Biblioteca Ortodoxă

Astazi usa vietii se deschide, astazi raza Soarelui Celui intelegator rasare, astazi Maica bucuriei se naste spre mantuirea a toata lumea. Veseliti-va popoare si va bucurati si, cu credinta, din inima laudati-o asa: Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Icosul 1:

Soborul ingeresc si neamul omenesc astazi dupa cuviinta sa se veseleasca, pentru ca Eva cea tainica in lume vine si nadejdea asteptarii lui Adam se implineste. Pe care toti, laudand-o, asa sa-i zicem:

Bucura-te, ca viata si bucuria prin tine lumii se va trimite.

Bucura-te, steaua diminetii cea intelegatoare.

Bucura-te, steaua darului care vestesti venirea in lume a vesnicului Soare.

Bucura-te, dimineata si zori care aduci lumii vesnica nemurire.

Bucura-te, chemarea inapoi a celor ce de rai s-au instrainat

Bucura-te, chemarea inapoi a celor pe care sarpele i-a inselat.

Bucura-te, camara a tainelor mantuirii neamului omenesc. Bucura-te, floarea milei si a indurarii Parintelui ceresc.

Bucura-te, odor ales de Dumnezeu si slava fecioriei.

Bucura-te, salasul cel cuvantator si camara cea sfanta a bucuriei.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 2-lea:

Adam si Eva sa se veseleasca impreuna cu tot neamul omenesc, caci impacarea lui Dumnezeu cu oamenii s-a apropiat si Maica milei la noi a sosit; pentru care, slava dam lui Dumnezeu, asa: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Adam, cu taina, la inceput pe femeie cu numele vietii a numit-o, ca la plinirea vremii, prin Eva cea tainica si duhovniceasca, viata lumii s-a innoit si bucuria in locul intristarii a rasarit; pe care, cu credinta, din inima o laudam asa:

Bucura-te, rasaritul cel gandit al Soarelui Celui neinserat.

Bucura-te, revarsarea bucuriei care ai alungat intristarea.

Bucura-te, roua milostivirii lui Dumnezeu, prin care arsita pacatului se racoreste.

Bucura-te, roua cea de viata aducatoare, prin care roua mortii se tamaduieste.

Bucura-te, lacas preasfant si raiul cel gandit al desfatarii.

Bucura-te, fantana darurilor si izvor al mangaierii.

Bucura-te, stalparea cea intelegatoare din radacina imparateasca.

Bucura-te, floare duhovniceasca din samanta arhiereasca.

Bucura-te, Sfanta Sfintelor cea preaaleasa.

Bucura-te, Sfanta Sfintelor si scara cereasca.

Bucura-te, raiule cu totul inflorit.

Bucura-te, raiule cuvantator si preaimpodobit.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 3-lea:

Bucurie a luat de la Dumnezeu, Ana, pentru nasterea lui Samu-el, dar si mai mare a fost bucuria dumnezeiestilor Parinti pentru nasterea ta, Preasfanta Fecioara. Pentru care, slava si multumita din toata inima au adus lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Dupa indelungata vreme de nerodire si de mahnire a dumnezeiestilor tai parinti, ca un soare

preafrumos ai rasarit si noaptea intristarilor ai risipit-o prin nasterea ta, si bucurie la toata lumea ai vestit. Pentru care cu smerenie si cu umilinta te laudam asa:

Bucura-te, ca nasterea ta ingerul Domnului o a vestit

Bucura-te, ca numele tau de inger s-a proorocit.

Bucura-te, ca la nasterea ta cerul si pamantul s-au bucurat.

Bucura-te, ca numele de Maria ca taina de la Dumnezeu ti s-a dat

Bucura-te, ca cele cinci slove ale numelui tau pe unele din darurile tale le-a aratat.

Bucura-te, ca tu cu fecioria si cu proorocia ai covarsit-o pe Maria.

Bucura-te, caci cu milostenia si cu smerenia ai stralucit mai mult ca Abigail.

Bucura-te, ca frumusetea Rahilei ai intrecut-o fara de asemanare.

Bucura-te, ca frumusetea Rahilei s-a deosebit de a ta, ca a lunii de soare.

Bucura-te, ca pe Iudita cea inteleapta, cu intelepciunea ai intrecut-o.

Bucura-te, ca pe Ana, mama lui Samuel, prin moartea cea ganditoare ai covarsit-o.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 4-lea:

Sa se bucure Isaia Proorocul cu bucurie mare, ca, iata, semnul bucuriei in lume a stralucit si Fecioara Maria, Maica lui Emanuel, la noi a sosit; de a carei venire, cerul si pamantul se bucura si impreuna cu noi canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Inaintea Soarelui dreptatii, steaua diminetii celei duhovnicesti a rasarit si raza zilei celei de taina noua ne-a stralucit Veseliti-va popoare si va bucurati si pe dumnezeiasca Prunca, ce s-a nascut, cu bucurie mare sa o laudam asa:

Bucura-te, Preasfanta, dumnezeiasca Prunca, si odor preacinstit

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, care la noi ai sosit.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, pe care mai inainte, cu duhul, proorocii te-au vazut.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ce te-ai nascut spre mantuirea lumii.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca din pantece neroditor ai rasarit

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca prin a ta nastere a venit in lume mila lui Dumnezeu.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, prin care soseste impacarea lumii cu Dumnezeu.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, de a carei nastere se veseleste toata lumea.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca ai izgonit intristarea cea veche din lume.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca prin nasterea ta ne izbavesti de osanda.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ce inlaturi de la usa Edenului sabia cea de foc pazitoare.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca ne aduci iarasi desfatarea raiului.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 5-lea:

Nazaretul cel mic si nebagat in seama sa se veseleasca si sa se bucure, caci cu slava si cu cinste s-a imbracat prin nasterea ta, Prunca a lui Dumnezeu, Maria, pe care toate neamurile te lauda si canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Inflorit si sfintit talcuindu-se Nazaretul, cu taina pe tine te-a aratat Fecioara, cea inflorita cu frumusetea fara de asemanare si impodobita cu felurimea darurilor Preasfantului Duh. De a ta gandita si simtita frumusete foarte minunandu-ne, cu nevrednicie indraznim a te lauda asa:

Bucura-te, floarea darurilor cea inflorita si frumusetea cea fara asemanare.

Bucura-te, Fecioara, cea impodobita cu sfintenie nemuritoare.

Bucura-te, floare care din tulpina uscata ai rasarit.

Bucura-te, ceea ce cu darurile Preasfantului Duh ai inflorit.

Bucura-te, floare care ai covarsit toate florile raiului cu frumusetea ta.

Bucura-te, floarea darurilor cea preaaleasa.

Bucura-te, Fecioara peste care Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit

Bucura-te, Fecioara, preasfanta si preafrumoasa.

Bucura-te, floare duhovniceasca, care ai impodobit pamantul.

Bucura-te, Fecioara, care ai fost aleasa de Mirele-Cuvantul.

Bucura-te, floare care cu slava nemuritoare pururea infloresti.

Bucura-te, Fecioara, care covarsesti cu frumusetea cea duhovniceasca cerurile.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 6-lea:

Porumbita lui Noe, oarecand, semn spre incetarea potopului a adus in corabie, iar tu, porumbita cuvantatoare, nascandu-te astazi, semnul milei si al milostivirii lui Dumnezeu il aduci in lume. Pentru aceasta toti ne bucuram si pe Dumnezeu il laudam, cantand: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Pe tine, porumbita lui Dumnezeu, vazandu-te sosind la noi, fiica potopului pacatelor ne paraseste, caci toata lumea prin nasterea ta se izbaveste de osanda, pentru care cu bucurie te laudam:

Bucura-te, porumbita a lui Dumnezeu, care la noi astazi ai sosit.

Bucura-te, porumbita darului, care ai vestit incetarea mortii pacatului.

Bucura-te, porumbita de aur cu totul preastralucita.

Bucura-te, porumbita duhovniceasca si preasfintita.

Bucura-te, porumbita cuvantatoare si preafrumoasa.

Bucura-te, porumbita preasfanta si preaaleasa.

Bucura-te, porumbita, prin care lumea s-a izbavit de intristare.

Bucura-te, porumbita, prin care ne-am izbavit de rana mortii.

Bucura-te, porumbita, peste care Duhul Sfant a venit.

Bucura-te, porumbita, pe care puterea Celui Preainalt te-a umbrit.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 7-lea:

Avraam Patriarhul si Sara s-au slavit de demult pentru nasterea lui Isaac. Dar, Preacurata Fecioara, cu cat este slava ta mai inalta decat a lui Isaac, cu cat slava dumnezeiestilor tai parinti a covarsit pe cea a lui Avraam? Pentru care, se cuvine a-I canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Scara lui Iacob, pe tine, Preasfanta Fecioara, te-a inchipuit, caci pe aceea ingerii s-au vazut suindu-se si pogorandu-se; iar prin tine, scara cea intelegatoare, Ziditorul ingerilor pana la noi S-a pogorat si firea noastra prin tine s-a suit de-a dreapta Tatalui; pentru care te laudam asa:

Bucura-te, scara duhovniceasca, pe care Dumnezeu pana la noi S-a pogorat

Bucura-te, scara intelegatoare, prin care cerul si pamantul s-au unit.

Bucura-te, scara de taina, care de la pamant ne-ai ridicat.

Bucura-te, scara cea tainica, care pe cer te-ai rezemat.

Bucura-te, scara lui Dumnezeu, cea preaminunata.

Bucura-te, scara cerului, cea preainfricosata.

Bucura-te, scara gandita, a tainelor mantuirii.

Bucura-te, scara gandita, spre desavarsire.

Bucura-te, scara, prin care s-a pogorat la noi mila lui Dumnezeu si indurarea.

Bucura-te, scara, prin care noi ne suim la Dumnezeu si luam iertarea.

Bucura-te, scara vie, care toate treptele duhovnicesti ti le-ai agonisit.

Bucura-te, scara Duhului, prin care firea oamenilor pana la cer s-a suit.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 8-lea:

Preafericitii tai parinti, Ioachim si Ana, dupa a lor fagaduinta, dar sfant, cu totul fara prihana, te-au adus pe tine lui Dumnezeu si tuturor oamenilor. Copila a darurilor, adusa ai fost Lui in Biserica si ca un serafim ai iubit pe Dumnezeu si ca un inger il laudai pe El, cantand: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Vietuirea ta in Sfanta Sfintelor, Preasfanta Fecioara, a fost asemenea ingerilor lui Dumnezeu, caci tu pururea spre Dumnezeu cu privirile mintii erai si in slavoslovia Lui pururea zaboveai; pentru care si noi, smeritii, te laudam asa:

Bucura-te, caci cu ochii mintii de-a pururea inaintea ta pe Dumnezeu ai vazut.

Bucura-te, caci cu vederea slavei Lui pe Moise l-ai intrecut.

Bucura-te, ca gura ta cea de gand spre Domnul pururea o deschideai.

Bucura-te, ca din gura ta cea de gand pe Duhul Sfant pururea Il trageai.

Bucura-te, ca prin tacerea ta cea de gand ai staruit in luarea aminte.

Bucura-te, ca prin tacerea ta cea de gand de Duhul Sfant te-a luminat.

Bucura-te, caci cu smerenia cea preainalta te-ai imbracat.

Bucura-te, ca prin smerenia ta spre tine Domnul a cautat.

Bucura-te, caci prin adancimea smereniei tale, cu inaltime de slava si de dar te-ai incununat

Bucura-te, ca, in Sfanta Sfintelor, Arhanghelul Gavriil trimis a fost spre a-ti vesti.

