Blogger Template by Blogcrowds.


Randuiala tipicului bisericesc prevede ca in aceasta a patra Duminica a marelui Post sa fie citite Pericopele de la Matei IV, 25-V si Marcu IX, 17-23.

Cer voie sa ma opresc, in acest scurt cuvant de invatatura asupra referatului din Evanghelia Sfantului Marcu, depasind insa textul prescris cu inca un verset, al 24-lea. Pentru ca tocmai el mi se pare esential si de natura a ne permite sa dezvaluim, in parte, misterul credintei, care va constitui insasi tema vorbirii noastre de astazi.

Credinta, asa cum reiese din numeroase locuri ale Sfintei Scripturi si din exegezele principalilor ei comentatori, ni se prezinta ca un mister si un paradox. Ca pe un mister si ca pe un paradox ne este infatisat actul de credinta - mai acut si mai tainic decat oriunde alttundeva - la Marcu IX, 24. Caci raspunsul tatalui la mustrarea Domnului (i s-a atras atentia ca acelui ce crede toate ii sunt cu putinta): "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele" nu pare mai putin contradictoriu si indescifrabil decat "problema incuietoare" cunoscuta in logica drept paradoxul cretanului. Toti cretanii sunt mincinosi este premisa de la care se porneste; o afirma un cretan. Dar de vreme ce este cretan, inseamna ca si el minte si ca - prin urmare - afirmatia nu este adevarata, altfel spus, nu toti cretanii sunt mincinosi. Daca insa cretanul caruia i se pune intrebarea: cu adevarat sunt toti cretanii mincinosi? da un rasouns negativ, ce deducem? Ca, fiind si el mincinos ca toti cretanii, raspunsul lui negativ inseamna ca de fapt cretanii toti rostesc neadevaruri. Descurca-se cine poate!

Paradoxul acesta logic a dat mult de furca filosofilor de-a lungul veacurilor. Chestiunea e pe larg expusa de logicianul roman Anton Dumitru intr-un studiu din anul 1965, reprodus in volumul Stiinta si Cunoastere (1984). Nu vom intra in amanunte si nici nu vom arata cum ajung specialistii contemporani sa afle o solutie a problemei prin teoria asa zisa a nivelelor de vorbire logica.

Retinem doar ca fraza rostita de tatal copilului, in versetul al 24-lea din capitolul IX al Evangheliei Sfantului Marcu, nu este si ea decat un teribil paradox inzestrat cu toate sperantele insolubilitatii. Din doua una: ori credinta, ori nu crezi! Si atunci cum de indraznesti sa zici, fara pic de rusine: "cred"! Ce fel de credinta este aceasta care este si nu este, care se afirma, dar se si recunoaste nevoita a cere ajutor? Ce joc mult prea subtil ori din cale-afara de fatarnic se desfasoara aici? Nu cumva raspunsul tatalui intareste argumentarea filosofului ateist Jean Paul Sartre cae-i invinovateste pe credinciosi a fi de rea credinta fiindca textul de la Marcu IX, 24 aceasta chiar vadeste: incertitudinea, subrezenia, duplicitatea launtrica a pretinsului act de neclintita credinta? Pentru Sartre si existentialistii din scoala sa credinta nu poate fi decat un limbaj confuz, auto-amagire (autosugestie), vorba lipsita de acoperire (in sensul in care aurul din depozitul bancilor de Stat acopera, garanteaza moneda de hartie) sau pur si simplu neadevar (inconstient ori, mai adeseori, de rea credinta)

Textul evanghelic de astazi ne aminteste insa nu numai de acuza lui Sartre ci si de o alta celebra spusa a filosofului, francez si el, Blaise Pascal. Acesta, precursor al existentialismului, nu ateu, ci profund crestin, pune in gura Mantuitorului care se adreseaza necredinciosului dornic sa creada, insa neizbutind sa-si implineasca dorinta, necutezand a face pasul hotarator, un raspuns cu totul neasteptat: nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit! Raspuns si el teribil, paradoxal, tainic si ametitor. Sa cauti cea ce ai si gasit! Sa insemne cautarea ta, stradania ta, angoasa ta nimic altceva decat dovada inutilitatii intregii tale framantari - ba si a orbirii tale - de vreme ce L-ai gasit pe Cel cautat! (Dar si ce bucurie: drahma era in buzunar, oaia pierduta nu fusese decat o greseala de numaratoare!).

Raspuns teribil, paradoxal si tainic, totusi deopotriva lamuritor si definitiv, punand pentru totdeauna capat validitatii ispitelor unei logici a dilemelor stringente. Ni se cere numai curajul de a constata ca omul framantat, chinuit, obsedat de vocatia credintei a devenit, prin insasi starea sa cautatoare, un credincios. Cine porneste spre Hristos - si cat de lunga, de intortocheata, de nesigura i se arata a fi calea - L-a si intalnit! Oare inca departe fiind el, nu l-a vazut si, alergand, nu i-a cazut pe grumaz sarutandu-l?

Sartre, de altfel, recunoaste ca acel care merge sa ceara sfatul unui ofiter daca sa urmeze ori ba cariera militara, a si luat in sinea sa hotararea. Tot asa omul care-si expune indoielile cu privire la vocatia sa ecleziastica unui preot; el a si ales: nu ar solicita avizul unui slujitor al lui Hristos daca nu L-ar fi aflat pe Acesta.

Un caz recent si edificator este al ilustrului nostru compatriot, Eugen Ionescu, scriitor de limba romana si franceza, trait peste 40 de ani in Franta, membru al Academiei Franceze. A fost o buna parte a vietii sale cu totul strain de preocupari religioase. Cu timpul insa problema existentei lui Dumnezeu i s-a impus din ce in ce mai staruitor, mai aprig, parca si mai impacient. Citirea atenta a Sfintilor Parinti si misterul fenomenului care i se parea cel mai ciudat din cate sunt in univers - lumina - l-au apropiat (cu incetul, anevoie, si nu fara pasi inapoi, rezistente, icniri ale deznadejdii si intervale in care biruinta se arata a fi de partea deprimarii) de ravnita credinta in Dumnezeu. Iata ca acum, la batranete (e nascut in anul 1912, ca si mine) a facut gestul echivalent cu arderea puntilor lasate in urma de oastea care nu mai vrea sa stie de verbul a da inapoi. "S-a declarat", cum ii placea lui Jean Girardoux sa spuna. In recenta sa care La quete intermittente (cuvantul quete l-as talmaci printr-un complex de termeni romanesti: investigatie, cercetare, cale, cautare, pelerinaj), aparuta la sfarsitul anului trecut, dupa ce expune, cum mai deschis nici ca se poate lunga-i calatorie catre Hristos, incheie afirmandu-si credinta, nuantand-o totusi cu verbul a nadajdui. In cine cred? zice. Si-si formuleaza, ca mare dramaturg ce este, o replica scurta axata pe una din virtutile teologale: in Isus Hristos, sper!

Acum ca autorul a dat lucrurile pe fata, imi este ingaduit, cred, sa divulg si eu ca in 1980, la Paris, mi-a cerut sa ma rog pentru el ca Dumnezeui sa-i daruiasca harul credintei. In volumul pe care l-am citat se mai intreaba inca, plin de ingrijorare si potrivit exigentei corectitudini care-l caracterizeaza: oare nu cumva cred doar ca eu cred? Nu cumva credinta mea este o parere, o iluzie, o faurire a mintii mele obosite, ceea ce englezii numesc wishful thinking, adica o certitudine ce-si afla temeiul intr-o nazuinta a spiritului, in vointa insului, intr-un soi de visare a sa, intr-o irealitate luata drept realitate?

Mi-am ingaduit sa-i scriu lui Eugen Ionescu si sa-i spun ca formula "dar poate ca doar cred ca eu cred" este varianta frazei pascaliene si a textului lui Marcu IX, 24. "Poate ca doar cred ca eu cred" este totuna cu "Nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit" si eu "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele". De ce se teme sau rusina Eugen Ionescu nu are, se alatura catorva mari artisti si ganditori biruiti de Hristos: Dostoievski, Claudel, J. K. Huysmans, Bergson, Peguy, Werfel, Papini, Chesterton.

Dar cripticul fundamental verset 24 trebuie sa-i mai dam un raspuns, se cuvine sa-l decodam si din punct de vedere practic. Cum depasim punctul critic, incertitudinea, acuza de rea credinta, cum efectuam saltul de la necredinta, orbecaiala si tumult interior la credinta, liniste si fermitate? Drumul ni-l da acelasi verset 24: "Si indata strigand tatal copilului a zis cu lacrimi."

Iata cheia, iata cifrul, iata dezlegarea. Insasi inferioritatea conditiei noastre omenesti, decazute supune chiar si credinta incertitudinii, fluctuatiilor, acediei, trecerii prin conuri de umbra. Suntem fiinte osarduitoare dar si slabe, oricand predispuse a ne poticni, de a nu si pica. Fer. Filip Nerri n-a grait oare: tine-ma Doamne de urechi ca altfel te vand ca Iuda? Dar daca strigam, ca tatal copilului demonizat, daca intr-adevar ne rugam cu lacrimi, altfel spus din strafundurile fiintei noastre, daca realizam ca nu suntem decat trestii firave si biete festile fumegande, iesim din capcana trufiei, din chinurile incertitudinii si din labirintul paradoxelor. Strigatul insotit de lacrimi al tatului e mai ininte de toate un act de smerenie: el recunoaste si marturiseste ticalosia conditiei sale omenesti; ingamfarea nu-l mai opreste sa ceara ajutorul interlocutorului sau. Prin smerenie, lacrimi si ruga, el (si o data cu el tot omul) trece de la starea complexa (dubioasa, apasatoare) de credinta-necredinta la starea stabila de credinta.

Ce dovedeste aceasta? Ca e nevoie de har. Fiinta omeneasca nu este indeajuns de puternica pentru a putea iesi singura din paradoxialitate, dispersiune si fluctuatie. Ii este insa larg deschisa poarta smereniei (rugaciune + lacrimi + strigare); ea duce la credinta, spre deosebire de ferecata poarta a marelui, tragicului Kafka (pentru a carui mantuiere nu ma indoiesc ca se va fi rugat si Pascal si Kierkegaard si Dostoievski).

