori trimise din închisoare celor dragi.

Vladimir Lossky: Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit (format PDF)

Viaţa şi activitatea Preacuviosului Egumen Macarie de la Saharna.