Bucura-te, ca de la dumnezeiescul Arhanghel ai primit veste de bucurie.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 9-lea:

Prin cuvant ai zamislit pe Cuvantul si L-ai nascut mai presus de firea nasterii. Drept aceea, toate neamurile te fericesc, iar Cuvantul Cel intrupat din tine aude cantarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Cortul lui Moise cu mestesug, oarecand, s-a impodobit, iar tu, Preasfanta Fecioara, cort sfant si intelegator spre incaperea lui Dumnezeu Cel necuprins te-ai facut si intru tine L-ai incaput, pentru care te laudam:

Bucura-te, cort al Legii Darului preafrumos lucrat.

Bucura-te, chivot al lui Dumnezeu preainfrumusetat

Bucura-te, chivot viu si de mana neimpletit.

Bucura-te, chivot prealuminat si preasfintit

Bucura-te, cort pe care Arhiereul arhiereilor l-a sfintit

Bucura-te, cort pe care slava lui Dumnezeu l-a acoperit

Bucura-te, cort care ai purtat intru tine pe Datatorul Legii.

Bucura-te, cort intru care Arhiereul Cel Mare a intrat

Bucura-te, cort care spre sfintirea si mantuirea lumii te-ai facut

Bucura-te, cort care pe Dumnezeu in tine L-ai incaput.

Bucura-te, cort cu frumusete duhovniceasca impodobit.

Bucura-te, cort viu si intelegator intru care Cuvantul a locuit.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 10-lea:

Imparatul Solomon, biserica preafrumoasa lui Dumnezeu a zidit, iar imparatul cerului si al pamantului pe tine, Preasfanta Fecioara, biserica vie si intelegatoare spre a Sa salasluire te-a pregatit. Pentru care, toate popoarele prin tine Il laudam si-I cantam lauda: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Adusu-te-ai pe tine lui Dumnezeu ca o haina de aur, cu toata podoaba faptelor bune impodobita, si ca o biserica vie si intelegatoare, a carei frumusete gandita pe ceruri le-a intrecut; iar cetele ingerilor mult minunandu-se, pe tine te lauda asa:

Bucura-te, biserica mai desfatata decat cerurile.

Bucura-te, biserica preasfanta si infrumusetata.

Bucura-te, biserica in care a incaput Dumnezeu.

Bucura-te, biserica preaimpodobita, care pe biserica lui Solomon ai infrumusetat-o.

Bucura-te, biserica a carei slava dinlauntru straluceste.

Bucura-te, biserica intelegatoare in care Dumnezeu se odihneste.

Bucura-te, biserica insufletita si cuvantatoare.

Bucura-te, biserica intru care pururea lumineaza neinseratul Soare.

Bucura-te, biserica mai inalta decat cerurile.

Bucura-te, biserica a Preasfantului Duh, cea prealuminata.

Bucura-te, caci cu darurile Sfantului Duh stralucesti foarte.

Bucura-te, biserica milei si a milostivirii, care pe toti ii adapostesti.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 11-lea:

Mai inainte te-a vazut pe tine, Sfanta Fecioara, dumnezeiescul Prooroc Iezechiel, ca pe o usa incuiata si pecetluita cu Duhul, prin care a intrat si a iesit Hristos-Dumnezeu, nestricand pecetile fecioriei tale, pe Care Il laudam si Ii cantam: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Prin tine, usa vietii celei de taina, a venit in lume Mantuitorul si usile cerului s-au deschis pentru toti

cei ce vor crede in El si pe tine te vor avea mijlocitoare preabuna; pentru care te laudam asa:

Bucura-te, usa lui Dumnezeu prin care Viata a intrat.

Bucura-te, usa cea intelegatoare a cerescului Imparat.

Bucura-te, usa prin care mila si iertarea pentru noi a venit

Bucura-te, usa raiului celui preasfintit.

Bucura-te, usa luminii si a bucuriei.

Bucura-te, usa cea pecetluita a fecioriei.

Bucura-te, usa imparatiei cerurilor cea preafrumoasa.

Bucura-te, usa mantuirii cea preaaleasa.

Bucura-te, usa vietii si a indurarii.

Bucura-te, usa milei si a mangaierii.

Bucura-te, usa gandita a slavei celei nemuritoare.

Bucura-te, usa darului, prin care a venit in lume Mantuitorul Soare.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 12-lea:

David, Proorocul si imparatul, dupa cuviinta sa se bucure, ca din neamul lui pe pamant vlastar preasfant a rasarit, care Rodul vietii, prin Duhul Sfant, Il va aduce in lume; pe Care ingerii si oamenii Il lauda si Ii canta: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Dumnezeiescul Parinte David, pe tine mai inainte te-a vazut, prin Duhul Cel Sfant, ca pe o Imparateasa a cerului si a pamantului, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, imbracata in haina aurita si impodobita, pe care noi, smeritii robii tai, cu credinta din inima te laudam:

Bucura-te, Imparateasa cerului si a pamantului.

Bucura-te, Imparateasa cerului cea preaslavita.

Bucura-te, Imparateasa cea fara de asemanare, mai slavita decat Serafimii.

Bucura-te, Imparateasa ingerilor si a tuturor cetelor celor intelegatoare.

Bucura-te, Imparateasa preasfanta si preafrumoasa.

Bucura-te, Imparateasa preabuna si preaaleasa.

Bucura-te, Imparateasa cea impodobita cu haina de aur ceresc.

Bucura-te, Imparateasa cea cu frumusete duhovniceasca impodobita.

Bucura-te, Imparateasa zilei, care in ziua judecatii celei de apoi vei sta langa divanul cel de fulger.

Bucura-te, Imparateasa preaindurata, care la vremea judecatii celei de apoi mare indrazneala catre Judecatorul vei avea.

Bucura-te, Imparateasa preamilostiva si preafolositoare.

Bucura-te, Imparateasa preamilostiva, nadejdea preaticalosu-lui meu suflet la judecata cea viitoare.

Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nas cut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 13-lea:

O, Preacurata si Preasfanta, dumnezeiasca Prunca Maria care te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea, asculti rugaciunile nevrednicilor robilor tai, care, cu credinta si cu evla vie, din inima laudam nasterea ta cea preacinstita si cerem prin tine, de la Dumnezeu, iertare pacatelor noastre, pace si mare mila, cantandu-I: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarasi Icosul intai: Soborul ingeresc si neamul omenesc… si Condacul intai: Astazi usa vietii se deschide…

NASTEREA MAICII DOMNULUI – RUGACIUNE

O, Preasfanta, Preacurata si Preanevinovata dumnezeiasca Prunca si Fecioara Maria, care te-ai nascut din parinti drepti si fara prihana, spre bucuria si mantuirea a toata lumea. O, Preasfanta Fecioara, floarea firii omenesti, preafrumoasa si preainteleapta, care din tulpina uscata si neroditoare ai rasarit si care, prin a ta nastere, intristarea preafericitilor tai parinti si a toata lumea ai risipit-o; nu ne lasa pe noi, pacatosii si nevrednicii, care intru intristari si scarbe ne aflam din pricina pacatelor noastre.

O, roada preasfintita a rugaciunii si a infranarii, asculta rugaciunea neputinciosilor robilor tai si, cu darul preasfintelor tale rugaciuni, ajuta-ne noua si ne invata a ne ruga lui Dumnezeu din inima, fara de raspandire si fara de forma.

Pe tine, chemarea lui Adam celui cazut, te rugam sa mijlocesti pentru noi catre Dumnezeu, ca sa ne cheme cu darul Sau la adevarata pocainta. Pe tine, Maica bucuriei, te rugam, veseleste cu darul tau sufletele noastre cele mahnite si cuprinse de intristare. Tu, Maica Luminii, mijloceste la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea mintilor si a inimilor noastre.

Tu, raiule cuvantator, ajuta-ne cu darul rugaciunilor tale sa ne curatim de intinaciunea pacatelor noastre, ca sa ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel insufletit al Cuvantului, ajuta-ne noua sa vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfanta si cu totul fara de prihana a lui Dumnezeu, ajuta-ne ca sa vedem si noi, cei neputinciosi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului si Maica celor intai-nascuti. Tu, caruta Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este stralucitoare celor drepti si sfinti.

Tu, norul cel in chipul porfirei cu raze de aur, umbreste-ne pe noi de acea fierbinteala a poftelor trupesti si de aprinderea maniei si a iutimii. Pe tine, ceea ce esti starea fulgerului dumnezeirii si raza cea stralucita a Soarelui celui de gand, te rugam, lumineaza-ne cu darul tau, ca sa nu uitam ca si noi suntem biserici ale lui Dumnezeu si sa nu intristam cu pacatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieste in noi.

Tu, noian al darurilor celor duhovnicesti, ajuta-ne sa dobandim si noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor. Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.

Pe tine, Maica indurarii si a mangaierii, te rugam, cu adanca umilinta a inimii, sa stai langa noi in ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mangai sufletele in vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator. Pe tine, porumbita intelegatoare cu aripi de aur si cu straluciri de fulger, te rugam din toata inima sa calatoresti cu noi pana ce vom trece toate vamile cele infricosatoare ale vazduhului si toata puterea intunericului celui de sub cer.

Pe tine, usa vietii, a luminii si a bucuriei, te rugam sa ne ajuti sa intram pe portile cele sfinte ale imparatiei cerurilor si sa ajungem, cu darul preasfintelor si preaputemicelor tale rugaciuni, la lumina veseliei celei neasemanate si neapropiate.

Pe tine, Imparateasa cerului si a pamantului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi si care ai nascut pe Ziditorul Serafimilor si i-ai intrecut intru cinstire pe Heruvimi, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa stai aproape de sufletele noastre in ziua cea mare si infricosatoare a Judecatii de apoi si sa imblanzesti mania cea sfanta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre. Amin.

sursa: Buchet de Acatiste

"Doamne Dumnezeul meu, Cel mare si infricosat si slavit, Facator a toata zidirea vazuta si gandita, Cel ce pazesti asezamantul Tau si mila Ta celor care Te iubesc pe Tine si pazesc poruncile Tale, si acum si totdeauna iti multumesc Tie pentru toate facerile Tale de bine cele facute mie, cele aratate si cele nearatate. Ca si pana acum Te laud si Te slavesc si Te maresc pentru milele Tale cele bogate si indurarile Tale pe care in chip minunat le-ai aratat spre mine, sprijinindu-ma inca din pantecele maicii mele si intru toate grijindu-Te de mine si pazind si carmuind cu cuviosie cele ale mele, numai din bunatatea si iubirea ta de oameni. Caci n-ai trecut cu vederea smerenia mea pentru nevrednicia si impatimirea mea, ci din iubirea ta de oameni si milostivirea Ta nu ai incetat a-mi face bine si a ma pazi. Asadar, pana la batranete si caruntete, Dumnezeul meu, sa nu ma parasesti.

Dar fiindca toate le stii Tu - caci nu este zidire nearatata inaintea Ta, toate fiind goale si descoperite inaintea ochilor Tai -, de ce s-ar cuveni a spune stiutorului cele ce nu-Ti sunt necunoscute ? Insa si inima mi se zdrobeste, si sufletul, si cu totul intru adancul nedumeririi ma afund, aducandu-mi aminte ca pe cand pacatuiam nu am aratat nici cea mai mica fapta de pocainta. Si vremea taierii este aproape, sorocul mortii este de fata, dar vremea pocaintei nicaieri. Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu si este plin de durere si de intristare. Caci nepregatit fiind, cand socotesc si cercetez cele despre mine, nimic din destul spre dare de raspuns nu aflu, nici vreun chip si mijloc prin care ma voi izbavi de focul cel vesnic. Dar daca “dreptul abia se mantuieste”, eu, pacatosul, unde ma voi arata ? Si daca abia dupa multe scarbe, imparatia lui Dumnezeu este mostenita de cei vrednici, iar calea vietii este stramta si necajita, atunci eu, intru desfatare si intru neinfranare totdeauna petrecand, cum ma voi invrednici de mantuire ? Si daca “toata dreptatea omului este ca o zdreanta lepadata”, dar atata noroi si nedreptate cum se va socoti ? Si daca “pentru un cuvant desert trebuie sa dea cineva seama”, eu pentru atatea pacate, ce raspuns potrivit voi avea ? Vai, suflete, caci iata asa au sporit faptele noastre ! Scurta este viata si pentru putina vreme, iute trecand, si catre moarte trimitand. Dar vesnica este munca pacatosilor ca si imparatia dreptilor. Si viata nici unei din ele nu se curma prin moarte. Deci ce voi face ? Ce voi lucra ? In ce bezna ma voi arunca ? Infricosata este moartea, mai ales cea a pacatosilor, fiindca si rea este. Caci “moartea pacatosilor cumplita este”, dar “cu mult mai infricosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului celui viu”, din care nimeni nu va putea sa ne scoata.