Acum ca Mircea Eliade a murit, pot marturisi ca si el mi-a adresat aceeasi rugaminte ca si Eugen Ionescu. Isi dorea sa fie nu numai - cum l-a numit Emil Cioran - cel mai activ propagandist al lui Dumnezeu, ci si cel mai umil credincios al Sau. Acest neintrecut istoric al religiilor jinduia sa fie, dupa modelul lui Claudel ("un poet la picioarele Crucii"), mai mult decat naratorul unei evolutii: sa fie incredintat ca istoria sentimentului religios se incheie pe Golgota. Modestia, bunatatea si marinimia il pregateau pentru aceasta. Cat priveste pe un alt ilustru reprezentant al generatiei mele (am fost: Eliade el si eu elevi ai aceluiasi liceu bucurestean:Spiru Haret), ma refer la Constantin Noica, sunt sigur, dupa cele auzite de la I.P.S. Sale Mitropolitul Antonie Plamadeala la inmormantarea savarsita intr-o zi de iarna senina si blanda in imediata apropiere a schitului de la Paltinis, ca marele meu prieten si binefacator, parinte de calugar ortodox, a murit impacat cu Dumnezeu. Cred ca si lor, catestrei, intocmai ca in pericopa zilei de astazi, Domnul le-a dat raspuns tamaduitor: de nelinisti lui Eugen Ionescu, de intuneric si de indepartare lui Eliade (Ulterior am putut afla cu totii ca Eliade a murit spovedit si impartasit.) si Noica. Pentru ca au strigat - fiecare in felul sau, in graiul intelectualitatii sale specifice, potrivit matritei talentului sau si tonalitatii inimii sale: Cred Doamne ajuta bietei mele necredinte omenesti.

Si mai ma incument a crede ca intraga generatie "trairista" a tineretilor mele - care a luat viata in serios, a dispretuit fatarnicia, a luptat, a nadajduit, a gresit, a suferit - Domnul ii va arata nu Fata Sa dreapta si aspra, ci Fata-I blanda si milostivnica.

Sa ne fie si noua tuturor de folos cele ce - poate in mod prea personal si dezlanat - am talcuit si povestit. Sa ne straduim a ne intari mereu credinta, oricat am socoti-o de nestramutata, sa o consideram prin rugaciune staruitoare, prin smerenie, prin chemarea dulcelui Nume al luiIsus, prin pastrarea in adancul sinei noastre celei mai intime a pildei consemnate de Sfantul Evanghelist Marcu in capitolul IX al referatului sau, adevarata piatra unghiulara a crestinismului.


În noiembrie 2008, în ambianţa manifestărilor oficiale dedicate Anului Sfintei Liturghii (2008), aşa cum a fost el proclamat în BOR, dar şi a jubileului de 500 de ani de la tipărirea Liturghierului ieromonahului Macarie (1508), Editura Institurului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a tipărit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o nouă ediţie a Liturghierului românesc.

Părintele Petru Pruteanu, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Edineţ, a scris o Recenzie pe care vă rugăm să o citiți şi să o comentaţi.

Microcip_666 from Dervent.ro Microcip_666 from Dervent.ro Ortodoxul The truth about Microcip



Problema începuturilor creştinismului pe teritoriul tarii noastre a preocupat mulţi cercetători atât de formaţie istorica, cat si teologica. Ea a fost abordata din mai multe puncte de vedere: istoric, arheologic, epigrafic, hagiografic, fiecare autor prezentându-si poziţia, uneori ajungându-se chiar la divergente de opinie. Lucrarea de fata isi propune sa abordeze, in limitele unei lucrări de acest gen, problema răspândirii creştinismului in Scythia Minor in „lumina” descoperirilor din necropolele dobrogene cele mai importante.
(carte 60 de pag. disponibilă
format pdf)


Acatistul Sfintilor 40 de Mucenici


(9/22 martie)



Condacele si Icoasele:



Condacul 1:



Aparatoarei intruniri pentru credinta, Mucenicilor de patruzeci, care in iezerul Sevastiei s-au aruncat de inchinatorii la idoli, veniti sa praznuim cu dragoste pomenirea lor. Ca vrednici sunt a ne izbavi de toata primejdia prin rugaciuni catre Dumnezeu si sa cantam: Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Icosul 1:



Ingerii din cer cu cununi de cinste s-au aratat sufletele voastre cele nevestejite de durerea trupului, ca suferind rabdati asprimea gerului, ca si tinerii evrei care oarecand vapaia focului privind, cantau: pe Domnul lucrurile !audati-L si preainaltati-L intru toti vecii! Pentru aceasta si noi cantam asa:

Bucura-te, turma a adevaratului Pastor;

Bucura-te, ca prin ale Lui invataturi ai aflat mantuirea;

Bucura-te, ca printr-lnsul ti s-au deschis usile raiului;

Bucura-te, ca ai dobandit viata cea nemuritoare;

Bucura-te, ca ai defaimat fagaduintele barbarilor;

Bucura-te, ca te-ai lepadat de cinstea celor necredinciosi;

Bucura-te, in suferinta cu totul nestramutata;

Bucura-te, in biruita multora neasemanata;

Bucura-te, in lupte desavarsit nerusinata;

Bucura-te, in ispite fara preget neaplecata;

Bucura-te, ca in chinuri ai stat neintristata;

Bucura-te, visteria lui Hristos cea nedesarta;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 2:



Voievodului ce va indeamna din porunca imparatului sa aduceti jertfa capistii idolesti, cu un gand i-ati raspuns, fara sfiala: ca daca pentru imparatul cel pamantesc, intru razboaie ati biruit pe vrajmasi, cu cat mai vartos pentru imparatul cel fara de moarte nevoindu-va, veti surpa si vei birui a lui rautate, cantand: Aliluia!



Icosul 2:



Graiurile acestea auzindu-le, Agricola a zis catre Sfinti: una din doua sta inaintea voastra sa alegeti: ori zeilor sa aduceti jertfe si sa luati mari daruri, ori nesupunandu-va sa fiti din oaste izgoniti si pedepsiti, catre care ei au raspuns ca Domnul se ingrijeste de noi in cele de folos; pentru aceasta le cantam:

Bucurati-va, ostasii lui Hristos;

Bucurati-va, Sfintilor Mucenici;

Bucurati-va, rabdatori de chinuri;

Bucurati-va, cei binecredindosi si intelepti;

Bucurati-va, ca ati defaimat fagaduintele netrebnice;

Bucurati-va, ca ati rusinat pe cei necredinciosi;

Bucurati-va, ca ati luptat impotriva iernii;

Bucurati-va, ca ati nazuit la puterea lui Dumnezeu;

Bucurati-va, ca ati dobandit mila si dragostea Lui;

Bucurati-va, ca s-au scris numele voastre in ceruri;

Bucurati-va, ca v-ati invrednicit de asemenea dar;

Bucurati-va, plinirea randuielii sfinte;

Bucura-te, ceata prealuminata, a Mucenicilor!



Condacul 3:



De vreme ce singur marturisesti, au zis Sfintii ostasi voievodului, ca in mana noastra sta a dobandi dragostea sau ura ta, sa nu ne iubesti pe noi caci esti fara de lege si de intunericul ratacirii cuprins; ci mila lui Dumnezeu cel atotputernic sa fie cu noi, caci Lui ii cantam: Aliluia!



Icosul 3:



Marturia Sfintilor umpland de manie pe pagan, a poruncit ca sa-i arunce in temnita, iar sfantul Kyrion a zis catre dansul ca de la imparat nu ai stapanire a ne munci, fara numai a cerceta plecarile noastre. Dupa care cuvinte, el n-a mai indraznit a-i schingiui, insa indata i-a intemnitat; iar noi, cu evlavie, cantam asa:

Bucura-te, Kyrion inteleptule;

Bucura-te, al fratiei aparatorule;

Bucura-te, al semetiei invingatorule;

Bucura-te, nadejdea celor de o credinta cu tine;

Bucura-te, lauda legii lui Hristos;

Bucura-te, stalpul Bisericii Rasaritului;

Bucura-te, ocrotitorul cetei tale;

Bucura-te, risipitorul eresurilor;

Bucura-te, chinuire neclintita;

Bucura-te, vas ales spre mantuire;

Bucura-te, trambita insuflata de Duhul Sfant;

Bucura-te, paza cetei tale;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 4:



In temnita sezand sfintii, inteleptul Kriton nu inceta a-i povatui zicand ca precum cu un suflet si cu un gand am vietuit, asa si mucenicia sa o savarsim impreuna; si precum am placut imparatului celui muritor, asa si Celui fara de moarte, imparatului Hristos Dumnezeu, sa ne sarguim a fi iubiti si sa-l cantam: Aliluia!



Icosul 4:



Petrecand ostasii inchisi sapte zile, a opta a venit Licie voievodul, de imparatul trimis, ca sa-i judece cu Agricola dimpreuna. Ei, insa, fara a se infricosa, mergand la infatisare, se rugau impreuna citind psalmul lui David:

"Dumnezeule, intru numele Tau marturiseste-ne si intru puterea Ta ne judeca"; iar noi le cantam acestea:

Bucura-te, turma mica;

Bucura-te, ceata sfanta;

Bucura-te, ca in cuget ai fost una ravnitoare;

Bucura-te, si in trup cu un gand patimitoare;

Bucura-te, in razboi agera biruitoare;

Bucura-te, de vrajmasi vrednica invingatoare;

Bucura-ie, a paganilor stea luminatoare;

Bucura-te, la nevoi tuturor folositoare;

Bucura-te, ca in munci ai putut fi rabdatoare;

Bucura-te, ca de idoli n-ai vrut a fi patimitoare;

Bucura-te, de eresuri strasnica prigonitoare;

Bucura-te, crestinilor vesnica aparatoare;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 5:



Stand Sfintii inaintea lui Licie, acesta le-a grait: voi poate mai mari dregatorii asteptati de la imparatul? eu sunt trimis a vi le da voua, de va veti supune legilor tarii ca sa jertfiti zeilor. Iar Sfantul Candidus i-a raspuns: Nu numai dregatoria nu voim cu asemenea cuvinte, dar si trupurile noastre va dam spre a dobandi dragostea Mantuitorului nostru Hristos, Caruia ii cantam: Aliluia!



Icosul 5:



Indata dar, voievodul a poruncit slujitorilor ce ii pazeau ca sa-i loveasca cu pietre spre a le astupa gurile; pietrele insa se rasfrangeau si tot asupra celor ce le azvarleau se intorceau, incat se ucideau unii pe altii. O, minune! strigau Sfintii, intarindu-se in credinta; iar noi le cantam:

Bucurati-va, ca ati birui pe satana;

Bucurati-va, ca ati rusinat pe Licie;

Bucurati-va, ca ati uimit pe strajerii lui;

Bucurati-va, ca ati imbarbatat toata ostirea;

Bucurati-va, pentru asemenea mare fapta;

Bucurati-va, ca ati facut a se minuna popoarele;

Bucurati-va, ca ati luminat intelegerea privitorilor;

Bucurati-va, ca ati ingrozit pe inchinatorii la idoli;

Bucurati-va, ca pentru voi s-a aratat puterea Duhului Sfant;

Bucurati-va, ca intru voi a stralucit raza dumnezeirii;

Bucurati-va, ca prin voi s-au intors multi eretici la credinta;

Bucurati-va, cei intocmai astazi cu ingerii;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 6:



Voievodul rusinat vazandu-se si nestiind ce sa mai zica, striga catre popor ca vrajitori sunt. Iar Sfantul Domnus i-a raspuns cu indrazneala, ca Dumnezeu a voit ca fetele celor fara de rusine ce hulesc pe Fiul Sau, sa se zdrobeasca, si astfel sa cunoasca puterea lui Hristos si sa-I cante: Aliluia!