Deci, cand va veni sa Se slaveasca intru sfintii Sai si sa rasplateasca fiecaruia dupa lucrurile lui, cand scaunele se vor pune si nemitarnicul Judecator infricosat va sedea, cand raul cel de foc va trece pe dinainte, si stralucirea si bucuria dreptilor gatite se vor arata si toate milioanele ingerilor si toti oamenii cei din veac, impreuna cu toata zidirea, cea vazuta si cea gandita, cu cutremur vor sta de fata, ce voi face eu atunci ? De rusine plin fiind, de constiinta mustrat, de toata indrazneala si darea de raspuns lipsit, suspin din toate partile. Ah, rele ! Ce voi plange mai intai, ce voi suspina apoi, pentru ce ma voi tangui ? Pentru lipsirea de bunatati sau pentru chinul durerilor ? Pentru nemarginirea muncii sau pentru despartirea de Dumnezeu ? Plangi, ticaloase suflete, aducandu-ti aminte de cele ce te vor intampina dupa iesirea din trup, caci vor fi foarte grele si dureroase. Si striga:
Dumnezeul Puterilor, Dumnezeule cel vesnic, Dumnezeul milei si al indurarilor, sa nu ma parasesti ! Sa nu ma treci cu vederea ! Sa nu departezi de la mine mila Ta ! “Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele !” Ca stiu milostivirea Stapanului meu, stiu nepomenirea de rau a Iubitorului de oameni si ca voitor al milei este, “Care nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. Si “Care voieste ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie”, mai ales cei ce se intorc de la pacat. Caci “nu a venit sa cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta”. Caci “nu au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei ce rau patimesc”. Deci, asa aflandu-ma si asa socotind, nu ma abat din nadejdea cea buna, nici nu ma deznadajduiesc de mantuirea mea.

Acum am inceput a grai catre Domnul meu: “Eu sunt pamant si cenusa”, “vierme si nu om, ocara a oamenilor si defaimare a norodului”. “Da-mi mie cuvant intru deschiderea gurii mele”, Cel ce dai rugaciunea celui ce se roaga, caci de la Tine este “toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorandu-se de la Tine, Parintele luminilor”, ca sa ma rog dupa cuviinta si sa cer cele de folos, si sa nu ma intorc smerit si rusinat, ci dobandind cele ce am nadajduit. Si asa ma voi duce, bucurandu-ma intru deplina adeverire a inimii.

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, ca spre Tine a nadajduit sufletul meu. Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt ! Doctorul sufletelor si al trupurilor, ca si cum as sta inaintea infricosatului Tau Scaun, ca si cum m-as atinge de preacuratele Tale picioare, asa ma rog, si cer, si ma supun, cu zdrobita si smerita inima: Curateste-ma pe mine, pacatosul. Iarta-mi mie, netrebnicul si smeritul. Cauta din sfant lacasul Tau spre ticalosia mea ! Priveste dintru inaltimile Tale cele sfinte spre rugaciunea smeritului robului Tau si nu trece cu vederea rugaciunea mea. “Slabeste-ma, ca sa ma odihnesc mai inainte de a ma duce” acolo deunde nu ma voi mai intoarce. Ca un om am pacatuit, ca un Dumnezeu iarta-ma. Caci Tu cunosti, Stapane, alunecarea lesnicioasa a firi omenesti si cum ca “plecat este cugetul omului cu osardie spre cele rele, inca din tinerete”. Adu-Ti aminte ca din pamant suntem. Adu-Ti aminte ca Tu singur esti curat si fara de prihana si neintinat, iar noi toti intru certari si canonisiri suntem. Adu-Ti aminte de indurarile Tale cele din veac si de mila Ta, si sa nu ma osandesti cu faradelegile mele, nici sa-mi rasplatesti dupa pacatele mele. Stiu multimea faradelegilor mele, ca mare este si fara numar. Dar stiu si noianul iubirii Tale de oameni, ca nemarginit este si nebiruit. Ca Tu esti cel ce ridici pacatul lumii, Care te-ai pogorat din cer pe pamant, ca sa cauti oaia cea ratacita si pierduta, Pastorul cel bun, Cel ce iti pui sufletul pentru oi, si ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, dintru care cel dintai sunt eu.

Miluieste, Milostive, faptura mainilor tale ! Sa nu te scarbesti de mine, nevrednicul, ci indura-Te spre faptura Ta. Cel ce pentru mine cruce ai rabdat si semnele ranilor ai primit si m-ai vindecat, sterge ranile mele cu leacul milostivirii si cu buretele iubirii de oameni. Caci toate le poti si nimic nu iti este Tie cu neputinta. Da umilinta inimii mele ceie impietrite, usureaza-mi greutatea constiintei, primeste lacimile mele si suspinarea ca pe ale desfranatei si ca pe ale lui Petru, cel dintai dintre Apostoli. Primeste-mi aceasta marturusire si pocainta, Cel ce ai primit gandul bun al talharului pe cruce. Primeste rodul buzelor mele ca pe o jertfa vie, bine primita intru miros de buna mireasma.

Ma rog, imblanzeste-Te! Ma rusinez, indupleca-Te! A pacatuit si Manase imparatul, dar nu s-a pierdut, pentru ca s-a cait. A pacatuit si David mai inainte de acela, dar plangandu-si pacatul, s-a miluit. Multe pilde de acest fel am, care potolesc si mangaie mahniciunea mea, care gonesc de la mine deznadajduirea, si hranesc nadejdea mantuirii mele. Mangaie si Tu inima mea, Parintele indurarilor si Dumnezeu a toata mangaierea. Odihneste-o si fa-i bine cu izvorul milei Tale si al bunatatilor. Multe ai facut din veac, mari si minunate, slavite si infricosate, carora nu este numar. Iar daca pe mine, curvarul, ma vei mantui, mai multa si mai mare minune vei face. Ca atat de mare este puterea milostivirii si a iubirii Tale de oameni, incat si din noroi margaritar face si din fiu al gheenei fiu al imparatiei savarseste.

Si inca voi striga catre Tine, Domnul meu, si catre Dumnezeul meu ma voi ruga: Ocarmuieste ramasita vietii mele dupa voia Ta. Intareste-ma intru frica Ta. Intemeiaza-ma intru dragostea Ta si cu multimea bunatatii Tale sfarsit bun si vrednic iubirii Tale de oameni daruieste-mi. Cauta cu mila si cu iubire de oameni spre oasele mele si spre incheieturile mele si spre toata alcatuirea fapturii mele si la loc de repaos si de odihna calauzind ticalosul meu suflet, asaza-l. Caci multe lacasuri sunt la Tine, fiecaruia dupa vrednicie impartindu-i.

Si inca ma rog si cer: Da, Doamne, si dar de pricepere nevredniciei mele ca sa inteleg cele bine placute Tie si de mie folos. Si nu numai sa le inteleg, ci sa le si implinesc, ca sa nu fiu biruit si sa nu fiu impreuna cu cei deserti, sa nu faptuiesc cele necuvioase. Prin nemarirea desarta sa ma smeresc impreuna cu cei smeriti, cu cei ce patimesc impreuna sa patimesc, celor ce gresesc sa le iert. Pentru ca stiu ca de nu voi ierta, nu mi se va ierta. Pentru aceasta ma rog: Iarta toate tuturor celor ce imi gresesc mie, caci nu ei sunt de vina, ci eu, ticalosul, cel ce nu fac voia Ta si nu pazesc poruncile Tale. Celor ce ma iubesc pe mie, rasplateste-le cu bogatele Tale daruri. Pe parintii cei duhovnicesti si fratii pe care mi i-ai dat, miluieste-i Milostive, ca si pe mine, cu judecatile pe care le stii, indurandu-Te cu iubire de oameni.

Aceste cuvinte ale rugaciunii mele sa mijloceasca pentru mine si cat traiesc si dupa ce voi muri eu. “Sa se indrepteze marturisirea aceasta si lacrimile ca o tamaie inaintea Ta”. Astept in fiecare zi moartea cea de netrecut. Trupul meu cel ticalos ingroparii dandu-se, se va strica, si Tu il vei invia, datatorule de viata nepieritor, in vremea Invierii. Iar duhul meu in mainile Tale il pun.

Odihneste, Sfinte Stapane, intru lumina viilor si in lacasul celor ce se veselesc si pe parintii, stramosii, si pe fratii mei, robii Tai binecredinciosi, si pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, sa ma rog pentru dansii, si tuturor celor ce intru buna credinta s-au savarsit, iarta-le. Caci, desi am pacatuit, dar nu ne-am departat de la Tine, nici “am intins mainile noastre catre dumnezeu strain”, ci pe Tine Te-am cunoscut, si pe Tine Te-am iubit, si intru Tine am crezut, si Tie ne inchinam, Unuia Dumnezeu in Treime, catre Tine ne rugam, si intru Tine nadejdile mantuirii le punem. Miluieste-ne pe noi dupa mare mila Ta, si ne mantuieste intru Imparatia Ta cea cereasca.

Cu adevarat, Doamne al meu, Doamne, asa sa se faca acestea intru noi, cei ce nadajduim spre Tine, pentru cea multa si necovarsita bunatate a Ta si pentru milostivirea si iubirea Ta de oameni cea negraita, pentru rugaciunile preaslavitei, prea laudatei, preabinecuvantatei si cu dar daruitei, Preasfintei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioarea Maria, ale Puterilor celor ceresti si intelegatoare si ale tuturor sfintilor care din veachine Ti-au placut Tie. Amin. Amin. Amin."

"Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toata milostivirea si indurarea, Care ai nemasurata mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni, cazand acum catre a Ta slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe mine nevrednicul robul Tau. Te slavesc, Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si Facator de bine. Si iarasi cazand inaintea Ta, iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri, ca si de acum inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea de Tine si de aproapele meu. Izbaveste-ma de tot raul si necazul. Darueste-mi liniste si ma invredniceste ca in toate zilele vieti mele totdeauna multumire sa-Ti aduc si sa graiesc si sa cant cele preabune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin."

1734. Sfînta Scriptură este cartea care cuprinde istoria descoperirilor dumnezeieşti, scrisă de prooroci şi apostoli. Sf. Scriptură a Vechiului Testament cuprinde 39 cărţi canonice şi 13 necanonice, în total 52 de cărţi, iar Noul Testament 27 de cărţi toate canonice, în total 66 de cărţi canonice şi 13 necanonice, care se cuprind în Biblia Sf. Sinod. "Toată Scriptura de Dumnezeu este-insuflată şi de folos să se înveţe (adevărurile de credinţă morală şi de cult), să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune cu evlavie, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul pregătit spre tot lucrul bun" (II Tim. 3, 15-16) V. Catehizarea, Predica.
1735. Clericii şi orice creştin au datoria să citească Sfînta Scriptură sub îndrumarea bisericii, adică a scrierilor păstorilor ei care au tîlcuit şi tîlcuiesc Scriptura, ca să nu înţeleagă ceva greşit (Deut. 31,9-13; Iosua 8, 34-35; I Regi 23, 2; Neocez. 8,1-10; Iez. 35,1-3, 34, 2; Ier. 23, i; I Cor. 6,16). "Dacă vei citi Scriptura te întăreşte mult în credinţă şi te vei uni mai strins cu Hristos al cărui trup şi membru eşti ".-Const. Ap. I, 6; V. Dogmele).
136.-"Dacă cineva cărţile necinstitorilor de Dumnezeu cele cu titluri false (apocrife) le-ar răspîndi în biserică ca sfinte, spre vătămarea poporului şi a clendui acela să se caterisească".-Apost. 60.
Y12H.-"Istoriile mucenicilor (Vieţile sfinţilor) cele plăsmuite fals de către vrăjmaşii adevărului, cu scopul de a necinsti pe mucenicii lui Hristos şi să ducă la necredinţă pe cei ce le citesc, hotărîm să nu se folosească în biserică ci să se ardă, iar cei ce le susţin ca adevărate, să fie daţi anatemii".-l ec. 63.
1734.-"Cărţile Vechiului şi Noului Testament şi ale sfinţilor propovăduitori, nimănui nu este îngăduit a le strica, sau a le sfirteca, sau a le da spre nimicire librarilor sau anticarilor, afară de cazul cînd s-au stricat de tot de vechime şi de molii sau au putrezit. Cel ce va face acest lucru să fie afurisit pe un an. Asemenea să fie afurisit şi cel ce le cumpără (pentru cîştig mîrşav), sau ar voi să le distrugă (din duşmănie), fără a le păstra pentru folosul său sau al altuia". VI ec. 68.
1735. -"Ţoale scrierile mincinoase, socotite ca nişte jucării copilăreşti şi jocuri nebuneşti, care s-au scris contra sfintelor icoane, trebuie să se depuie la episcopia Constantinopului spre a se depozita împreună cu celelalte cărţi eretice. Dacă cineva le va ascunde, (apărînd erezia din ele) fie episcop, fie prezbiter, fie diacon, să se caterisească, iar de va fi laic sau monah să se afurisească". -Vil de cărţi apocrife) cărţile care se numesc bronlologia (despre trăznete) şi seiincromia (despre lună) şi calandologia (despre ghicirea viitorului) fiindcă toate sînt necurate". -SI". Nichifor 4(1.
1747. -"Nu se cuvine a primi ca bune Apocalipsul lui Esra şi Zosirnu (fiind apocrife, scrise de eretici) şi cele două cărţi ale Sf. Gheorghe şi ale Sf. Mucenici Chiric şi lulita, nici cartea lui Diadoch (altele nu cele de azi) fiindcă sînt lepădate şi neprimite de biserică", -si. Nichifor4i.
1748.- "...Găsim scăpare la evanghelie că la trupul lui Hristos şi la apostoli ca la preoţimea bisericii. Insă iubim şi pe prooroci căci ei au vestit evanghelia, au nădăjduit şi au aşteptat pe Iisus întm carele au crezut şi s-au mîntuit, fiind în unire cu Iisus Hristos, sfinţi vrednici de iubit şi admirat, mărturisiţi mai tîrziu de Iisus Hristos şi număraţi împreună cu sfinţii din evanghelia nădejdii tuturor" -sf. Ignatie lip. C. Filad. 5.
1749. -"Încă credem că dumnezeiasca Scriptură este de Dumnezeu dată (Theditacton) şi pentm aceasta fără îndoială, datori sîntem să credem în eu şi nu în alt chip, ci aşa precum biserica sobornicească a interpretat-o şi p/vdat-o. Căci toată nemşinarea ereticilor primeşte dumnezeiasca Scriptură, dar o falsifică, fotosindu-se de metafore şi de echivociiri şi de sofismele
înţelepciunii omeneşti, împreunînd ceea ce nu este de împreunat şi jucîndu-se cu lucruri nepotrivite pentru joc. De altfel, dacă ar putea să aibă zilnic altă părere asupra Sfintei Scripturi, n-ar mai f biserica cea sobornicească prin hanii lui Hristos, biserica pînă azi, avînd o unică
convingere despre credinţă şi crezînd întotdeauna în acelaşi fel şi neschimbat; ci s-ar fărimiţa în nenumărate părţi, şi ar cădea în erezii, şi n-ar muifi biserică sfîntă, stîlpi şi întărirea adevărului (l-:ic&. 2,27). ci ceea ce este blasfemie, de imaginat şi nelegiuire de gîndit căci atari lucruri le vestesc dînşii - biserica celor înrăutăţiţi, după cum se pare că este, fără îndoială, cea a ereticilor mai ales cea a Calvinilor, care (nu se ruşinează a se învăţa (le Ia biserică şi apoi de a se lepăda de
ea cu răutate). De aceea credem că şi mărturia bisericii soborniceşti nu valorează mai puţin decît aceea pe care o posedă dumnezeiasca Scriptură. Fiindcă unul şi acelaşi Duh Sfint este ajutorul amîndonira, este acelaşi lucru să ne instniim deopotrivă şi de către Scriptură şi de către biserica cea sobornicească. Apoi este firesc ca orice om vorbind numai după mintea sa, să amăgească pe alţii şi să fie amăgit, pe cînd Biserica cea Sobornicească care niciodată n-a vorbit şi nu vorbeşte de la sine, ci din Duhul lui Dumnezeu (care şi pe învăţător îl îmbogăţeşte) neîntrerupt în veci este în deobşte cu neputinţă să greşească, nici peste tot să amăgească, nici să fie amăgită, ci este biserica asemenea cu dumnezeiasca Scriptură, nerătăcită şi totdeauna avînd aceeaşi autoritate". -Pavăza Ort. Dccr. II.
1750. -" Dacă Sfîntă Scriptură trebuie să se citească în general de toţi creştinii? R. Nu. Ştim că toată Scriptura este insuflulă (inspirată) de Dumnezeu, şi folositoare şi că aduce cu sine o astfel de necesitate, încît fără de ea este imposibil de a fi cumva bine credincios. Cu toate acestea, nu trebuie citită aceasta de toţi, ci numai de aceea care se cufundă în adîncimile spiritului şi care ştiu în ce chip se cercetează Sfînta Scriptură, şi se învaţă, şi peste tot se citeşte. Pentru aceea care sînt neexercilaţi, sau care primesc învăţăturile Scripturii fără discernămînt, sau numai după literă, sau după oarecare alt chip străin de evlavie, - Biserica cea sobornicească, după ce a cunoscut din experienţă paguba, învaţă că citirea nu le este îngăduită. De aceea oricărui om evlavios, îi este permis a asculta Scripturile, ca să creadă cu inima spre dreptate şi să mărturisească cu gura spre mîntuire (Rom. 10, 10); iar a citi unele părţi ale Scripturii şi mai ales ale Testamentului Vechi se interzice pentru amintitele pricini, şi altele asemenea acestora. Şi este la fel a porunci celor neexercilaţi a nu cili toată Scriptura, precum copiilor a le impune să nu se atingă de hrană tare". Pavăza Ort. xvm.
întreb. 1.
1751. -"1. Dacă este înţeleasă Sfînta Scriptură de toţi creştinii care o citesc'/ R: Dacă ar fi lămurită Sfînta Scriptură pentm creştinii care o citesc, n-ar îndemna Domnul pe toţi creştinii ce doresc a afla mîntuire, a o cerceta (Ioan 5, 39) şi în deşert ar fi zis Pavel (I Cor 12. 28) că harisma (harul special) învăţăturii este pusă în Biserică de Dumnezeu. Şi nici Petru (II Petru 3, ld) n-ar fi zis despre epistolele lui Pavel că sînt greu de înţeles. Deci, este evident că Scriptura are multă profunzime şi măreţie de idei şi că are trebuinţă de bărbaţi de ştiinţă şi dumnezeieşti, spre cercetare, înţelegere adevărată, cunoştinţă dreaptă şi în conformitate cu toată Scriptura şi cu autorul şi Sfîntul Duh. Astfel, celor renăscuţi, deşi le sînt cunoscute credinţa despre Treime şi întruparea Fiului lui Dumnezeu, patimile, învierea şi înălţarea la ceruri, cuvîntul despre renaştere şi judecată -pentru care mulţi n-au pregetat a suferi şi moaiie- totuşi, nu este necesar, ci mai ales le este imposibil tuturor de a şti şi aceea că Sfîntul Duh le arată numai celor exercitaţi întru înţelepciune şi sfinţenie" -Pavăza Ort. Decr. XVIII, întreb 2.
1752. -" Care sînt cărţile numite Sfînta'Scriptură? R. Urmând canonul bisericii soborniceşti, numim Sfînta Scriptură toate acele cărţi pe care Ciril le numără, adunîndu-lc după sinodul din Laodiceea r>o, şi pe lîngă acestea, acelea care în chip neînţelegător şi nepriceput sau din rea voinţă, le-a numii în chip simplist şi nedefinit apocrife, adică Tobie, Iudit, din Ester afară de cele zece capitole încă şase, din Ezdra încă o carte, Banih, Cîntarea celor trei tineri, cuprinsă în capitolul al treilea din Daniel, Istoria Suzanei, Istoria Balaurului sau a lui Bel, înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah şi cele trei cărţi ale Macabeilor, Căci noi credem că alături de alte cărţi autentice ale Sfintei Scripturi şi acestea sînt părţi autentice ale Sf. Scripturi, căci biserica cea sobornicească ne-a predat atît Dumnezeieştile şi sfintele evanghelii, cît şi celelalte ca fiind părţi adevărate ale Scripturii şi că acestea (necanonice) sînt fără îndoială părţi autentice ale Scripturii şi tăgăduirea acestora înseamnă refuzarea acelora. Dacă însă cumva se pare că nu întotdeauna au fost numărate toate de toţi, cu toate acestea şi aceste cărţi necanonice sînt numărate de sinoade şi de foarte mulţi teologi, din cei mai vechi şi cei mai vestiţi ai bisericii soborniceşti şi sînt socotite că fac paite din întreaga Scriptură(după Apost. 85; Grigore Teologul I) pe acestea toate le considerăm şi noi cărţi canonice şi le recunoaştem drept Sfînta Scriptură". -Pavăza Ort. Decr. VIII. întreb. 3.
H53.-"Cărţile Testamentului Vechi care trebuie să se citească sînt: 1. Facerea lumii; 2. Eşirea din Egipt; 3. Leviticonul; 4. Numerii; S.A doua lege; 6. Iisus Navi; 7. Judecătorii şi Rut; 8. Ester; 9. Ale împăraţilor întîia . şi a doua; 10. Ale împăraţilor a treia şi a patra; 11. Paralipomena întîia şi a doua; 12. Ezdra întîia şi a doua; 13. Cartea psalmilor 150; 14. Pildele lui Solomon; 15. Eclesiastul; 16. Cîntarea cîntărilor; 17. Iov, 18. Cei doisprezece prooroci; 19. Isaia; 20. Ieremia şi Bamh; Plîngerile şi epistolele; 21. Iezechiel; 22. Daniel. Iar ale Testamentului Nou acestea: Patru Evanghelii: Matei, Marcu, Luca, Ioan: Faptele Apostolilor,- şapte epistole catolice, a lui Iacov una, a lui Petru două, a lui Ioan trei, a lui Iuda una; paisprezece epistole ale lui Pavel: către Romani una, către Coiinleni două, către Galateni una, către Efeseni una, către Filipeni wia, către Coloseni iuta, către Tesaloniceni două, către Evrei una, către Tit una, şi Către! Filimon Wia" (Apocalipsa).-Laod. 60.
1154.-"Dar cel ce rămîne numai la litera Scripturii, are ca singură stăpînitoare peste fire simţirea (percepţia) prin care se manifestă acţiunea sufletului faţă de trup. Căci litera, dacă nu este înţeleasă duhovniceşte, e mărginită în conţinutul ei de simţire, care nu îngăduie să străbată înţelesul celor scrise pînă la minte. Iar dacă litera se adresează numai simţirii, lot cel ce primeşte litera în chip iudaic numai ca istorie, trăieşte după trup, suponînd în flecare zi, prin aplicarea voiei moartea păcatului, din pricina simţirii celor vii neputînd să omoare cu duhul faptele trupului, ca să trăiască viaţa cea fericită în Duh, "Căci de vieţuiţi după trup, veţi muri" zice dumnezeiescul apostol, "iar de omorîţi cu duhul faptele trupului, veţi trăi" (Rom. 8,13). Drept aceea, aprinzînd făclia, adică raţiunea care aduce lumina cunoştinţei prin contemplaţie şi fapte, să nu o punem sub obroc, ca să nu fim osîndiţi, ca unii ce mărginim la literă puterea necuprinsă de minte a înţelepciunii, ci în sfeşnic, adică în Sfîntă Biserică, pe culmea contemplaţiei' adevărate, ca să răspîndească asupra tuturor lumina dumnezeieştilor dogme". -Piioc HI, p. 267.