Icosul 6:



Si iarasi ducandu-i pe Sfinti la inchisoare, ei se rugau cantand psalmul proorocului ce zice: "Precum sunt ochii slugilor la mana stapanilor, asa sunt ochii nostri catre Domnul...". Atunci glasul Domnului a grait catre dansii zicand: "Cel ce crede intru Mine, de va muri, viu este"; pentru aceasta sa-i cinstim si sa zicem asa:

Bucurati-va, intru Domnul, Care a grait catre voi;

Bucurati-va, cei ce v-ati invrednicit de asemenea cinste;

Bucurati-va, ca v-ati intarit prin putere de sus;

Bucurati-va, ca v-ati socotit intocmai cu Apostolii;

Bucurati-va, ca cuvantul lui Dumnezeu s-a rostit catre voi;

Bucurati-va, ca Cel ce S-a suit pe Cruce, S-a pogorat si in temnita;

Bucurati-va, ca Fiul Fecioarei intru voi S-a salasluit;

Bucurati-va, ca biruitori v-ati aratat cu puterea Crucii;

Bucurati-va, ca Mielul lui Dumnezeu v-a randuit rabdarea Sa;

Bucurati-va, cantaretilor de cantari duhovnicesti;

Bucurati-va, organe bine rasunatoare;

Bucurati-va, strune cuvantatoare;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 7:



Dupa ce a stralucit ziua cea mult dorita de Sfinti, s-au dus ei din temnita inaintea tiranilor, carora le-au grait asa: Faceti-ne noua ce veti voi, ca suntem crestini si nu ne vom inchina zeilor vostri. Atunci au vazut ei pe diavolul langa Agricola stand si la urechi soptind. Dupa care, iarasi cu credinta au strigat:

Aliluia!



Icosul 7:



Neputand a suferi mai mult Agricola si Licie defaimarea ce le faceau Sfintii, au poruncit ostasilor sa-i lege si sa-i impinga ca pe o turma de oi in iezerul de langa cetatea Sevastiei, ca era vifor mare si nu credeau a rabda asprimea timpului, inconjurandu-i cu ostasi; ei insa cu fata vesela au primit pedeapsa aceasta, pentru care le cantam:

Bucurati-va, ca ati iesit din cetele paganesti;

Bucurati-va, ca intrati in legiunile ceresti;

Bucurati-va, ca va gonesc voievozii intunericului;

Bucurati-va, ca va primesc incepatorii luminii;

Bucurati-va, ca ingerii privindu-va se veselesc;

Bucurati-va, ca diavolii plangand se tanguiesc;

Bucurati-va, ca heruvimii va umbresc sub aripile lor;

Bucurati-va, ca puterea iadului se zdrobeste de sfaturile voastre;

Bucurati-va, ca serafimii Canta si praznuiesc;

Bucurati-va, ca Agricola si Licie se otarasc;

Bucurati-va, ca apele Sevastiei v-au spalat de pacate;

Bucurati-va, ca in ele ati primit botezul;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 8:



Dupa ceasul intai din noapte, gerul intarindu-se foarte cumplit, trupurile Sfintilor inghetasera incat se puteau frange. Unul, insa, dintr-insii, nemaiputand rabda aceasta asprime, fiind slab de credinta, s-a despartit; de ceata cea sfanta si a alergat la o baie pe care o facuse voievodul inadins pe malul iezerului pentru cel care s-ar intoarce clin credinta sa, dar toti ceilalti cu un glas: Aliluia!



Icosul 8:



Punandu-se Sfintii la rugaciune cu smerenie, spre a nu se putea rapi de puterea diavolului, catre ceasul al treilea a stralucit peste ei o lumina mare de s-a incalzit vazduhul, gheata s-a topit si apa s-a facut priincioasa. Iar acel dintre ei care alergase la baie s-a desfacut ca ceara de caldura focului; pentru care sa cantam Sfintilor acestea:

Bucurati-va, ca ati imblanzit stihiile;

Bucurati-va, ca iezerul de gheata s-a topit;

Bucurati-va, ca apele cele amare s-au facut priincioase;

Bucurati-va, ca crivatul si-a schimbat puterea sa;

Bucurati-va, ca v-ati izbavit de iarna suferintei;

Bucurati-va, ca ati dobandit caldura raiului;

Bucurati-va, ca din intuneric ati iesit la lumina;

Bucurati-va, ca lepra pacatelor s-a curatit de pe voi;

Bucurati-va, ca Soarele dreptatii v-a stralucit voua;

Bucurati-va, ca dorinta barbarilor a ramas rusinata;

Bucurati-va, ca hotararea voastra a stat nestramutata;

Bucurati-va, ca ati dobandit dumnezeiasca bunavointa;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 9:



In acea vreme mai marele temnitei, vazand lumina si uitandu-se la cer, a vazut treizeci si noua de cununi stralucite ca soarele, pogorandu-se spre Sfinti si intelegand ca a patruzecea lipsea pentru acel ce se indoise, a strigat catre strajeri aruncandu-se in iezer: si eu marturisesc pe Hristos de adevaratul Dumnezeu si Ii cant Lui: Aliluia!



Icosul 9:



Cu aceasta urmare a temnicerului, numarul Mucenicilor implinindu-se dupa raduiala de sus hotarata, diavolul nemaiputand rabda marimea de suflet al lor, in chip de om se tanguia pe tarmuri, zicand: Cum boierii de au lasat nechinuiti pe acesti ostasi semeti pana a nu-i da in apa; iar noi, pomenind numele lor, cantam:

Bucura-te, Kyrion;

Bucura-te, Candidus;

Bucura-te, Domnus;

Bucura-te, Hesychius;

Bucura-te, Heraclie;

Bucura-te, Smaragdus;

Bucura-te, Evnoicus;

Bucura-te, Valens;

Bucura-te, Vivian;

Bucura~te, Claudiu;

Bucura-te, Priscus;

Bucura-te, Teodul;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 10:



Iar a doua zi venind necuratii tirani la iezer, au vazut pe Sfinti vii si nevatamati de asprimea gerului cu temnicerul dimpreuna, de care minunandu-se mai ales, fiind cel mai credincios slujitor al lor, au intrebat pe ostasi pricina si ei le-au povestit ceea ce urmase dupa lumina, si cum s-a aruncat in apa, marturisind pe Hristos si cantand: Aliluia!



Icosul 10:



Atunci tiranii de manie umplandu-se, au poruncit ca legandu-i sa-i traga spre mal si ducandu-i la locul cel de munca, au judecat ca sa le sfarame gleznele cu ciocane, care munca savarsindu-se cu multa cruzime, maica unuia din Sfinti ce se numea Meliton si era tanar foarte, intamplandu-se de fata, cu jale mare il imbarbata, strigand catre dansul si catre ceilalti:

Bucura-te, fiul meu cel iubit care astazi te preaslavesti;

Bucura-te, Ioane, mult rabdatorule;

Bucura-te, Eutihie, inteleptule;

Bucura-te, Xanthius, indreptatorule;

Bucura-te, Aelian, prefericitule;

Bucura-te, Sisinnius, cel viteaz;

Bucura-te, Aggias, de Dumnezeu iubite;

Bucura-te, Meletie, primitorule de straini;

Bucura-te, Flaviu, cel cu nume mare;

Bucura-te, Acacius, fara de rautate;

Bucura-te, Ecdicius, invatatorule;

Bucura-te, Lisimah, de vrajmasi risipitor;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 11:



Cand Mucenicii erau chinuiti de ostasi, gura lor nu inceta a rosti rugaciunea aceasta: Sufletul nostru ca o pasare s-a izbavit din cursa vanatorilor; cursa s-a sfaramat si noi ne-am izbavit; ajutorul nostru este intru numele Domnului; si asa graind si-au dat sufletul in mainile lui Hristos cantand: Aliluia!



Icosul 11:



Dar dupa ce s-au savarsit din viata ca niste jertfe ale lui Hristos, voievozii intunericului au poruncit slugilor sa puna trupurile Sfintilor in carute si sa le duca la ardere, spre a nu ramane crestinilor nici o nadejde de mangaiere, nestiind ce va urma. Noi insa, slavindu-i, cantam acestea:

Bucura-te, Alexandru, aparatorule;

Bucura-te, Ilie, cu Tezviteanul petrecatorule;

Bucura-te, Gorgonius, lauda Armeniei;

Bucura-te, Teofil, aiesul lui Dumnezeu;

Bucura-te, Domitian, cuviosule;

Bucura-te, Gaius, preafericitule;

Bucura-te, Leontie, mandria imparatilor;

Bucura-te, Atanasie, dulceata preotilor;

Bucura-te, Chiril, mangaietorule;

Bucura-te, Sacerdon, preaminunate;

Bucura-te, Nicolae, cel milostiv;

Bucura-te, Valeriu, stegarul credintei;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 12;



Si dupa ce s-au savarsit Sfintii, acel mai tanar, Meliton, dand inca semne de viata, tiranii au poruncit sa nu-l duca la ardere, voind inca sa-l mai munceasca; maica sa, insa, ridicandu-l pe umerii ei, l-a dus la ceilalti, ca dimpreuna sa se topeasca trupurile lor; insa pe drum si-a dat sufletul cantand: Aliluia!



Icosul 12:



Nici focul, nici apele n-au putut mistui Sfintele Moaste ale Mucenicilor. Ca, arzand lemnele, oasele lor au ramas nevatamate. Si in apa aruncandu-i, a treia zi s-au aratat episcopul Armeniei, anume Petru, la mijlocul noptii, ca niste lumini stralucind, de unde i-au scos si i-au asezat la locuri de cinste, cantand:

Bucura-te, Philoctemon, iubitorule de cinste;

Bucura-te, Severian, facatorule de minuni;

Bucura-te, Chudion, mangaierea bolnavilor;

Bucura-te, Agalae, bucuria celor intristati;

Bucurati-va, stele neapuse ale Armeniei;

Bucurati-va, crini nevestejiti ai Sevastiei;

Bucurati-va, ca numele voastre s-au scris in ceruri;

Bucurati-va, ca v-ati incununat prin ingeri;

Bucurati-va, ca ati surpat puterea idoleasca;

Bucurati-va, ca ati sporit gloria crestineasca;

Bucurati-va, odraslele nemuritoare;

Bucurati-va, oastea cea biruitoare;

Bucura-te, ceata prealuminata a Mucenicilor!



Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)



O, de trei ori fericita si preanevinovata ceata a Mucenicilor! Tie ne rugam, grabeste de intareste credinta noastra cu ajutorul Tau cel sfant, ca printr-insa sa dobandim cele de folos, cu mila dumnezeiasca, ferindu-ne de dureri, de boli, de primejdii si de alte rautati, ca impreuna cu tine sa cantam: Aliluia! Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.


Parintele Cleopa - Predici la Duminicile de peste an
Parintele Cleopa - Predici la Duminicile de peste an unpacatos Parintele Cleopa - Predici la Duminicile de peste an

Prin inselaciune eretica. În timpul vremurilor Apostolice, Apostolul Pavel dezvaluia deja ca "taina faradelegii se si lucreaza" (II Tesaloniceni 2:7). Aceasta taina ticaloasa era planul secret al Diavolului pentru o noua cadere a omului si pentru apostazia crestinilor. Aceasta lucrare distrugatoare impotriva crestinilor a fost realizata de Inamicul omenirii in esenta prin erezii. Deoarece prin Credinta Ortodoxa [prin dreapta credinta – tr.] oamenii devin membrii ai Bisericii si sunt slavati intru Hristos, prin aceasta cale, mai mult decat prin oricare alta, Ispititorul poarta razboi impotriva Credintei Ortodoxe.

Sfantul Vasile cel Mare scrie ca cel Viclean foloseste, in aceasta privinta, urmatoarea tactica. A vazut ca propovaduirea Scripturii s-a ridicat din Est si de acolo s-a raspandit catre Vest si restul lumii. Prin urmare a facut umatoarul lucru. A sadit semintele apostaziei tot in tinuturile din Est si de acolo a izbutit sa le raspandeasca in restul lumii. In Est, aceste erezii au fost refuzate si invinse. Ortodoxia a triumfat, si acest fapt al victoriei Credintei noi ortodocsii il sarbatorim in Duminica Ortodoxiei. In Vest, totusi, oamenii au fost infranti. S-au razvratit impotriva Ortodoxiei si au cazut prada ereziei Papismului. Au parasit Biserica Ortodoxa si au marsaluit departe drept in taramul iluziei si al ticalosiei.

In secolul al XVI-lea, poplatia din nordul Europei s-a ridicat din nou impotriva ereziei Papiste. Au protestat impotriva credintei incorecte si a abuzurilor si s-au separate de ea. Totusi, nu s-au intors caindu-se la Ortodoxie, ci au ramas inca o data in afara Bisericii. Au cazut prada altor iluzii, comitand ticalosii chiar mai mari si unindu-se in diferite erezii pe care in falsa credinta le numesc "biserici". Toate aceste noi si multe erezii se cheama Protestantism. Aceasta erezie, cu mai multe fete, panerezia Protestanta este dezbinata. Pentru ca nu marturiseste o credinta; nu este o biserica, nici nu tinde catre o structura administrativa unitara, ca, de exemplu, erezia Papista.

Incepand cu sfarsitul secolului al XVII-lea, Protestantii au inceput sa arate interes in unificare, dar ca eretici fara cainta. Cum au refuzat cu indaratnicie Credinta Ortodoxa, ei au respins totodata "unitatea credintei" (Efeseni 4:13) ceruta de Dumnezeu. S-au straduit sa se uneasca, atunci, intr-un fel nedumnezeiesc, lasand la o parte Credinta si dogmele Divine, adica, lucrurile adevarului. Astfel, ei au urmarit o unitate sau unire fara dogme si fara Credinta. Aceasta unitate in falsa credinta, deoarece ii lipseste adevarul, este gresita, adica, neadevarata si impotriva lui Hristos. Deoarece "cine nu este cu Mine este impotriva Mea" (Matei 12:30), Hristos subliniaza, El care este "Adevarul" (Ioan 14:6), asa cum Scriptura insusi spune. Unitatea Protestantilor nu este o unitate a lui Dumnezeu, ci a acestei lumi pacatoase, a printului sau, Diavolul. Asa este unitatea sau unirea Ecumenica.

In unitatea Ecumenica, se neaga credinta in Hristos. Te instrainezi de Dumnezeu si de Sfinti. Te separi de Ortodoxie si Harul Divin. Pasesti in caile lumesti si esti condus de Diavol, catre distrugerea eterna a sufletului."

Biserica Catolica - o victima a ecumenismului

"Ecumenismul nu vine de la Dumnezeu, deoarece este o erezie. Ereziile, ne spun Sfintii Parinti, au fost sadite printre oameni de catre tatal deceptiei, Diavolul. Si erezia Ecumenismului vine de la acceasi sursa diavoleasca, avandu-l pe Diavol ca tata.

Prin urmare , Ecumenismul a fost aprins in lumea eretica a papistasilor si a protestantilor.A fost organizat si dirijat , in orice caz, de catre forte intunecate. Miscarea Ecumenica este un efort de inspiratie Masonica. Spiritul Masonic este evident in Ecumenism. Masoneria ii invata pe nefericitii sai adepti sa nu discute probleme religioase, ci numai cele ale vietii prezente. Si Ecumenismul sustine acelasi lucru. Ii sfatuieste pe cei ce cred in el sa se preocupe nu de chestiuni ale Credintei, ci cu eferturi practice in aceasta lume. Controlul Masoneriei asupra Ecumenismului este evident prin faptul ca cei ce il conduc sunt Masoni. De exemplu, bine cunoscutul activist Ecumenic Meletios Metaxakis a fost Mason. Deasemenea Patriarhul Ecumenist Athenagoras a fost Mason. Si ...[defunctul] Patriarh Ecumenist Demetrios a fost deasemenea acuzat de a fi fost Mason.

Este binecunoscut faptul ca Masoneria nu este independenta. Forta intunecata a Masoneriei este doar o suvita din multele forte intunecate. Cu trecerea timpului, devine sigur ca din aceste forte intunecate va veni Antihristul. Sfintii Bisericii ne spun ca inaintasul si slujitorul celui fara de lege va apare ca un Profet Fals. Parintii ne invata ca acest Profet Fals este numit in general erezie. Dar acest Profet Fals va fi deasemenea o persoana celebra si puternica, care va sustine Antihristul. Traseul pan-ereziei Ecumenismului intareste parerea potrivit careia conducatorul final al acestei organizatii pan-eretice va asuma si rolul lipsit de pietate al Falsului Profet.

Ecumenismul, atunci, nu este o miscare inocenta pentru dragoste si unire a omenirii, asa cum sugereaza propaganda. Din contra, este o organizatie a intunericului, un mijloc a mortii spirituale, si un instrument anti-Crestin al Diavolului. Din acest motiv, crestinii Ortodocsi trebuie sa paraseasca Ecumenismul. Trebuie sa reziste ereziei Ecumenismului si sa lupte „pana la moarte" pentru Ortodoxie, asa precum Dumnezeu porunceste in Apocalipsa Sfantului Ioan (Apocalipsa 2:10)."

Cei ce nu invata din greselile trecutului sunt sortiti sa le repete. Asa cum America de astazi este imaginea de maine a tarii noastre si altora, la fel Biserica Catolica este imaginea către care Biserica Ortodoxa se indreapta.

Un strigat de disperare al catolicilor dupa imbratisarea satanica a ecumenismului este redat în cele ce urmează mai jos: Dogmele, Canoanele si Sfanta Traditie sunt invechite, cei ce protesteaza impotriva a ceea ce se intampla sunt "rebeli", vor raul Bisericii, etc. Oare acestora va ajunge si Biserica Ortodoxă să "multumească"?


MULTUMITA ECUMENISMULUI avem o liturghie Protestantizata.

MULTUMITA ECUMENISMULUI avem taine Protestantizate.

MULTUMITA ECUMENISMULUI avem din ce in ce mai multi catolici ce parasesc Credinta sa imbratisesze Protestantismul.

MULTUMITA ECUMENISMULUI avem a infricosatoare scadere a numarului convertitilor.

MULTUMITA ECUMENISMULUI avem impartasania din mana si administrarea Impartasaniei de mireni, amandoua considerate sacrilegii si de neinchipuit cu numai 35 de ani in urma.

MULTUMITA ECUMENISMULUI avem conducatorii Bisericii noastre tinand "slujbe de rugaciune" cu tot felul de religii non-Catolice… botezand si canonizand erezia predominanta cum ca " o religie este la fel de buna ca oricare alta", creind mare scandal si nedumerire printer credinciosi.

MULTUMITA ECUMENISMULUI avem diluarea dogmelor Catolice de baza necesare mantuirii.

MULTUMITA ECUMENISMULUI avem Pastori Protestanti si Rabini Evrei lecturand de la fostele universitati si amvoane Catolice.

MULTUMITA ECUMENISMULUI credinta in Maica Domnului este descurajata.

MULTUMITA ECUMENISMULUI credinta in Sfinti este minimalizata.

MULTUMITA ECUMENISMULUI multe practici traditionale Catolice de pietate au fost etichetate in mod fals "demodate", un siretlic clar de la Satana sa ne indeparteze de la harul pe care aceste traditii il dobandesc.

MULTUMITA ECUMENISMULUI Sfanta noastra Biserica a devenit tot mai Protestantizata si laicizata, impreuna cu faptul ca Protestantii sun la fel de protestanti ca intodeauna, iar laicii mai laicii ca niciodata!

MULTUMITA ECUMENISMULUI am inlocuit altarul Romano-Catolic cu masa Protestanta.

MULTUMITA ECUMENISMULUI nu mai avem rugaciunile de ofranda care subliniaza natura sacrificiului slujbei, ci noi rugaciuni ecumeniste de ofranda ce seamana apropiat cu binecuvantarile de masa ale evreilor.

MULTUMITA ECUMENISMULUI am indepartat perdelele altarelor.

MULTUMITA ECUMENISMULUI s-a schimbat Misterul Credintei, unde in vechea Liturghie, "Misterul Credintei" se referee clar la transformarea painii si a vinului in trupul si sangele lui Hristos, in Noua Liturghie, "Misterul Credintei" este proclamat ca "Hristos a murit, Hristos a inviat, Hristos va veni din nou…"… o doctrina acceptabila protestantilor. (In noua liturghie este o selectie de cinci mistere ale Credintei, toate putin diferite… ne mai miram de ce este atata confuzie doctrinala?)

MULTUMITA ECUMENISMULUI chivotul de impartasanie in multe din Bisericile noastre a fost inlaturat de pe altar si pus alaturi. (Este Sfanta Impartasanie ceva marginal pentru Credinta noastra?)

MULTUMITA ECUMENISMULUI Biserica Catolica a fost plasata pe picior de egalitate cu orice falsa religie de pe fata pamantului.

MULTUMITA ECUMENISMULUI am facut un pas urias catre Biserica Unica Mondiala.

MULTUMITA ECUMENISMULUI am facut un pas urias catre Guvernul Unic Mondial.

MULTUMITA ECUMENISMULUI facem rugaciuni impreuna cu hindusi, budisti, musulmani, evrei, care toti neaga divinitatea Domnului si Slavatorului nostru, Iisus Hristos.

MULTUMITA ECUMENISMULUI credinciosii catolici care pe buna dreptate critica efectele catastrofale ale ecumenismului modern sunt etichetati drept "dizidenti", "rebeli", "neascultatori", si "lipsiti de respect".


Carte disponibilă în format word 110 pag.


În 1997, cînd a apărut prima ediţie a acestei cărţi, Evagrie era un autor încă puţin cunoscut şi tradus în România. între timp, lucrurile s-au schimbat simţitor şi în bine. Editura Deisis a iniţiat o serie de Opere complete, proiect foarte important, dar şi ambiţios, dat fiind că o parte din scrierile monahului egiptean (sau despre el) trebuie traduse după versiuni siriene, armene, copte. Aceeaşi excelentă editură sibiană a publicat mai multe lucrări pe care părintele Gabriel Bunge i le-a consacrat lui Evagrie (parte din ele sînt menţionate în bibliografia finală). A fost declanşată şi o falsă polemică, prin publicarea unui text semnat de diac. Ioan I. îcă jr., intitulat „Părintele Gabriel Bunge şi dilemele exegezei evagriene: filo­logie sau/şi congenialitate" {cf. bibliografia). Cu doar cîteva nuanţe, destul de subţiri, Ioan I. Ică jr. opune demersul exegetic al părintelui Bunge celui practicat de Guillaumont şi discipolii săi, opoziţia fiind în defa­voarea celor din urmă, pe motivul, grosso modo, al incompetenţei lor duhovniceşti1. Desigur, Gabriel Bunge este nu doar un bun „evagriolog", dar şi un călugăr autentic, apt aşadar să perceapă din interiorul propriei experienţe mesajul spiritual transmis de maestrul său îndepărtat. Cu toate acestea, mi se pare arbitrar şi riscant să-i împărţim pe cercetători în două tabere adverse: „filologii" şi „înduhovniciţii". Poate cineva să intre în contact cu scrierile lui Evagrie fără greaca veche şi fără o bună stăpînire a istoriei creştinismului antic? Şi cine garantează ori măsoară, în mod infailibil, „înduhovnicirea" sufletelor noastre ? Asemenea distincţii nu-şi au rostul într-o chestiune de ştiinţă. Nici un occidental nu cîntăreşte competenţa unui patrolog după lungimea bărbii, după sutană ori după numărul de rugăciuni pe care le rosteşte zilnic. Socotesc că importanta contribuţie la studiile evagriene a regretatului Antoine Guillaumont

Autorul reproşează acestora fabricarea unui Evagrie prea intelectual, prea filozof, a unui personaj care-1 trădează pe autenticul Evagrie, mistic a cărui viaţă spirituală este centrată pe comuniunea cu Isus. Problema este foarte importantă şi merită ridicată, însă o lectură atentă şi imparţială a textelor lui Guillaumont o invalidează categoric. Paul Gehin exagerează atunci cînd, de pildă, afirmă că Evagrie a fost un fel de Wittgenstein al monahismului egiptean; dar formula sa este nuanţată de pagini întregi consacrate de autor misticii cristocentrice evagriene.


PREFAŢĂ

merită preţuită la justa ei dimensiune şi că o monopolizare a lui Evagrie de către tabără clericală (după ce aceeaşi tabără 1-a marginalizat aproape cincisprezece secole) ar reprezenta o pierdere pentru noi toţi.

Ce aduce în plus ediţia aceasta faţă de cea apărută acum şase ani ? Traducerea a fost clarificată şi îndreptată pe alocuri; multe comentarii au sporit cantitativ (sper şi calitativ); introducerea a fost revizuită cu atenţie, iar bibliografia a suferit o remaniere aproape completă, fiind îmbogăţită cu mai multe zeci de titluri. Trei lucruri îmi par însă impor­tante. Mai întîi, am dorit să inserez concret cele două tratate ale lui Evagrie în atmosfera monahismului egiptean. De aceea, am sporit numă­rul de apoftegme din Pateric, legate de unul sau altul din gîndurile maestrului de la Chilii. Traducerea acestor apoftegme îmi aparţine. în al doilea rînd, am întocmit un dosar cu principalele mărturii antice despre Evagrie {Pateric, Istoria lausiacă a lui Palladius, Ieronim, Gennadius din Marsilia), pentru a oferi cititorului român cîteva puncte de reper concrete privind atît biografia, cît şi reacţiile stîrnite de scrierile evagriene în secolele al V-lea şi al Vl-lea. în sfîrşit, am introdus un amplu interviu cu Paul Gehin, directorul Institutului de istorie a textelor din Paris, cel mai important editor al lui Evagrie la ora actuală şi unul dintre elevii lui Antoine Guillaumont, în care am dezbătut cîteva chestiuni de interes general: recuperarea lui Evagrie în secolul XX; provocările pe care ni le lansează această operă; situaţia actuală a editării; perspective de cerce­tare ; „polemica" filologie-duhovnicie etc.

Desigur, autorul acestor rînduri nu îmbrăţişează nici o poziţie defen­sivă, nici una ofensivă. Personal, îi citesc cu aceeaşi receptivitate şi pe „filologi", şi pe „înduhovniciţi". De multe ori întîlnesc texte de o remar­cabilă bogăţie spirituală sub pana unor modeşti „filologi"; alteori întîl­nesc texte de o jalnică ariditate spirituală, de o puerilă banalitate deasupra semnăturilor unor reputaţi „înduhovniciţi". La un moment dat, am avut o discuţie pe această temă, a raportului credinţă-ştiinţă -temă tipic românească, de altfel - cu o mare doamnă a patristicii şi biblisticii franceze. Am întrebat-o dacă la cursurile ei din anii '50, de la Sorbona, se abordau şi probleme teologice. Ea mi-a răspuns, vădit jenată, că problemele teologice ţin strict de sfera învăţămîntului catolic, în Franţa (unde separarea învăţămîntului religios de cel de stat este stipulată prin lege). Dar a adăugat cu un surîs foarte grăitor: „Ce cred eu nu trebuie să ştie nimeni". Ultima replică mi-a confirmat o convingere, anume că mulţi dintre patrologii actuali care se revendică de la metoda istorico-filologică şi care resping principial orice abordare teologică practică, în realitate, fără voia lor, o teologie implicită, aşa cum vestitul personaj al lui Moliere practica meseria de prozator fără voia lui. Gra­niţa între discursul teologic şi cel ştiinţific, atunci cînd „materialul de lucru" sînt Părinţii Bisericii, mi se pare dificil, dacă nu imposibil de stabilit. Iar dacă Părintele de care ne ocupăm se mai numeşte şi Evagrie din Pont, atunci iţele se încurcă inextricabil.

înainte de a încheia aceste rînduri doresc să mulţumesc lui Paul Gehin pentru colaborarea la acest volum; echipei de la Polirom, pentru sprijinul lor prietenesc şi eficient; bibliotecarilor de la Ecole Normale Superieure din Paris, pentru asistenţa permanentă din ultimii ani, şi prietenilor italieni de la revista Adamantius, pentru bibliografiile siste­matice pe care mi le-au pus la dispoziţie.


(Carte disponibilă în format word 90 pagini)

CUVÂNT INAINTE

Încă de la început, Biserica creştină a avut o grijă deosebită faţă de cei privaţi de libertate. Motivarea grijii pentru această categorie de oameni se află în învăţătura ei despre om, chiar şi atunci când chipul lui Dumnezeu, după care a fost creat, este umbrit de anumite păcate. Biserica este corabia care îi duce pe toţi fiii ei la limanul mântuirii, este „staulul“ ce îi adăposteşte pe cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi-i fereşte pe aceştia de vrăjmaşul diavol, care, prin tot felul de ispite caută cu orice preţ să-i îndepărteze de la adevăr şi astfel să-i lipească de împărăţia iubirii de argint. Ea întotdeauna şi-a arătat grija faţă de fiii ei, ocrotindu-i cu nespusă dragoste. Pe cei ce s-au depărtat de la adevărurile descoperite de Întemeietorul ei i-a chemat ca o Mamă iubitoare şi cu braţele deschise i-a primit, călăuzindu-le din nou paşii spre lumină.

După cum se ştie, Biserica Ortodoxă Română este prezentă prin slujitorii ei şi în închisorile româneşti, în urma protocolului încheiat la 21 octombrie 1993 între Ministerul Justiţiei şi Patriarhia Română, protocol care prevede acordarea asistenţei religioase în unităţile subordonate Direcţiei Generale a Penitenciarelor din România.

În închisori se află delincvenţi de peste tot şi din toate păturile sociale; 30% dintre ei provin din familii cu posibilităţi materiale reduse, alţii fiind copii ai străzii (sau oameni maturi ce nu au unde locui sau munci) .

De obicei, familiile lor sunt destrămate, iar părinţii, de regulă tatăl, au antecedente penale. Din cauza lipsurilor materiale, foarte puţini dintre ei regretă faptele comise. Violenţa, crima şi violul, de obicei comise în grup, au drept cauză mai ales consumul excesiv de alcool, dar nu numai.

În închisori şi în centrele de reeducare a minorilor, deţinuţii învaţă şi câte o meserie (în special în centrele de reeducare, unde limita de vârstă este de 18 ani). Rolul preotului, alături de educator, psiholog şi sociolog, este acela de a răspunde setei moral-religioase şi dorinţei afective de a fi vizitaţi de părinţi sau soţii (soţi), care, de foarte multe ori, uită de ei.

Misiunea preotului în penitenciar este o misiune grea. Spre deosebire preotul de la parohie, care are o misiune pastorală de propovăduire, preotul dintr-o închisoare trebuie să se ocupe şi de educaţia moral–religioasă a deţinuţilor, iar unora dintre ei chiar trebuie să le transmită cunoştinţe elementare despre religie şi Biserică.