(Ieromonah Nicodim Sachelarie) despre Sfînta Scriptură, "Pravila Duhovnicească"Ediţia a lll-a
Editata de Parohia Valea Plopului Jud. Prahova 1999.
sursa: www.dictionarortodox.blogspot.com

Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte şi invizibile au fost create şi sunt ocupate de ei. Bauer, Pirlet, Caillard, Lacorne, Morin, Francken, Moise Cohen, Isaac Long, întemeietorii Francmasoneriei gradelor superioare din Franţa şi America au fost toţi evrei. În Ungaria majoritatea Francmasonilor erau evrei, iar conducerea era aproape exclusiv în mâna lor. „Biserica israelită e aliatul nostru firesc, ea ne sprijină şi o mulţime de iudei sunt în rândurile noastre”.[1] În Germania lojile dependente de Marea Lojă din Hamburg erau la fel ocupate de o mare majoritate de evrei. În Turcia conducătorii Francmasoneriei erau pe la 1909, evrei. Tot aşa în Italia, şeful Francmasoneriei era faimosul evreu Ernesto Nathan, care a ajuns primar al Romei.

Masoneria nu este numai o simplă reuniune filantropică sau şcoală filosofică, ci alcătuieşte un sistem mistagogic, care reaminteşte de vechile religii sau culte misteriaco-păgâne, din care îşi trage obârşia, alcătuind o urmare şi o reînviere a lor... Raportul acesta al masoneriei cu religiile misteriace se vede de altfel şi din cele ce au loc şi se săvârşesc în timpul iniţierilor. Căci, după cum în cele ce au loc în misterele idolatre vechi se relua drama luptelor şi a morţii zeului misteriac şi prin reluarea aceasta mimică a dramei acesteia, cel ce se iniţia murea dimpreună cu patronul religiei misteriace – care întotdeauna era o persoană mitică simbolizând soarele sau natura, care murea iarna şi reînvia primăvara - , tot aşa şi în iniţierea celui de al treilea grad al Francmasoneriei. Într-adevăr treapta aceasta a iniţierii alcătuieşte o expunere dramatică a morţii protectorului masoneriei, Hiram, şi un fel de reluare dramatică a morţii acestuia în care, cel ce urmează a fi iniţiat suferă dimpreună cu el, fiind rănit în aceleaşi organe şi în aceleaşi locuri ale corpului ca şi Hiram... Astfel Francmasoneria, în chip clar, este o religie misteriacă cu totul diferită, separată şi străină de religia creştină... Masoneria are slujbe religioase proprii, ca ceremonia învierii în chip de lup, sau botezul masonic, ceremonia recunoaşterii căsătoriei sau căsătoria francmasonă, parastasul francmasonic, inaugurarea templului masonic etc.”[2]

[1] Revista Francmasonilor din Ungaria, Acacia, 1908, nr. 62.

[2] Oswald Wirth, Francmasoneria pe înţelesul adepţilor săi. Bucureşti, Editura RAO, 2005.

Mai multe detalii pe : Adevărul despre masonerie

Troparul gl. al 4-lea:

Precum rugul ce ardea şi nu se mistuia, aşa şi Sfânta Ta Icoană Făcătoare de Minuni, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, luminează părţile Crasnei, izvorând din belşug minuni şi arătând lumii a Ta mijlocire către Dumnezeu, pentru poporul nostru creştinesc.
După rugăciunile începătoare:
Condacele şi Icoasele:

Condacul 1
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, de toate neamurile pururea fericită, primeşte laudele nevrednicelor buzelor noastre, care-ţi cântă minunile, şi-ţi strigă: Bucură-te, lauda Crasnei şi podoaba plaiurilor noastre, şi a întregului nostru pământ.

Icosul 1
De cetele îngereşti eşti înconjurată împărăteasă, care în cântări de laudă te fericesc, că pe Hristos Lumina cea neînserată L-ai purtat în pântecele tău cel fecioresc. Iar noi păcătoşii cu sârguinţă, cântări îţi aducem şi cu umilinţă strigăm:
Bucură-te, Locaşul lui Dumnezeu Celui neapropiat, că în pântecele fecioresc pe Izvorul Vieţii ai purtat;
Bucură-te, a îngerilor neîncetată mirare, că te-ai învrednicit de Dumnezeiasca întrupare;
Bucură-te, lucrare neînţeleasă cu gândul, căci cu milele tale ai acoperit pământul;
Bucură-te, stea strălucitoare de la Răsărit, că lumea spre mântuire o ai povăţuit;
Bucură-te, Luceafăr al zilei viitoare, din care izvorăşte Lumina veşnicului Soare;
Bucură-te, leagăn ceresc, Dumnezeiască alinare;
Bucură-te, că în el dispare orice întristare;
Bucură-te, bună călăuză către Locaşurile cele cereşti;
Bucură-te, vindecarea de boli şi răni sufleteşti;
Bucură-te, grabnică alinătoare, rănilor de suflet vătămătoare;
Bucură-te, căci cu Fiul Tău şi Dumnezeul nostru ne împaci;
Bucură-te, mângâietoarea celor cu duhul săraci;
Bucură-te, lauda Crasnei, Podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ;

Condacul al 2-lea:
Toată obştea creştinească se minunează, văzând cum luminezi întregul pământ şi mulţime de milostiviri reverşi pe acest binecuvântat ţinut. Văzând această minunată binecuvântare, aducem lui Dumnezeu cu umilinţă cântare: Aliluia.

Icosul al 2-lea:
Văzând a creştinilor din Crasna amara durere, fiind prea mică a bisericii încăpere; cugetul parohului l-ai luminat cu neînţeleasă minune, îndemnându-1 să zidească un nou lăcaş de rugăciune. Pentru multa ta îndurare, Maică Preacurată îţi aducem această cântare:
Bucură-te, Purtătoarea Luminii cereşti, că darul profeţiei celor aleşi împărţeşti;
Bucură-te, că gândul cel bun îl luminezi şi cu o mână nevăzută îl plineşti;
Bucură-te, izvor de apă cristalină, în care se oglindeşte Puterea Divină;
Bucură-te, că bune planuri descoperi în gând şi cuvânt, apoi le înfăptuieşti, pe toţi minunând;
Bucură-te, că pentru a Dumnezeiescului Cuvânt semănare, desţeleneşti a sufletului împietrire;
Bucură-te, că în al sufletului ogor cu sârguinţă, răsădeşti sămânţa de umilinţă;
Bucură-te, scut care de viforul învolburării lumeşti, frageda mlădiţă ocroteşti;
Bucură-te, bună a conştiinţei mustrare celor ce se abat de la calea mântuirii;
Bucură-te, dreaptă povăţuitoare a celor ce călătoresc pe cărarea îngustă;
Bucură-te, că din al patimilor ocean, luminezi calea la al mântuirii liman:
Bucură-te trainică scară de ridicare, din ale deznădejdii cumplite gheare;
Bucură-te luceafăr minunat de călăuzire, ce luminezi calea celor din rătăcire;
Bucură-te lauda Crasnei, Podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ.

Condacul al 3-lea:
Voind creştinii din Crasna să-şi zidească biserică şi, fiind încercaţi de ispititorul, au căzut. S-au rugat către tine Născătoare de Dumnezeu, citind cu evlavie Acatistul sfântului tău Acoperământ, iar tu, Maică, umbrind cu sfântul tău Acoperământ plaiul nostru, de primejdie i-ai păzit şi le-ai dat spor la lucru. Văzând minunile tale se bucurau şi
cântări de laudă lui Dumnezeu înălţau: Aliluia.

Icosul al 3-lea:
Săvârşind lucrarea zidirii bisericii şi închinându-o preasfântului tău Acoperământ, au întâmpinat credincioşii; pe fraţii ce veneau să împărtăşească bucuria împreună. Atunci tot poporul a văzut minune smulgându-se prosopul de pe Sfânta Cruce din procesiune şi înălţându-se către cer, cu mâna ta nevăzută l-ai aşezat pe el pe icoana cu Acoperământul tău. Pentru nemăsurata ta binecuvântare, aducem ţie, Măicuţă, această cântare:
Bucură-te, Apărătoare mult iubită, de Dumnezeu dăruită creştinilor;
Bucură-te pom ce ai rodit Lumină strălucitoare, adăpostul lumii de a ispitei vâltoare;
Bucură-te, limanul mângâietor al lumii, ce potoleşti urgia furtunii;
Bucură-te, că sub sfântul tău Acoperământ, ai pus pocăinţă sufletului înfrânt;
Bucură-te, rază cu strălucire neapusă, de harul Sfântului Duh adusă;
Bucură-te corabie sfântă nefăcută de mână, însoţitoare celor ce merg în ţară străină;
Bucură-te că ai voit ca şi în Bucovina, să binecuvintezi locul ca pe a ta grădină;
Bucură-te potir de mireasmă bună, mântuirea celor ce în jurul tău se adună.
Bucură-te grabnică îndreptătoare a celor ce pornesc pe căi înşelătoare.
Bucură-te, nor luminos ce ai umbrit pământul;
Bucură-te, zare senină ce luminezi gândul;
Bucură-te, că prin a ta mijlocire ocroteşti de urgie întreaga omenire:
Bucură-te, lauda Crasnei, Podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ;

Condacul al 4-lea:
Aducând pentru cei adormiţi parastase şi rugăciuni, în sobor de preoţi şi de creştini şi ieşind la sfinţirea apei în zi senină, s-a văzut pe cer o mare minune. Iar dreptcredincioşii văzând cercetarea Dumnezeiască, cu lacrimi au cântat lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 4-lea:
Având dragoste către sufletele creştinilor celor răposaţi, prin rugăciunile tale şi prin milostivirea lui Dumnezeu, ziua în amiaza mare, între turnurile Bisericii s-au arătat sufletele răposaţilor în multicoloră zare. Pentru a ta Stăpână către Dumnezeu solire, îţi aducem aceste cântări de mulţumire:
Bucură-te, al înţelepciunii cuvânt, ce stai mijlocire între cer şi pământ;
Bucură-te, maică ce locuieşti între sfinţi, dar porţi grijă şi de cei adormiţi;
Bucură-te, că ale noastre smerite rugăciuni ca într-un potir lui Dumnezeu le aduni;
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare, pentru cei adormiţi la Dumnezeu rugătoare;
Bucură-te, rază dulce de curcubeu, prin care continuă legământul cu Dumnezeu;
Bucură-te, ramură a porumbelului, lui Noe vestire, simbol al neamului creştinesc de mântuire;
Bucură-te, că după Sfânta Treime, cel mai mult ajuţi omenirii;
Bucură-te, că la vămi, de demonul înfricoşător, pe credincioşi îi acoperi cu al tău Sfânt Acoperământ;
Bucură-te, că în clipa morţii, din potirul milei tale reverşi mângâiere;
Bucură-te, că pe cei răposaţi întru fapte bune, îi înalţi la Tronul de slavă:
Bucură-te, că prin tine, în rai se revarsă lumina Dumnezeiescului Soare;
Bucură-te, lauda Crasnei, podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ.

Condacul al 5-lea:
În chip minunat ai fost înălţată la cer Preacurat Chivot al Dumnezeieştii întrupări, iar celor de pe pământ ai rămas mijlocitoare şi ne cercetezi cu bogatele tale îndurări. Pentru mila ta cea nemărginită faţă de noi, înălţăm Domnului minunata cântare: Aliluia.

Icosul al 5-lea:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, tu părăseşti a raiului mărire şi cobori pe pământ, lumii spre mântuire. Din mila Fiului tău ai venit în a Crasnei vale prin icoana făcătoare de minuni şi de mir izvorâtoare. Cu nemărginită bucurie şi recunoştinţă, cu lacrimi la tine cădem, cântând cu umilinţă:
Bucură-te, împărăteasă, ce stai de-a dreapta Fiului tău, în haine aurite împodobită;
Bucură-te, între fecioare Unica Născătoare, ce îţi pleci genunchii spre încoronare;
Bucură-te, Fecioară aleasă, că Dumnezeirea cu cununa slavei te încoronează;
Bucură-te, a Tatălui fiică mult iubită şi a Fiului Măicuţă mult dorită;
Bucură-te, a Duhului Mireasă nenuntită, de toate neamurile pururea fericită;
Bucură-te, că desfătarea raiului ai părăsit şi cu mila ta pământul I-ai umbrit;
Bucură-te că a creştinilor din Crasna locuinţă ai cercetat;
Bucură-te, că în cutremur, icoana ta cea Sfântă bisericii ai dat;
Bucură-te, împărţitoare de milă şi binecuvântări;
Bucură-te, din care pururea curg izvoare de vindecări;
Bucură-te, că în potirul milei tale, cu zel afunzi orice întristare;
Bucură-te, izvor de bună mireasmă şi scânteie ce sufletele luminează;
Bucură-te, lauda Crasnei, podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ;

Condacul al 6-lea:
Pe spatele icoanei Maicii sfinte în chip minunat, din lacrimile izvorâtoare de mir capul Mântuitorului s-a pictat şi ca un izvor nesecat de îndurări, din belşug revărsa creştinilor vindecări. Privind, Doamne, la izvorul milei Tale îţi aducem din suflet umilă cântare: Aliluia;

Icosul al 6-lea:
O, Măicuţă Sfântă, Lumină preacurată, vindecări reverşi din mila Ta cea bogată. Orice durere a celor ce suspină, o alinezi cu nevăzuta şi Sfânta Ta mână. Pentru nespusa ta milostivire, cu inimi curate îţi aducem mărire şi cântăm:
Bucură-te, Dogmă nouă, că în chip minunat, din lacrimi s-a pictat capul Domnului Hristos;
Bucură-te, Minune de lacrimi izvorâtoare;
Bucură-te, Izvor de mir, nemărginită îndurare;
Bucură-te, Biserică însufleţită ce în chip luminos ai arătat căci Capul Bisericii este Hristos;
Bucură-te, Izvor nesecat de Teologie, Zare strălucită a Ortodoxiei;
Bucură-te, necuprinsă de cuvânt comoară, ce te descoperi celor ce te adoră;
Bucură-te, Lumină neînserată, ce luminezi pe cei cu inima curată;
Bucură-te, celor mândri împotrivire, lăsându-i să cadă în rătăcire;
Bucură-te, Hrănitoarea celor umiliţi, că le desfătezi sufletul ca şi la sfinţi;
Bucură-te, că în această lume trecătoare, îndulceşti viaţa cu a ta alinare;
Bucură-te, Rouă curată a dimineţii, care împrăştie negura tristeţii;
Bucură-te, Izvor de miere şi lapte, pentru sufletul rănit de păcate;
Bucură-te, Lauda Crasnei, Podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ;

Condacul al 7-lea:
Ne-ai auzit, Maică Preacurată rugăciunile şi ne-ai ocrotit de revărsările apelor, iar în vreme de secetă ne-ai rourat câmpiile, fiindu-ne totdeauna mijlocitoare către Domnul. Noi slăvind îndurările tale de Maică cu mulţumire cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 7-lea:
Binecuvântarea anotimpurilor eşti, ca în feciorescul tău pântece ai purtat Rodul vieţii neveştejit adică pe Cel ce poartă toate. De toată suflarea, în cer şi pe pământ, eşti preaslăvita şi lăudată în rugă şi-n cânt:
Bucură-te, a primăverii revenire, ce trezeşti sufletele din amorţire;
Bucură-te, că prin nespusa ta îndurare, ai ocrotit câmpiile de-a apelor revărsare;
Bucură-te, umbră mângâietoare ce potoleşti a arşiţei dogoare;
Bucură-te, că pământul însetat cu rouă milei taie l-ai adăpat;
Bucură-te, Bunavestire, căci cununa anului se încheie prin a ta Adormire;
Bucură-te, linişte în viscol şi furtună, iar în necazuri adăpostire bună;
Bucură-te, mână salvatoare şi-n calea vieţii bună povăţuitoare;
Bucură-te, Scară a Cuvântului sfânt, ce faci legătură între cer şi pământ;
Bucură-te, Crin nesupus vestejirii, din care izvorăşte lumii mântuire;
Bucură-te, Viţă a Vlăstarului Sfânt ce ne-a izbăvit pe noi cei de pe pământ;
Bucură-te, Pom de Dumnezeu îngrijit, care Fruct Dătător de viaţă la toţi ne-ai rodit;
Bucură-te, că firea cea căzută din nou o ridici şi o faci fericită şi în cer şi aici;
Bucură-te, Lauda Crasnei, Podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ.

Condacul al 8-lea:
Călători şi trecători suntem pe acest pământ şi viaţa trece cum s-ar scutura o floare, iar moartea ne culege pe toţi la rând. La cine să alergăm şi cui să spunem noi necazurile, greutăţile şi lipsurile noastre dacă nu la tine Maică Sfântă. Nu ne părăsi pentru păcatele noastre, ci ne primeşte ca pe nişte orfani, că tu eşti bucuria celor sărmani, care cântă lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 8-lea:
Pe toţi credincioşii cu milă îi priveşti şi tuturor cu îmbelşugare vindecări le împărţeşti. Sufletele întristate cu bucurie le alini şi veghezi de-a pururi pe acei buni creştini, care-ţi cântă ţie aşa:
Bucură-te, scară văzută de Iacov, pe care îngerii coboară şi iar pleacă;
Bucură-te, Tron însufleţit şi sfânt a Celui ce a făcut totul, cer şi pământ;
Bucură-te, vas curat cu Duhul poleit şi de prooroci vestit;
Bucură-te, că darurile date la îngeri, făptura ta toate le strânge;
Bucură-te, chip luminos şi vioi, ajutor tuturor în nevoi;
Bucură-te, milă Dumnezeiască, ce petreci şi-n lumea pământească;
Bucură-te, maică a milostivirii, ce reînvii sufletele din amorţire;
Bucură-te, că atunci când greşim, tristă ne priveşti, iar când ne îndreptăm te înveseleşti;
Bucură-te, că a sufletului întristare, la privirea chipului tău dispare;
Bucură-te, izvor nesecat al desfătării celei cereşti;
Bucură-te, că în nimbul razelor Duhului Sfânt străluceşti;
Bucură-te, Biserică a milostivirii, care pe toţi îi aduci la mântuire;
Bucură-te, lauda Crasnei, Podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ.
Condacul al 9-lea:
Toate cetele îngereşti slăvesc revărsarea minunilor tale pe pământ, iar toţi cei care primesc ocrotirea ta şi facerile tale de bine, te binecuvintează, şi înalţă pururea către Domnul cântare: Aliluia.

Icosul al 9-lea:
Pe ritorii cei mult vorbitori îi arăţi, Născătoare de Dumnezeu, lipsiţi de pricepere, că nu înţeleg puterea făcătoare de minuni ce vine de la sfântă icoana Ta. De boli fiind vindecătoare şi în necaz grabnică ajutătoare, noi, cu dreptate Maica Domnului te mărturisim şi chipul tău prin cântări îl cinstim aşa:
Bucură-te, Sălaş necuprins cu gândul, că la înţelepţi le îndrepţi cuvântul;
Bucură-te, Lumină în veci neînserată, ce luminezi a sfinţilor ceată;
Bucură-te, Mărgăritar de-o frumuseţe rară, că inimile împietrite le prefaci în ceară;
Bucură-te, Piatră scumpă, nestemată, de cei buni Ia suflet binecuvântată;
Bucură-te, că aduci la pocăinţă pe cei mândri prin suferinţă;
Bucură-te, că pe cei mult vorbitori, în faţa minunii îi faci necuvântători;
Bucură-te, că prin ruga către Fiul tău scapi pe credincioşi din păcat şi din rău;
Bucură-te, că cei dornici de cereasca împărăţie, cu credinţă multă se roagă ţie;
Bucură-te, că din ispite tu eşti mântuire, iar celor slabi la suflet, le eşti luminare;
Bucură-te, adiere răcoritoare, că doar tu potoleşti a ispitei dogoare;
Bucură-te, că celor smeriţi le împărtăşeşti har, iar cei ce sunt mândri cerşesc în zadar;
Bucură-te, că înţelepciunea cea înşelătoare, o risipeşti ca pe o umbră trecătoare;
Bucură-te, lauda Crasnei, podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ;

Condacul al 10-lea:
Familiilor evlavioase le eşti sfânta binecuvântare şi le sporeşti roadele iubirii, iar celor curaţi le eşti model de neprihănire. Ocrotindu-i pe toţi de orice ispită, roagă-te Maică Sfântă şi du rugăciunile noastre Fiului tău, ale celor ce cântăm cântare lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 10-lea:
Liman de adăpostire eşti Preacurată Fecioară, celor ce plutesc pe marea acestei vieţi şi valurile tulburi ce se ridică asupra lor le potoleşti. Pentru aceasta, Preacurată Fecioară, îţi aducem cântare aşa:
Bucură-te, uşă prin care doar Domnul a trecut odată;
Bucură-te, că El trecând ai rămas Fecioară curată;
Bucură-te, lână plină de rouă Duhului Sfânt;
Bucură-te, mană cerească ce ai rourat pe pământ;
Bucură-te, munte umbrit în care a locuit Dumnezeu;
Bucură-te, chivot aurit că I-ai slujit Lui mereu;
Bucură-te, crin neprihănit, care eşti Domnului mult preaiubit;
Bucură-te, pajişte aleasă plină cu flori duhovniceşti;
Bucură-te, că Sfintei Treimi i-ai slujit şi-n rugă pentru creştini te-ai trudit;
Bucură-te, povăţuitoarea celor ce trăiesc în curăţie;
Bucură-te, binecuvântarea familiilor ce trăiesc cu dreptate;
Bucură-te, duhovnicească bucurie, celor ce te cheamă cu credinţă vie;
Bucură-te, Lauda Crasnei, Podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ.