Preotul din închisoare se cuvine ca, pe lângă cunoştinţele teologice speciale, să fie înzestrat şi cu cunoştinţe generale cât mai complete, potrivit gradului de cultură şi de civilizaţie penitenciară. Acesta este trimisul lui Dumnezeu în acea unitate, el are o misiune divină, fiind, pe lângă altele, şi consilierul cu probleme spirituale al directorului unităţii, un sfătuitor apropiat al acestuia, făcând parte din consiliul de conducere al unităţii şi din comisia de eliberări condiţionate. El mai este şi doctorul sufletesc al deţinuţilor, şi de multe ori şi al cadrelor unităţii. Trebuie să aibă cunoştinţe vaste despre toate evenimentele în dezvoltarea istorică a sistemului penitenciar, dar mai ales să vegheze şi să contribuie cu mijloacele-i specifice la reforma penitenciară, având mereu înaintea ochilor oglinda trecutului penitenciar până în decembrie 1989 .

Preotul din penitenciar trebuie să-i respecte pe cei din jur, cum şi el la rându-i trebuie să fie respectat. El nu este un oarecare salariat şi nu poate avea un program anume stabilit, ca ceilalţi salariaţi. Misiunea lui nu trebuie făcută pe ore, el trebuie oricând şi în orice moment să fie la datorie şi unde este cazul să intervină, aplanând tensiunile ce se creează între deţinuţi şi cadre de multe ori. Preotul trebuie să nu fie niciodată părtinitor, ci să fie cinstit şi drept cu toţi fiii săi duhovniceşti (deţinuţi şi cadre ale unităţii).

În general, s-a dovedit că activitatea preoţilor din închisori este o acţiune ce constituie temelia activităţii de reabilitare, de resocializare a celor care la un moment dat au încălcat legea penală şi cea morală şi care trebuie redaţi societăţii. Înarmat cu credinţa în Dumnezeu şi în Biserică, fiecare deţinut va putea să biruie ispitele şi să se împotrivească patimilor altor oameni.

Tocmai de aceea, aceşti oameni au nevoie de un doctor pentru a-şi tămădui sufletele bolnave de păcat. În închisorile din România cu deţinuţi de drept comun şi de drept penal, există câte o capelă amenajată sau o biserică unde preotul oficiază slujbele religioase şi oferă consiliere.

Prin grija conducerii acestor penitenciare, deţinuţii pot fi vizitaţi conform regulamentului în vigoare, cu scopul de a nu se întrerupe legătura cu rudele şi pe un plan mai larg cu societatea. Respingerea de către societate facilitează recidivismul şi în scurt timp foştii deţinuţi revin în detenţie prin săvârşirea unor noi infracţiuni.

În toate aceste închisori predomină cei proveniţi din mediul rural (52% faţă de 48% din mediul urban), cu infracţiuni ca furtul, spargeri de autoturisme, tâlhării, violuri. Din punct de vedere etnic sunt mai mulţi ţigani decât români. Fiecare infractor din închisoare e un caz special, de aceea preotul nu trebuie să le predice până nu cunoaşte specificul fiecăruia în parte prin dialog personal.

Patimile alipindu-se de om, îi întunecă mintea şi-l împiedică să ajungă la unitatea lăuntrică prin unirea cu Dumnezeu şi prin dragostea manifestată faţă de semeni. Lucrarea dezrădăcinării patimilor este foarte grea pentru că „este grea educaţia către virtute a întregului neam omenesc şi pentru înclinarea spre plăcere a vieţii celei drepte, neglijându-ne pe noi, înrobiţi în diferite patimi ale necinstei”.

Sufletul chemat şi întărit de către preot ca să se elibereze de patimile ucigătoare, şi eliberat prin harul lui Dumnezeu, este necesar să înainteze fără nici o reţinere spre întâlnirea şi unirea cu Hristos.

Păstorul este cel chemat să conducă acest suflet la desăvârşire, la creştere şi maturizare, „la bărbatul desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”.

Şi numai astfel este atins scopul vieţii creştine: unirea omului cu Hristos şi cu Sfânta Treime în chip neîmpărţit şi neamestecat şi în dumnezeirea lui. Conform celor spuse de Sfântul Ioan Gură de Aur, „omul adevărat este singurul care se caracterizează prin evlavie şi virtute şi prin cultivarea evlaviei şi a virtuţii după Hristos”. El trebuie să practice mai întâi pastoraţia, iar în al doilea rând şi corecţia, dacă vrea să fie creştin şi nu simplu umanist. Contribuţia Bisericii la reeducarea pe cale religioasă în cadrul Trupului lui Hristos îi obligă pe preoţi să alerge întru întâmpinarea nevoilor spirituale ale celor ce au greşit cu un deosebit tact pastoral.

Nimeni nu are mai mare nevoie de sprijin moral decât această categorie de oameni care aşteaptă mângâiere, sprijin şi îndrumare de la noi toţi care suntem fraţii lor şi trebuie să-i ajutăm pentru a ne bucura în libertate, cu toţii, în afara privaţiunilor închisorii.

Autorul

NOTĂ DESPRE AUTOR

Octavian Pop s-a născut la 22 octombrie 1956 în comuna Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud. Este absolvent al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna”, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu (1992), şi al Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu”, Universitatea Al. I. Cuza, Craiova (1996). Licenţiat în Teologie pastorală (1992) şi în Ştiinţe juridice (1997). A urmat cursuri de masterat, specializarea „Teoria generală a Dreptului”, la Facultatea „Nicolae Titulescu”, 1998-1999, şi specializarea „Management, marketing şi resurse umane” la Universitatea Politehnică Timişoara, 1999, cursuri de doctorat la Academia de Ştiinţe a R. Moldova – Institutul de Filozofie, Sociologie şi Drept, Chişinău, între 1 februarie 1999 şi 27 aprilie 2001, dată la care a obţinut titlul de Doctor în ştiinţe juridice, specializarea Drept penal, criminologie şi drept penitenciar, al Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” din capitala Republicii Moldova.

A fost preot slujitor şi duhovnic la mânăstirea „Sf. Ilie de la Izvor”, din Bocşa, judeţul Caraş-Severin (1982-1985), preot slujitor şi stareţ la mânăstirea „Izvorul Miron”, Româneşti, judeţul Timiş (1985-1988). Din 1996 este preot capelan la Centrul de Reeducare a Minorilor de la Găeşti, judeţul Dâmboviţa.

Este lector universitar şi conferenţiar universitar interimar, prin cumul, de la 30 aprilie 2001, la catedra de Criminologie şi Drept Penal a Universităţii de Criminologie din Chişinău.

A condus sau conduce mai multe reviste: „Viaţa monahală” (1990-1995), editată de mânăstirea „Izvorul Miron”, „Margina”, editată de primăria comunei cu acelaşi nume din judeţul Timiş (1995), „Heliopolis” (1995-1998), editată de s.c. Ando-Tours, Timişoara, „Lumină şi Speranţă” (din 1996), editată de Centrul de Reeducare Găeşti, „Cuvânt şi suflet”, editată de capela „Sf. Ioan Gură de Aur”, Găeşti, „Phoenix”, editată de Centrul de Reeducare Găeşti, din 2001.

Din 1985 colaborează la diferite publicaţii din ţară şi din străinătate, semnând peste 1200 de predici, studii, articole (între care 33 în limba franceză), proză, eseuri, poezie şi recenzie de carte.

Din 1990 încoace a publicat 124 de lucrări, 83 dintre acestea făcând obiectul colecţiilor Pastorală, Juridică şi Psihopedagogică. Celelalte cărţi sunt volume de proză, de poezie, istorie, sociologie şi tehnologie. Din 1995 a participat la mai multe congrese, conferinţe, seminare şi simpozioane, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Este distins cu Crucea Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române, acordată prin Gramata patriarhală din 13 noiembrie 1997, cu Diploma de Apreciere a Arhiepiscopiei Târgoviştei (1997 şi 1999), cu Diploma Consiliului Naţional de Management şi Economie al Germaniei, Nurnberg, 1998, cu alte diplome. Este membru al Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti, din 1993, membru al Societăţii literare „Tibiscus”, din Uzdin, Republica Serbia, de la 5 august 1995, membru al Academiei Daco-Române, Bucureşti, de la 1 Decembrie 1996, membru al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români, Literart XXI, Georgia, SUA, de la 9 aprilie 1998, membru al Societăţii Ziariştilor din România şi al Organizaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (din aprilie 1998), membru al Uniunii Juriştilor din România (iulie 1998), membru al Organizaţiei Internaţionale a Aromânilor, de la Timişoara, din ianuarie 1999. În 1999 a primit Premiul pentru proză acordat de Societatea Scriitorilor Români, Bucureşti.

Arhiepiscopul Târgoviştei, dr. Vasile Costin – Grija pastorală a Bisericii faţă de cei din închisori, Editura Ando-Tours, Timişoara, 1997, pag. 24.

Pr. prof. Ion Buga – Pastorala, calea preotului, Editura Sfântul Gheorghe Vechi, Bucureşti, 1999, pag. 200.


Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Aparatorul cel mare si Domn al cerului si al pamantului, pe Tine, Imparatul cel nemuritor, vazandu-te rastignit pe Cruce, faptura toata s-a schimbat, Cerul s-a inspaimantat, temeliile pamantului s-au clatinat. Iar noi, nevrednicii, inchinaciune de multumire aducand patimilor Tale pentru noi, cu talharul strigam Tie: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne intru Imparatia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, matuieste-ne!

Icosul 1:

Dumnezeu fiind, pentru mine om Te-ai facut si pe mine, omul cel omorat de pacate, cu Trupul si Sangele Tau cel facator de viata, m-ai inviat. Drept aceea Tie, Caruia ne-ai aratat atata dragoste, cu multumire strigam:

Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai inainte de veci, Cel ce pentru neamul pamantesc ai binevoit a patimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat si cu moartea Ta stapanirea mortii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu ranile Tale lumea ai rascumparat;
Iisuse, Mantuitorule, intareste-ne in ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile intunericului, luminaza-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne intru Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 2:

Vazandu-te pe Tine Ingerul in gradina Ghetsemani, in rugaciuni nevoindu-Te pana la sudoare de sange, stand inaintea Ta, Te intarea, cand Te ingreunau ca o sarcina pacatele noastre. Caci Tu, pe Adam ridicandu-l, l-ai adus inaintea Tatalui, plecandu-ti genunghii si rugandu-te. Pentru aceasta cu smerenie, cu credinta si cu dragoste Iti cantam Tie: Aliluia!