Condacul al 11-lea:
Nu vom înceta să proslăvim noianul milostivirii tale ce se revarsă, Preasfântă Născătoare, din icoana ta cea făcătoare de minuni. Că din lacrimile îndurării tale, împleteşti cununi de vindecare, împărţindu-le tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă şi primind vindecare cântă lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 11-lea:
Preacuratul tău chip, zugrăvit în icoană, cu raze de minuni luminează şi din comoara cea neîmpuţinată a îndurărilor tale tuturora cu îmbelşugare daruri revarsă. Celor bolnavi, prin atingerea de icoana ta le dăruieşti vindecări şi pe toţi ce te cheamă îi uşurezi de poveri. Mâna ta nevăzută durerile afinează şi de puterea ta se cutremură duhul Cel rău şi oftează. De aceea noi ne bucurăm că te avem Apărătoare şi căzând înaintea ta îţi aducem aceste rugăciuni de mulţumire;
Bucură-te, luceafărul zilei celei neînserate, care în încercări alinezi suflete întristate;
Bucură-te, mângâietoarea celor ce sunt în suferinţă, că prin glasul tău cel blând îi întăreşti în credinţă;
Bucură-te, că păcatul - pricina bolii, îl pliveşti şi prin mărturisire sufletul îl curăţeşti;
Bucură-te, că prin atingerea de Sfântă Icoana Ta, pe măsura credinţei se vindecă orice boală;
Bucură-te, doctor fără de arginţi, că de tine credincioşii sunt tămăduiţi;
Bucură-te, că furturile le descoperi, iar pe fur de ruşine îl acoperi;
Bucură-te, că prin mustrare de conştiinţă, furul reda ce-a furat cu ştiinţă;
Bucură-te, maica milostivirii ce îndemni pe toţi spre limanul mântuirii;
Bucură-te, că pe cei robiţi de patimi îi curăţeşti prin pocăinţă cu lacrimi;
Bucură-te, maică Preacurată şi iubită care în mulţimea minunilor eşti proslăvită;
Bucură-te, lauda Crasnei, podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ;

Condacul al 12-lea:
La tine şi înaintea Chipul tău celui sfânt, aleargă totdeauna cei scârbiţi şi împovăraţi şi nu rămân neajutaţi. Că tu, Fecioară, ca ceea ce eşti plină de har pe toţi îi mângâi. Celor întristaţi le eşti alinare, celor năpăstuiţi te eşti apărătoare, celor bolnavi vindecare şi tuturor sufletelor de cele rele izbăvitoare. De aceea aducem cântare lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 12-lea:
Cântând minunile tale, Preasfântă Stăpână, şi mila ta faţă de creştini, te lăudăm, măcar că nu suntem vrednici să te cinstim cum se cuvine pe tine, Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Pe tine te laudă toate cetele cereşti, iar noi te rugăm, Măicuţă sfântă, să ne ocroteşti. Chipul tău cei sfânt noi îl cinstim şi cu umilinţă acestea îţi cântăm:
Bucură-te, diamant strălucitor, ce descătuşezi pe cei ce în păcate mor;
Bucură-te, împăcarea cu împăratul ceresc, a celor ce cu lacrimi se căiesc;
Bucură-te, necontenită desfătare celor ce merg pe-a mântuirii cărare;
Bucură-te, Rază sfântă care trezeşti pe toţi cei orbii sufleteşte;
Bucură-te, că suspinul îl primeşti cu blândeţe şi îi alini pe cei în tristeţe;
Bucură-te, a raiului uşă deschisă, ce chemi pe toţi să vină cu credinţă;
Bucură-te, că cei ce bat la poarta milostivirii tale, primesc binecuvântare;
Bucură-te, ceea ce cu smerenie, împreună cu El, ai suferit la răstignirea Fiului tău;
Bucură-te, că şi ale noastre dureri, cu milostivire Ie vindeci mereu;
Bucură-te, vas ales cel mult aşteptat, ce Mirul cel de preţ în tine ai purtat;
Bucură-te, că mireasma ce Dânsul a dat, tu pe tot pământul o ai revărsat;
Bucură-te, cea mai înaltă treaptă unirii, între Ziditor şi zidire;
Bucură-te, lauda Crasnei, Podoaba plaiurilor noastre şi a întregului nostru pământ;

Condacul al 13-lea:
O, mult cântată şi prealăudată Născătoare de Dumnezeu, uşurează poverile noastre ce le purtăm în călătoria vieţii. Primeşte rugăciunile noastre şi le înalţă la tronul Fiului tău şi Domnului nostru Iisus Hristos, izgonind de la noi toate ispitele vrăjmaşului; iar la plecarea noastră din lume, fii nouă Mijlocitoare; călăuzeşte-ne pe cărarea cea strâmtă şi ne scapă de muncile cele veşnice, ca să cântăm în veci lui Dumnezeu: Aliluia
(de 3 ori)
Apoi Icosul I: „ Preacurată Născătoare... "
şi Condacul I: „ Precum Rugul ce ardea şi... "


RUGĂCIUNE
O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară şi Doamnă! Primeşte de la noi nevrednicii rugăciunile acestea şi ne apără pe noi robii lui Dumnezeu (N) de toate vicleşugurile oamenilor răi şi de moartea cea năprasnică şi ne dăruieşte, înainte de sfârşit, pocăinţă adevărată, îmblânzind inimile cele rele, întăreşte întru noi credinţa cea Ortodoxă şi pune în inimile noastre duhul fricii de Dumnezeu, duhul evlaviei, al smereniei, al răbdării şi al dragostei, ca şi noi să sporim în virtuţile cele creştineşti şi în faptele cele bune, şi să ne izbăveşti pe noi robii lui Dumnezeu (N) de toată rătăcirea şi de pieirea cea veşnică. Învredniceşte-ne să fim şi noi număraţi între cei de-a dreapta Fiului Tău, Hristos Dumnezeului nostru, întru cea de la a doua Sa venire şi părtaşi să fim împărăţiei cerurilor şi vieţii celei veşnice, împreună cu toţi Sfinţii cei ce bine l-au plăcut Lui, întru nesfârşita veşnicie, în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNE
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica îndurării şi a milostivirii, către tine cădem noi smeriţii şi păcătoşii plecând genunchii trupului nostru celui împovărat de grijile acestui veac înşelător, şi cu lacrimi, cu inimă înfrântă te rugăm să ai milă de noi, încredinţându-ţi fiecare clipă a vieţii noastre.
Când, pentru prima dată, după zămislire, inima noastră bate, Maică Preacurată, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când primul glas va străpunge văzduhul, prevestind prin naştere ceasul morţii, şi ochii noştri pentru prima dată vor vedea lumina zilei, Maică Preacurată, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când picioarele noastre vor face primii paşi în viaţă pe cărarea spinoasă, Maică Preacurată, călăuzeşte-ne şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când călătorind vom cădea, împiedicân-du-ne de cursele puse în cale de vrăjmaşul mântuirii noastre, sau ne vom abate de la cărarea cea strâmtă, ascultând glasurile ispititoare, Maică Preacurată, ridică-ne, îndreptându-ne şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când norii negri vor acoperi Soarele sufletului nostru, încercând să ne arunce în deznădejde şi şoapte înşelătoare se vor strecura în cuget, că nu suntem auziţi şi zadarnică este credinţa noastră, Maică Preacurată, străpunge negura cu lumina ta mângâietoare şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când vom cădea sub povara crucii, părându-ne calea anevoioasă, iar mărăcinii vor zgâria picioarele noastre şi rănile sângerânde ne vor opri, Maică Preacurată, îmbărbătează-ne, arătându-ne calea pe care a mers iubitul tău Fiu şi suferinţele Lui cele multe, şi roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când îngerul va vesti sfârşitul călătoriei noastre şi coasa morţii va despărţi sufletul de trup, Maică Preacurată, fii lângă noi în ceasul înfricoşat al despărţirii şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când sufletul nostru îşi va lua rămas bun de la viaţa aceasta, îndreptându-se spre dreapta Judecată, dând răspuns straşnicilor vameşi pentru faptele săvârşite, Maică Preacurată, nu ne părăsi în clipa cea înfricoşată, ci acope-ră-ne cu Sfântul tău acoperământ de urgia lor infernală şi te roagă Fiului Tău şi Dumnezeu pentru noi;
Când, ruşinaţi vom sta înaintea Dreptului Judecător, pentru răspuns de faptele săvârşite, şi conştiinţa noastră ne va osândi, Maică Preacurată, roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să facă hotărâre milostivă pentru noi.
Dar, până atunci, Măicuţă sfântă, dă-ne har şi putere să vieţuim după voia lui Dumnezeu, slăvindu-L pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

ISTORISIRE DESPRE ICOANA
FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI DE LA CRASNA, CARE S-A DESCOPERIT PRIN NOI MINUNI

Domnul nostru Iisus Hristos, în nemărginita Sa bunătate nu-şi lasă fiii, pe creştinii ortodocşi, fără ajutor şi întărirea puterilor spirituale pe calea mântuirii spre împărăţia cerurilor, fără semne ale Dumnezeieştii bunăvoinţe, prin care le creşte credinţa, le desăvârşeşte nădejdea şi li se înmulţeşte dragostea. Şi, precum odinioară, Domnul a ales pe Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioara Măria, ca să fie locaş Celui neîncăput, astfel şi azi, El o relevă pe Maica Domnului ca mijlocitoare şi rugătoare pentru neamul nostru, proslăvind pe Ceea ce este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât Serafimii, prin revelarea icoanelor ei făcătoare de minuni, credincioşilor ortodocşi, de la o margine a pământului până la cealaltă.
Din cele mai străvechi vremuri, cunoaştem multe icoane ale Preabinecuvântatei, prin care ea a izbăvit oraşe şi ţări, a liniştit stihiile şi nenorocirile, a scăpat de boli şi greutăţi, dăruind multele Dumnezeiescului său Fiu, tuturor celor ce căutau mijlocirea Ei.
Mulţimea îndurărilor Dumnezeieşti continuă să se arate şi în zilele noastre sumbre. Maica Domnului se roagă la Tronul Atotţiitorului, pentru noi păcătoşii ca să ne miluiască, arătându-ne semne şi minuni prin Sfintele Sale Icoane.
Una din icoanele apărătoarei neamului creştinesc, care izvorăşte din belşug minuni şi vindecări, ne-a arătat-o Domnul, în ultimul timp, în localitatea Crasna din Bucovina.
Această icoană a fost pictată în anii 50 ai secolului nostru de către un pictor emigrant rus, de care erau mulţi atunci în Bucovina, pe nume de familie Smirnow. El lucra în Crasna, locuia aici, iar în timpul liber picta icoane. Aflând despre aceasta, mulţi credincioşi îl rugau să le picteze icoanele preferate. Adesea pictorul le picta gratis.
Odată I-a solicitat familia lui Andronic Istratie, să le picteze icoanele Mântuitorului şi a Preacuratei Maicii Sale, ceea ce s-aşi adus la îndeplinire.
Familia Istratie avea frumosul obicei de a dărui icoane celor săraci, pentru a-i întări în credinţă. Astfel pictate de Smirnow, icoanele au fost dăruite, cu o ocazie, familiei lui Minai Mitric, tot locuitor al Crasnei, care le-au păstrat cu pietate ani de-a rândul.
Timpul trecea, biserica era prigonită, şi credinţa poporului se tot răcea. Au trecut la Domnul şi Mihai Mitric şi soţia lui, deţinătorii icoanelor, iar urmaşii lor nu prea cunoşteau marele preţ al moştenirii lăsate de părinţi, şi numai memoria lor le-a impus să păstreze aceste chipuri sfinte.
Odată, făcând în casă rânduiala, înaintea Floriilor anului 1995, soţia deţinătorului icoanelor Constantin M. Mitric, a observat pe chipul Maicii Domnului, un strop lichid, ce semăna cu o lacrimă. Femeia a arătat minunea casnicilor; ei care s-au mirat de cele văzute. Din când în când, lacrimile continuau să se ivească pe icoana, iar gospodarii casei, simţindu-se nevrednici de o aşa sfinţenie, au hotărât să o dăruiască bisericii. în anul 1995, a treia zi de Paşti familia Mitric, cu cucernicie şi fiori sufleteşti, au adus icoana în biserica cu hramul Naşterea Sfântului loan Botezătorul, încredinţându-o parohului pr. Vasile Paulencu, care săvârşind un Te-Deum înaintea ei a aşezat-o în altar.
La 6 Mai, acelaşi an, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, la începutul Sfintei Liturghii, atât preoţii în altar cât şi lumea din biserică, au simţit o puternică mireasmă ce venea de la icoană. Toţi au fost cuprinşi de o nespusă bucurie sufletească, în care se vedea un semn ceresc, deosebit.
La 12 mai spre seară, de ziua Sfântului Apostol Iacov, părintele paroh şi credincioşii ce se aflau în biserică, au fost martorii apariţiei abundente a Sfântului Mir, pe faţa Dumnezeiescului Prunc, care a acoperit toată icoana, pătrunzând până pe spate. Din petele de mir s-a conturat chipul Mântuitorului aidoma celui pictat pe faţa icoanei.
Văzând în aceste semne manifestarea Harului Dumnezeiesc, credincioşii, au început să se roage cu sârguinţă Maicii Domnului în faţa minunii, şi această bucurie se prefăcu într-o mare mângâiere şi bucurie duhovnicească. Ei simţeau îndurările şi binefacerile lui Dumnezeu, revărsându-se din belşug, prin rugăciunile Preabinecuvântatei Fecioarei Măria, dar se sfiau să anunţe publicul, considerându-se nevrednici de aşa minuni, în ajunul sărbătorii Sfântului loan cel Nou de la Suceava, la 14 iunie 1995, rugându-se Maicii Domnului, în faţa icoanei sale nou descoperită, adolescentul Lucian Procopoae, care suferea de o boală din pruncie, a simţit deodată un cutremur în tot corpul, apoi o bucurie şi linişte nespusă, părăsindu-1 chinul bolii. Văzând o aşa minune, părinţii lui Lucian, Rahira şi Constantin au anunţat cazul acesta preotului şi tuturora, slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind Preasfintei Fecioare pentru această mare binefacere.
Aşa s-a început proslăvirea icoanei Maicii Domnului din Crasna, prin vindecări şi minuni. Parohul bisericii cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Prea Cucernicul Părinte Vasile Pauiencu. observă şi strânge mărturii de la toţi cei ce au fost miluiţi de Dumnezeu, rugându-se în faţa icoanei Maicii Luminii. Patruzeci de mărturii de acest fel de minuni se păstrează în arhiva bisericii.
Credincioşii capătă vindecare de diferite boli şi scapă de năpaste şi nenorociri, rugându-se în faţa icoanei, iar Maica Domnului pe toţi îi miluieşte.
Prin credinţa noastră ortodoxă, moştenită de la părinţii şi strămoşii noştri, Domnul se îndură de noi, dăruindu-ne minunat ajutor, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale. Această bunătate Dumnezeiască ni se oferă, nu pentru meritele şi nevoinţele noastre, căci nu le avem; ci pentru ca să ne întărească puterile spirituale, să ne descopere adevărurile unei vieţi morale, trezindu-ne la pocăinţă şi îndreptare.
Atunci vom fi vrednici de această nespusă mângâiere, ce vine din noul izvor al bunătăţii lui Dumnezeu. Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Crasna, când vom păstra în neprihănire şi curăţie credinţa cea sfântă, Apostolică şi Ortodoxă şi vom trăi conform poruncilor lui Dumnezeu, sârguindu-ne spre cele cereşti, veşnice şi sfinte. Domnul Dumnezeu, prin mijlocirile Preacuratei şi Prebinecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Măria, Care ne-a revelat minuni şi vindecări de la slăvită sa icoană de la Crasna, să ne învrednicească de tot binele.
Ei i se cuvine supravenerare, cinste şi închinăciune de la toate neamurile în vecii vecilor. Amin.