Icosul 2:

Intelegerea cea neinteleasa a patimii Tale celei de voie n-au inteles-o iudeii. Pentru aceea, cand te cautau pe Tine noaptea cu faclii, le-ai zis lor: ” Eu sunt”, iar ei, desi au cazut la pamant, dupa aceea Te-au dus legat la judecata. Dar noi, cazand cu umilinta si cu dragoste, strigam Tie:

Iisuse, Cel ce esti Lumina lumii, ai fost urat de toata lumea cea vicleana;
Iisuse, Cel ce locuiesti intru lumina cea neapropiata, ai fost prins de stapanitorii intunericului;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce esti fara de moarte, de fiul pierzarii ai fost dat la moarte;
Iisuse, Cel ce daruiesti tuturor in dar, ai fost vandut pentru treizeci de arginti;
Iisuse, Cel fara de viclesug, de vanzatorul Iuda cu viclesug ai fost sarutat;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ma intru Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 3:

Cu puterea dumnezeirii Tale ai aratat dinainte lepadarea cea de trei ori a ucenicului Tau. Dar el, desi s-a lepadat de Tine cu juramant, dupa aceea, cand Te-a vazut in casa Arhiereului pe Tine, Domnul si Invatatorul lui, a plans cu amar. Cauta dar si spre mine, Doamne, si inima mea cea impietrita umple-o de dragostea Ta, iar ochilor mei da-le lacrimi de pocainta, ca sa-mi spal pacatele mele, strigand catre tine: Aliluia!

Icosul 3:

Avand cu adevarat stapanire ca un Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melhisedec, ai stat inaintea arhiereului Caiafa cel fara de lege, Tu Cel ce esti Domnul si Stapanul tuturor, primint sa fii chinuit de cei pe care Insuti i-ai zidit; pentru aceasta primeste acum de la noi aceasta rugaciune:

Iisuse, Cel ce esti dorirea tuturor, daca, pentru frica, Apostolul Petru de Tine s-a lepadat, nu ma lepada pe mine, pacatosul, ci ma mantuieste;
Iisuse, ajuta-ma sa nu ma lepad de Tine;
Iisuse, Cel ce esti fara de pret, dar cu pret ai fost vandut, scapa-ma si pe mine de vrasmasi;
Iisuse, Arhiereule, Cel ce in Sfanta Sfintelor ai intrat, curateste-ma si pe mine cu sfant Sangele Tau de toate intinaciunile trupesti si sufletesti;
Iisuse, Cel ce ai fost legat, dar singur ai puterea de a lega si dezlega, dezleaga pacatele mele cele multe;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ma intru Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 4:

Iudeii, cu viforul uciderii lui Hristos sufland si glasul tatalui minciunii ascultand, al diavolului cel ucigator de oameni, Te-au lepadat pe Tine, Cel ce esti Calea, Adevarul si Viata cea adevarata. Iar noi pe Tine, Hristoase, puterea lui Dumnezeu in care sunt tainuite toate vistieriile intelepciunii, marturisindu_te, strigam catre Tine: Aliluia!

Icosul 4:

Auzind Pilat blandetea graiurilor Tale, Te-a dat ca pe un vrednic de moarte spre rastignire, desi singur a marturisit ca nici o vina n-a aflat intru Tine. Mainile si-a spalat, insa mana si-a intinat-o, iar noi minunandu-ne de taina Patimirii Tale celei de voie, cu umilinta strigam catre Tine:

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu si al Fecioarei, muncit ai fost de fii celor fara de lege;
Iisuse, Cel ce imbraci cu podoaba cerul si pamantul, gol ai fost si batjocorit;
Iisuse, Cel ce speli ranile pacatelor, ranit ai fost;
Iisuse, Imparatul tuturor, in loc de dragoste si multumire, chinuri aspre de la fii lui Israil ai primit;
Iisuse, Cel ce pentru noi ai fost chinuit si batjocorit si ranit, tamaduieste ranile sufletelor si trupurilor noastre;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 5:

Cu sangele ranilor Tale Te-ai imbracat, Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina. Stiu cu Proorocul, stiu cu adevarat pentru ce sunt rosite hainele Tale; eu, Doamne, cu pacatele mele Te-am ranit pe Tine; inca Tie, Celui ce ai fost ranit pentru mine, Iti strig cu credinta: Aliluia!

Icosul 5:

Vazandu-Te pe Tine cu duhul mai-inainte-graitorul-de-Dumnezeu Isaia, plin de rani si fara de cinste, inspaimantat fiind a strigat: ” Vazutu-L-am pe El si nu avea chip, nici frumusete”. Iar noi, privindu-Te rastignit pe cruce, cu credinta strigam:

Iisuse, Cel ce pentru noi necinste ai rabdat, cu slava si cu cinste L-ai incununat pe om;
Iisuse, Cel ce palmuit ai fost pe fata, spre a Carui fata Ingerii a cauta nu pot;
Iisuse, Care cu trestia ai fost batut peste cap, pleaca-mi spre smerenie capul meu;
Iisuse, Cel ce ochii cei prealuminosi cu sange i-ai avut intunecati, intoarce ochii mei ca sa nu vada desertaciunile lumii;
Iisuse, Care ai fost batut si cu toate madularele dureri ai suferit, fa-ma intreg si sanatos;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 6:

Propovaduitor al nevointei Tale s-a aratat Pilat, aratand poporului ca nimic vrednic de moarte nu se afla intru Tine, dar iudeii ca niste fiare salbatice, vazand sangele Tau, scrasneau din dinti strigand: ” Rastigneste-L”, iar noi, sarutand preacuratele Tale rani, cantam: Aliluia!

Icosul 6:

Stralucit-ai la aratare spre mirarea ingerilor si a oamenilor. Pilat pentru Tine a grait ” Iata Omul!”. Veniti dar cu totii, sa ne inchinam Domnului Iisus, Celui ce pentru noi a fost batjocorit, si sa-I strigam:

Iisuse, Facatorul si Judecatorul tuturor, Tu Te-ai lasat judecat si chinuit de cei ce prin Tine s-au zidit;
Iisuse, datatorul intelepciunii, celor fara de minte raspuns nu ai dat;
Iisuse, Cel ce tamaduiesti pe cei bolnavi de pacate, da-mi alinare prin pocainta;
Iisuse, Pastorul cel Bun, Cel ce ai fost batjocorit de demoni, umple inima mea de dragostea Ta;
Iisuse, primeste-ma in ceata alesilor Tai;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 7:

vrand sa izbavesti pe om din robia vrasmasului, Te-ai smerit pe Tine inaintea vrasmasilor Tai, Iisuse, si ca un miel fara de glas, spre junghiere ai fost adus, rani pretutindeni rabdand, ca intru totul sa-l vindeci pe omul care Iti canta: Aliluia!

Icosul 7:

Indelunga rabdare ai avut cand ostasii Te batjocoreau, dupa porunca judecatorului nedrept, cu rani cumplite chinuind trupul Tau, care s-a umplut in intregime de sange; pentru aceasta cu lacrimi de umilinta strigam Tie:

Iisuse, Iubitorule de oameni, care de oameni de spini ai fost incununat;
Iisuse, Cel fara de patima, care grele patimi ai rabdat ca pe noi din patima sa ne izbavesti;
Iisuse, Mantuitorul nostru, mantuieste-ne pe noi cei vrednici de toata osanda;
Iisuse, sprijinitorul si intaritorul nostru, Care ai fost parasit de toti, intareste-ne pe noi, robii Tai;
Iisuse, bucuria noastra, Cel ce tare ai fost necajit de oameni, veseleste-ne pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 8:

In chip minunat s-au aratat Tie Moise si Ilie pe Muntele Taborului, graind despre moartea Ta pe care aveai sa o patimesti in Ierusalim; acolo vazand slava Ta, iar aici mantuirea primind-o, cantam: Aliluia!

Icosul 8:

Pentru multimea pacatelor mele ocari si chinuri ai rabdat, Hristoase, pretutindeni de cei rai ai fost gonit, ca unii ce Te socoteau a fi impotriva Ceazarului, iar altii ca pe un facator de rele Te judecau, incat strigau: ” Iata-L si rastigneste-L!” Dar noi pe Tine, Domnul cel rastignit pentru mantuirea noastra, din adancul inimii Te rugam:

Iisuse, Judecatorul nostru, Care cu nedreptate ai fost judecat, nu ne judeca pe noi dupa faptele noastre;
Iisuse, ajutorul meu, Cel ce ai patimit pe Cruce, in ceasul necazurilor nu ne lasa pe noi;
Iisuse, Care ai strigat catre Tatal pentru ajutor, ajuta-ne in neputintele noastre;
Iisuse, mantuitorul nostru, Care necinste ai primit, nu ne lipsi de slava Ta, ci ne mantuieste;
Iisuse, Cel ce ne-ai invatat adevarata smerenie, nu ne lepada pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 9:

Toata firea s-a clatinat, vazandu-Te pe Tine rastignit pe Cruce, soarele in cer razele si-a ascuns, pamantul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a despicat, pietrele s-au sfarmat, iadul pe morti i-a scos afara, iar noi, cu credinta si cu smerenie inchinandu-ne Sfintelor Tale Patimi, cantam: Aliluia!

Icosul 9:

Ritorii cei mult vorbitori, desi mult graiesc, nu pot sa dea multumire vrednica dumnezeiestilor Tale Patimi, iar sufletul si trupul nostru, inima si toate madularele noastre, cu umilinta se roaga catre Tine, Iubitorule de oameni:

Iisuse, Cel ce pironit fiind pe Cruce mainile catre toti ai intins, pironeste si zapisul greselilor noastre;
Iisuse, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce in coasta ai fost inpuns, invredniceste-ne a intra in camara Ta cea cereasca;
Iisuse, Cel ce ai fost rastignit, rastigneste pacatele si patimile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai savarsit in munci, da-ne noua sa nu judecam si sa nu osandim pe nimeni;
Iisuse, Multmilostive, sa nu cada peste noi osanda Ta;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse,Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 10:

Vrand sa mantuiesti lumea, ai tamaduit, Doamne, orbii, schiopii, surzii si leprosii, duhurile cele rele le-ai izgonit, iar cei nerecunoscatori cu rautatea chinuindu-Te, pe Cruce Te-au pironit, caci nu stiau sa cante: Aliluia!