Cartea despre Valeriu Gafencu stătea de multă vreme în biblioteca mea, totuşi, nu mă puteam convinge să mă apuc de ea. Acum cred că nici nu aş fi fost pregătită să cunosc toate tainele ei, să intru în atmosfera închisorilor comuniste şi să cunosc lumina pe care martirii din celule au ştiut să o aprindă în sufletele lor, în ale celor apropiaţi lor şi în întreaga ţară. Indiferent de gradul de cultură şi cunoaştere al celor ce vor citi cartea, ea va rămâne o înlănţuire de taine şi un joc de lumini ce nu poate fi cuprins cu ochiul minţii. Cartea trebuie citită nu cu luciditate, ci cu credinţă, cu pregătire pentru a descoperi lucruri uşor de catalogat astăzi ca fiind „iraţionale” sau „imposibile”.
Valeriu Gafencu

Cartea se împleteşte în jurul destinului lui Valeriu, un tânăr basarabean student la Drept în Iaşi, arestat la numai douăzeci de ani pentru „activitate legionară” şi condamnat la douăzeci şi cinci de ani de închisoare. O viaţă de om. Totuşi, povestea vieţii nu începe cu închiderea lui, ci îl cunoaştem pe Valeriu mai întâi în familia sa, o familie în care a dominat iubirea şi buna înţelegere. În repetate rânduri, Valeriu vorbeşte cu drag mare despre părinţii săi, al căror exemplu de dragoste şi jertfelnicie l-a marcat încă din copilărie. Când începe prigoana comunistă, tatăl îşi trece familia în România, dorind să-i ştie în siguranţă. Apoi, el se întoarce în Basarabia, spunând că nu-şi poate trăda ţara, deşi ştie că se îndreaptă spre moarte sigură. Ce ar zice toţi fraţii, fraţii noştri basarabeni şi cum mi-aş mai ridica ochii la cer dacă şi eu, şi alţii ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ am fugi din calea asupritorilor şi n-am lua parte la suferinţa care ne aşteaptă? este întrebarea pe care Tuţa i-o adresează lui Valeriu înainte de a se întoarce în Basarabia, iar Valeriu nu va încerca să-l oprească. Mai mult decât atât, mărturisirea cutremurătoare de la graniţă a tatălui va avea cu siguranţă un efect puternic în asumarea jertfei pe care şi Valeriu va fi chemat nu după mult timp să o facă.

Student eminent şi apreciat, căruia i se prevedea un viitor strălucit, Valeriu este însetat după idealurile unei vieţi bune, drepte, orientate în şi spre Dumnezeu. Astfel, elanul său tineresc îşi va găsi un adăpost statornic în Mişcarea Legionară, de care nu se dezice nici după scoaterea ei în ilegalitate. Pentru continuarea acestei mişcări, Valeriu e arestat şi trimis la Aiud. Despre prima parte a detenţiei sale, el mărturiseşte într-o scrisoare adresată mamei: Şi, iată, am ajuns în închisoare. Am fost trist atunci?!… Am fost bucuros?!… N-aş putea spune. Îmi dădeam seama precis însă că închisoarea îmi rezolva prin suferinţă şi ruperea de lume o serie întreagă de probleme. Aveam totala convingere că sufăr pentru adevăr. Faptul acesta îmi aducea în suflet o pace adâncă. Mă aflam pe calea împlinirii idealului. Mai cutremurătoare este, însă, mărturia chinurilor grele de la începuturi: Şi, dragă mamă, aş vrea să ştii că am suferit mult. În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn şi în singurătatea celulei, în frig şi foame, priveam întunericul şi şopteam încet, ca să aud numai eu, dar aşa de tare ca să audă Dumnezeu: „Mamă, mi-e frig, mi-e foame!”.

La Aiud, Valeriu se va alătura grupului din jurul bădiei Trofin, grup de deţinuţi care îşi asumă cu mare seriozitate viaţa duhovnicească. „Misticii” – cum erau numiţi fie cu admiraţie, fie în derâdere, puneau în centrul preocupărilor viaţa în Hristos, după învăţăturile Sfinţilor Părinţi. De atmosfera din acest grup este strâns legată nu numai limpezirea şi creşterea sufletească a lui Valeriu, ci şi închegarea, mai târziu, a unui curent de trăire filocalică în lumea temniţelor comuniste. Aceştia încercau să aplice în viaţa lor învăţăturile Sfinţilor Părinţi – practicau rugăciunea inimii, spovedania colectivă, citeau din Sfânta Scriptură şi se sprijineau pe drumul spinos şi îngust al mântuirii. Nu erau priviţi cu ochi buni de toată lumea, mai ales că erau consideraţi de către unii legionari mai astringenţi ca fiind trădători ai direcţiei legionare prin smerenia de care dădeau dovadă. De fapt, ei au găsit această cale cu un ceas mai devreme – cum spune un capitol al cărţii – înţelegând că scopul suprem al vieţii este apropierea de Dumnezeu şi refacerea asemănării cu El, asemănare cu care am fost înzestraţi încă de la început, dar care s-a alterat din pricina păcatului.

În timp, mulţi dintre oponenţii sau defăimătorii lor vor înţelege poziţia mai înaltă pe care se aflau nevoitorii din jurul bădiei Trofim. Mai mult decât atât, închisoarea a fost pentru mulţi legionari un filtru, un aparat de modelare a sufletelor lor după preceptele creştine. Deşi aveau fond bun şi idealuri mari, legionarii au exagerat prin conştiinţa cinstei ce trebuia apărată cu orice preţ – chiar şi cu cel al vieţii. „Misticii” de la Aiud au înţeles această exagerare şi s-au lepădat de ea. Chiar neînţeleşi la început, ei vor servi, în timp, drept modele şi pentru ceilalţi legionari care vor căuta îndreptarea şi apropierea de Dumnezeu şi vor contribui, de asemenea, la schimbarea opiniei unor duşmani ai legionarilor despre mişcarea lor. Astfel, Romulus Dianu, subdirectorul ziarului Curentul, care nu o dată înfierase mişcarea legionară, îi mărturiseşte lui Nicolae Goga: (…) să ştiţi că ideea greşită pe care am avut-o despre mişcarea din care faceţi parte s-a schimbat radical în cugetul meu. Şi aceasta în urma întâlnirii la Aiud cu arestaţii din 1941, Gafencu, Ianolide, Maxim şi tot grupul lor. Nu mi-am putut închipui că în neamul românesc pot exista valori de o asemenea înălţime morală.

Grupul de la Aiud s-a destrămat prin mutarea deţinuţilor la alte închisori. Cartea urmează drumul vieţii lui Valeriu, care va ajunge la Piteşti, însă va scăpa de colţii negri ai reeducării, fiind mutat la închisoarea-sanatoriu de la Târgu-Ocna, căci era bolnav de T.B.C. Aflăm despre această închisoare-sanatoriu că a fost polul opus al Piteştiului, un centru de lumină şi de înaltă trăire duhovnicească, o adevărată enclavă în istoria gulagului comunist. Bucurându-se de mai multă libertate şi de posibilitatea de a se plimba dintr-o cameră în altă, deţinuţii de la Târgu-Ocna se apropie mult sufleteşte unii de ceilalţi, ajungând la binecuvântate stări de comuniune. Acolo, fiecare se jertfeşte după măsura puterilor sale. Unii dintre deţinuţi, mai puţin bolnavi, fac de gardă la paturile celor grav bolnavi, alţii iau asupra lor munca grea de a spăla rufele tuturor, deşi multe dintre ele erau pătate de puroi, şi ei trebuiau să le spele afară, fie vară, fie iarnă. Unii cedau streptomicina primită de acasă pentru a salva vieţile altora – cum s-a întâmplat cu Valeriu şi pastorul Wurmbrand. Alţii mestecau şi înmuiau hrana pentru cei care nu mai puteau face nici măcar atât. Dragostea a înflorit în toată puterea în acea închisoare, iar unul dintre deţinuţi, în „vacanţa dintre două închisori”, mărturisea: Mi-e dor de Târgu-Ocna.

Martirii aceştia au transformat închisoarea în mănăstire. Lipsurile impuse ei le-au transformat în voturi monahale. În închisoare, între cei patru pereţi ai celulei, au pornit în căutarea lui Dumnezeu, ajungând pe culmi nebănuite şi negândite de noi, cei liberi. Deşi întemniţaţi trupeşte, erau mult mai liberi decât suntem noi astăzi. Lacrimile şi suferinţele, frigul şi foamea le-au transformat în cântări de laudă şi poezii. Mulţi dintre ei, cum e şi cazul lui Valeriu, nu au mai ajuns să cunoască libertatea lumii acesteia, dar rugăciunile lor şi credinţa tare i-au purtat în libertatea cerească.

O carte de istorie şi un pateric. Chinuri negre şi înălţătoare literatură. Întemniţarea vieţii şi libertatea Dorului de Cer. Dragoste, suferinţă şi jertfă.
Sfinţii noştri, ce-şi aşteaptă canonizarea.