Icosul 10:

Imparate Preavesnice, Isuse, patimit-ai cu trupul pentru a noastra neinfranare ca sa ne speli de pacate, dandu-ne noua putinta sa urmam sfintele Tale invataturi si cu dragoste sa strigam:

Iisuse, dragostea cea fara de sfarsit, celor ce Te-au rastignit nu le-ai socotit pacatul;
Iisuse, Cel ce cu lacrimi si cu suspinuri Te-ai rugat, invata-ne pe noi sa ne rugam;
Iisuse, Cel ce toate proorocirile despre Tine le-ai implinit, implineste dorintele cele bune ale inimii noastre;
Iisuse, Cel ce Ti-ai dat duhul in mainile Tatalui, primeste in ceasul iesirii si duhurile noastre;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit impartirea vesmintelor Tale, cu blandete sa desparti de trupuri sufletele noastre la vremea randuita;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 11:

Cantare cu totul umilita a adus Tie cea cu totul nevinovata, Maica Ta, zicand: ” Desi patimesti pe Cruce, Te stiu pe Tine din pantece ca pe Cel din tatal nascut mai-nainte de Luceafar, si vad ca toata faptura cu Tine patimeste”. Cel ce Ti-ai dat Duhul Parintelui Tau, primeste si duhurile noastre si nu ne lasa pe noi, cei ce-Ti cantam Tie: Aliluia!

Icosul 11:

Cantam suferinta Ta cea de voie, ne inchinam Patimilor tale, Hristoase, si credem cu sutasul ca esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. Iar cand vei veni cu putere multa si cu slava mare pe norii cerului, atunci nu ne rusina pe noi, cei ce suntem rascumparati cu Sangele Tau si care Iti strigam:

Iisuse, mult patimitorule, izbaveste-ne pe noi de plansul cel vesnic, pentru lacrimile Preacuratei Maicii Tale;
Iisuse, Cel ce de toti ai fost parasit, nu ne parasi pe noi in ceasul mortii noastre;
Iisuse, primeste-ne si pe noi ca pe Magdalena sa sarutam sfintele Tale picioare;
Iisuse, cu vanzatorul si cu cei ce Te-au rastignit pe tine, nu ne osandi pe noi, smeritii Tai robi;
Iisuse, fa-ne partasi bunatatilor ceresti;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 12:

Daruieste-ne har, dezlegatorule al tuturor datoriilor, Hristoase, si ne primeste pe noi, cei ce cinstim Sfintele Tale Patimi, precum ai primit pe Pavel si pe cei ce Te-au slavit pe tine, sterge pacatele noastre, curateste-ne, sfinteste-ne si ne mantuieste pe noi, cei ce cu credinta, cu smerenie si cu dragoste cantam Tie: Aliluia!

Icosul 12:

Cinstind si slavind Patima Ta, Hristoase, Te laudam si credem impreuna cu Toma ca Domn si Dumnezeu esti, Cel ce vei judeca vii si mortii; invredniceste-ne, Doamne, Imparatiei Tale celei vesnice pe noi, cei ce strigam catre Tine:

Iisuse, Cel ce pentru noi ai patimit, izbaveste-ne din necazuri, din patimi si din nevoi;
Iisuse, Cel ce ai fost batjocorit, scapa-ne pe noi de batjocura vrasmasilor nostri;
Iisuse, Cel ce ai fost biciuit, nu ne pedepsi pe noi, pentru pacatele noastre, ci ne mantuieste;
Iisuse, Cel ce Te-ai umilit, da inimilor noastre umilinta si smerenie, ca sa ne marturisim greselile si pacatele noastre;
Iisuse, Cel ce esti dragostea cea netrecatoare, nu ingadui sa fim biruiti de rautate;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne in Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, Iisuse hristoase, Mieluselul lui dumnezeu, Cel ce ridici pacatele lumii, primeste aceasta putina rugaciune de multumire, pe care o aducem Tie, si cu mantuitoarele Tale Patimi, vindeca-ne pe noi de toata durerea sufletesca si trupesca, izbaveste-ne cu Crucea Ta cea Sfanta de vrasmasii cei vazuti si nevazuti si, la sfarsitul vietii noastre, nu ne lasa pe noi, izbavindu-ne cu moartea Ta din vesnica moarte, sa strigam Tie: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Dumnezeu fiind, pentru mine om Te-ai facut si pe mine, omul cel omorat de pacate, cu Trupul si Sangele Tau cel facator de viata, m-ai inviat. Drept aceea Tie, Caruia ne-ai aratat atata dragoste, cu multumire strigam:

Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai inainte de veci, Cel ce pentru neamul pamantesc ai binevoit a patimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat si cu moartea Ta stapanirea mortii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu ranile Tale lumea ai rascumparat;
Iisuse, Mantuitorule, intareste-ne in ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile intunericului, luminaza-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne intru Imparatia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, miluieste-ne!

si Condacul 1:

Aparatorul cel mare si Domn al cerului si al pamantului, pe Tine, Imparatul cel nemuritor, vazandu-te rastignit pe Cruce, faptura toata s-a schimbat, Cerul s-a inspaimantat, temeliile pamantului s-au clatinat. Iar noi, nevrednicii, inchinaciune de multumire aducand patimilor Tale pentru noi, cu talharul strigam Tie: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneste-ne intru Imparatia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, matuieste-ne!

Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:

RUGACIUNE:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Facator al cerului si al pamantului, Mantuitorul lumii, iata, noi, nevrednicii si pacatosii, cu smerenie plecam genunchii inimilor noastre inaintea maririi slavei tale si multumire Iti aducem, Imparate al tuturor si Doamne. Ca bine ai voit ca un om a purta toate ostenelile, nevoile, ispitele si chinurile, ca sa fii noua pilda intru toate. Tu ai purtat toate intristarile si necazurile fiind noua ajutor, impreuna-patimitor si Mantuitor. stim, intru-tot-Indurate Stapane, ca pentru mantuirea noastra Crucea si Patimile ai rabdat, ca pe noi sa ne rascumperi din robia cea cumplita a vrasmasului.
Ce dar vom aduce Tie, Iubitorule de oameni, pentru toate cate ai patimit pentru noi, pacatosii? sufletele si trupurile si toate cele bune de la Tine sunt si noi ai Tai suntem. Numai la milostivirea Ta cea nemasurata nadajduim, Bune si Indurate Doamne, laudam indelungata Ta rabdare, marim milostivirea Ta cea multa, inchinandu-ne Preacuratelor Patimi si cu toata dragostea sarutam mainile Tale, strigand: Miluieste-ne pe noi, robii Tai, si fa sa nu fie fara de roade intru noi Crucea Ta cea Sfanta si ca, impartasindu-ne aici cu credinta Patimilor Tale, sa ne invrednicim a vedea si in ceruri slava Imparatiei Tale, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire

DESCARCĂ GRATUIT CĂRŢI ORTODOXE :

A

Arh. Arsenie Papacioc – Singur Ortodoxia

Arh. Ioanichie Balan – Părintele Paisie Duhovnicul (Olaru)

Arhim. Cleopa Ilie: Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie

Arh. Gheorghios – Scrieri Athonite pe teme contemporane

Alphonse & Rachel Goettman – Rugaciunea lui Iisus, Rugaciunea Inimii

C

Casa creştinului, Ghidul practic al creştinului ortodox.

Cum se cuvine creştinilor a vieţui (format PDF)

Cristian Şerban – Între rock şi iubirea fără sfârşit. Confesiuni.

Cristian Şerban – Internetul. Tinerii în faţa provocării.

D

Danion Vasile – Tinerii şi sexualitatea, Întrebări şi Răspunsuri.

Descoperirea Sfintei Liturghii. Minunile care se petrec în timpul Sfintei Liturghii (format PDF)


I

Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă (181 pag.)

Ieromonah Ioan Iaroslav – Cum să ne mântuim? După învăţătura Sfinţilor Părinţi (341 pag.)

Ieromonah Savatie Baştovoi: Fuga spre câmpul cu ciori (roman)

Ieromonah Savatie Baştovoi – Micul Pateric

Ierom. Serafim Rose – Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului

Ierom. Serafim Rose – Sufletul după moarte

Ierom. Serafim Rose: Ortodoxia şi religia viitorului (format Word)

Ierom. Serafim Rose – Scrisori misionare (format PDF, 367 pag.)

Ieroschimonahul Daniil de la Rarau – Caiete 2, Sfintita Rugaciune

Î

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (fomrat PDF)


L

Laurenţiu Dumitru: Tinerii pe calea întrebărilor

Laurenţiu Dumitru: Hristos şi tinerii

Leonid Uspensky: Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă

M

Mitropolit Antim Ivireanul: Didahii (format PDF)

Mitr. Hierotheos Vlachos – Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă

Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, vol. II.

Monahia Maria – Viaţa Sf. Nicon, ultimul stareţ de la Optina (format PDF)

N

Nicolae Steinhardt: Jurnalul Fericirii (format Word, 233 pag.)


P

Pavel Florenski – Stâlpul şi Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori.

Proloagele sau Vieţile Sfinţilor.

Protos. Ioachim Pârvulescu: Sfânta Taină a Spovedaniei (format PDF)

Pr. Dan Badulescu – Imparatia raului – New Age.

Pr. Dr. David Pestroiu: Misiunea Bisericii Ortodoxe în postmodernitate (format Word)

Pr. Prof. Ioan Chirlă: Elemente de antropologie biblică: persoană / subiect, sine şi suflet (format PDF)

Pr. Ioan C. Teşu – Virtuţile creştine cărări spre fericirea veşnică

Pr. Ioan C. Teşu – Teologia necazurilor sau a încercărilor

Pr. John Breck – Darul Sacru al vieţii

Pr. Dragoş Bota: Cum se cuvine creştinilor a vieţui (format PDF)

R

Rugăciunea lui Iisus. Îndrumar duhovnicesc

S

Satanismul in muzica rock

Sbornicul – Culegere despre Rugăciunea lui Iisus (502 pag.)

Sf. Ioan Gură de Aur: Cuvântări despre viaţa de familie (114 pag.)

Sf. Simeon Noul Teolog – Cateheze (379 pag.)

Sf. Serafim de Sarov – despre dobândirea Duhului Sfânt

Sf. Nicolae Cabasila – Talcuirea dumnezeiestii Liturghii

Sf. Ioan Maximovici – Predici si Indrumari Duhovnicesti

Sf. Grigorie de Nazianz – Cele cinci Cuvantari despre Dumnezeu.

Sf. Iustin Popovici – Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul.

Sf. Iustin Popovici – Credinţa Ortodoxă şi viaţa în Hristos.

Sf. Teofan Zavorîtul – Tîlcuri din Sf. Scriptură pentru fiecare zi din an

V

Valeriu Gafencu – Calea spre Fericire. Scrisori trimise din închisoare celor dragi.

Vladimir Lossky: Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit (format PDF)

Viaţa şi activitatea Preacuviosului Egumen Macarie de la Saharna.